Învățământul românesc, în urmă cu un secol

180

Jurist Ion M UngureanuŞtiutorul de carte, fie cel rămas doar cu clasele primare, fie cel licenţiat, rămâne toată viaţa cu amintirea frumoşilor ani de şcoală, nu poate uita pe dascălii sau colegii săi. Şi cu câtă plăcere relatează fiecare anii de şcoală, ani care au fost decisivi pentru viaţa ce a urmat. Când a fost întrebat, prin ce se deosebeşte omul învăţat de cel fără învăţătură, Aristotel a răspuns: ”cu ceea ce se deosebesc cei vii de cei morţi”.

În Finlanda, Pe la anul 1600 s-a legiferat ca “persoana care nu ştie sa scrie si sa citească nu are voie să facă copii.” Dar, privind în urmă, trebuie să recunoaştem că generaţiile anterioare nu au avut norocul să înveţe în şcoli cu condiţiile actuale – baza materială oferită, de stat sau de părinţi, care era mult mai săracă în urmă cu 100 de ani. Şi nu numai atât. Până la înfiinţarea şi dotarea actualelor instituţii de învăţământ a trebuit dusă o luptă acerbă de către înaintaşi de ai noştri, cu multe sacrificii, ştiute și neştiute. A trebuit, de asemeni, depuse eforturi substanțiale pentru schimbarea mentalităţii de îndărătnicie faţă de știința de carte. După aplicarea Regulamentului Organic și elaborarea Regulamentului Școalelor, recunoscându-se necesitatea învățământului public, luaseră ființă școli în toate oraşele reşedință de judeţ. Greutăţi mari se întâmpinau din cauza lipsei de dascăli pregătiţi și capabili să-i învețe carte pe elevi. În urmă cu un secol, sub egida Ministerului Agriculturii şi Eufimia UngureanuDomeniilor, Direcţiunea Statisticei Generale, pe baza rezultatelor definitive ale ”RECENSĂMÂNTULUI GENERAL AL POPULAȚIUNII” din 19 decembrie 1912, s-a întocmit STATISTICA ȘTIUTORILOR DE CARTE DIN ROMÂNIA, care oglindeşte o stare de fapt uluitoare ce trebuie să ne determine să nu mai ajungem la analfabetismul accentuat al acelei vremi. Datele privesc Țara Românească și Moldova. La 19 decembrie 1912, populația de drept a României era de 7.234.919 locuitori, din care 3.655.573 bărbaţi și 3.579.346 femei. Populaţia rurală era de 5.904.787 locuitori, reprezentând 83% din populația întregă a țării, din care 2.953.970 bărbaţi şi 2.950.817 femei. Populaţia urbană era de 1.330.132 locuitori, reprezentând 18,4% din populația totală a ţării, din care 701.603 bărbaţi și 628.529 femei. Voi reda câteva aspecte al acelui recensământ, din notițele mele, de pe documentul ce l-am consultat la Biblioteca Centrală Universitară de la București, în perioada studiilor postuniversitare în cadrul Facultăţii de Drept (anterior lui 1989, deci înainte de a fi incendiată). Mă voi referi la situaţia învăţământului la nivelul țării și în mod mai detaliat la judeţul Gorj, cât și la localitatea mea natală, Ţicleni. Situația nu era roză nici în celelalte judeţe, dar, în comparație cu alte zone ale țării, Oltenia prezenta o situație mai sumbră, deşi fusese pusă în aplicare ”legea obligativităţii învăţământului primar”. Existau mari piedici în aplicarea acelei legi. Şi în 1899 se desfăşurase un recensământ, care scosese în evidenţă că ştiutorii de carte reprezentau numai 22% iar analfabeţii 78% din populaţia totală a ţării. Până în 1912, proporţia ştiutorilor de carte a crescut doar cu 17,3%, progresul fiind destul de lent, ”fiindcă lupta pentru răspândirea învăţământului este grea şi cere timp mult pentru izbânda ei deplină” . Recensământul din 19 decembrie 1912 mai arată că ”În Oltenia procentul ştiutorilor de carte reprezintă de abia o treime; aici, analfabetismul e în floare şi progresul instrucţiunii se vede că întâmpină rezistenţe mai mari decât restul…….”În trecut ca şi astăzi, analfabetismul a fost mai covârşitor în rândurile femeilor şi lupta pentru aplicarea legii obligativităţii învăţământului a fost mai grea de susţinut la fete decât la băieţi. Numărul bărbaţilor recenzaţi sub raportul ştiinţei de carte se vrea în întreaga ţară la 2.899.580, din cari 1.589.798 s-au înscris că ştiu citi şi scrie, şi 1.309.705 nu ştiu. Procentul ştiutorilor de carte este de 54,8%, al analfabeţilor de 45,2%……..Pe diviziuni istorice, Muntenia Mare dă procentul cel mai ridicat la bărbaţi: 57% ştiutori de carte; vine apoi Dobrogea cu 56,5%. Moldova cade rândul al treilea cu 52,7%, iar Oltenia rămâne, ca şi mai înainte, la nivelul cel mai scoborât cu 52,2%…..Cel mai scăzut procent al ştiutoarelor de carte este astăzi în Oltenia: 10,8%. Această parte a ţării se arată încă refractară răspândirii învăţământului…..În Bucureşti – capitala României, trei sferturi din populaţia oraşului ştiu citi şi scrie, iar în oraşul Brăila 70%…. Oraşele din Oltenia vin cu 63,6%”. Din ordinal ministrului Spiru Haret, în 1909, învăţătorii din ţară au efectuat un recensământ sumar, rezultând că 54,2% din populaţia masculină ştia carte, procent apropiat de cel constatat în 1912. Când s-a promulgat prima lege a instrucţiunii publice, la 1864, în toată ţara nu existau decât 1988 de şcoli săteşti cu 1988 de învăţători. Legea din 1893, cu unele act donatiemodificări în 1896 a venit cu măsuri mai eficace pentru aplicarea învăţământului primar, instituind statisticile anuale ale copiilor de vârstă şcolară, asigurând o recrutare mai conştiincioasă a personalului didactic, organizarea şcolilor normale, înfiinţarea Casei Şcoalelor şi rezolvarea chestiunii localurilor de şcoală. Printr-un ordin al ministrului Instrucţiunii şi Cultelor, Spiru Haret, se aducea la cunoştinţa publicului, obligativitatea copiilor între 7 şi 12 ani de a frecventa şcoala şi înfiinţarea de grădini şcolare . ”Legea pentru facerea clădirilor şcolare primare şi înfiinţarea Casei Şcoalelor, cum şi Regulamentul acestei legi”, nr. 1377 din 9 martie 1896, promulgată de către Regele Carol I, prevedea la art. 4: ”Fiecare comună urbană şi rurală este datoare să construiască sau să transformeze şi să mobilizeze localurile necesare şcoalelor sale primare, conform planurilor, instrucţiunilor şi regulamentelor date de ministru”. Amintesc că legea respectivă era contrasemnată de către P. Poni, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, G. Cantacuzino, ministrul de finance şi Eugen Stătescu, ministrul de justiţie. Ecoul acestei legi s-a făcut simţit şi la Ţicleni, abia în 1909, când Eufimia Ungureanu a donat un hectar de teren, în central localităţii ”pentru şcoală şi grădina şcolii”, şi s-a început construcţia ce a fost finalizată în anul 1912. S-ar cuveni, acum la 100 de ani, de la inaugurarea primului local de şcoală de stat de la Ţicleni şi totodată de la recensământul ştiutorilor de carte realizat tot cu un veac în urmă, să nu fie trecut cu vederea de către locuitorii oraşului şi conducătorii acestuia. Bunicul meu, Ion C I Ungureanu povestea că piatra pentru temelia şcolii a fost adusă cu carele cu boii, de la munte, acţiune la care a participat şi el, iar construcţia şcolii s-a realizat în mare parte prin muncă voluntară. Odată cu prezentarea datelor recensământului, din 1912, erau sugerate şi nişte soluţii eficiente: ”Pentru ca învăţământul primar să prospere, trebuie să se îndeplinească 4 condiţiuni principale: 1. şcoli în număr îndestulător; 2. Localuri de şcoală proprii; 3. Personal didactic destoinic; 4. Elevii să frecventeze şi să absolve şcoala”. 40% din copii nici nu se înscriau la şcoală. ”Numărul şcoalelor în fiinţă în anul 1912 – 1913 era de 5056 din cari 370 în oraşe şi 4686 la sate…. Mai semnalăm existenţa a 256 şcoale primare particulare, care funcţionează în oraşe cu autorizaţiunea ministerului. Personalul didactic se compune din 1414 institutori pentru şcoalele urbane şi 6826 învăţători pentru şcoalele rurale…. Şcoala primară rurală are de obicei câte un singur învăţător, cele mai multe fiind mixte, şi numai excepţional se găsesc azi câte 2 învăţători la o şcoală. Întreţinerea corpului didactic este în sarcina Statului” . În Tabela nr. 18 de la fila XLIX este prezentat numărul absolvenţilor școalelor primare rurale din anii 1899 , în raport cu populațiunea. Județul Gorj avea 177.595 locuitori din care 86.994 bărbaţi și 90.601 femei. 11.454 sunt absolvenţi de şcoală primară, din care 10.508 băieți și 946 fete. Procentul absolvenţilor este destul de redus. Contingentul de recruţi din 1909 înregistra 43% de analfabeți, față de 67% din anul 1900. În anul școlar 1912 – 1913, în judeţul Gorj, în orașe, figurau 500 de copii de vârstă școlară, din care 268 băeţi și 232 fete, iar la sate, 29.043 din care 14.972 băeţi și 14.071 fete. Existau 161 de școli, din care 3 urbane și 158 rurale. Institutori erau 13 din care 4 bărbaţi și 9 femei, 226 de învăţători, din care 209 bărbaţi și 17 femei. Funcţiona o şcoală particulară în oraşul Tg. Jiu. În Gorj, din cei 200.800. de locuitori, 145.884. nu ştiau carte, în 1912. Comuna Răşina(care cuprindea actualele cartiere ale oraşului Ţicleni) aparţinea de plasa Peşteana Jiu. Populaţia până la 7 ani număra 218 persoane. Între 8 şi 17 ani, „ştiau citi şi scrie 83”, „nu ştiau citi şi scrie 181”. Între 18 – 20 de ani 19 ştiau să citească şi să scrie şi nu ştiau 51. De la 21 de ani în sus, ştiau 137 şi nu ştiau 377. Total de la 18 ani în sus, ştiau 156, nu ştiau 428. Numărul total al locuitorilor era de 2.225., din care bărbaţi 1067 iar femei 1158. Copile până la 7 ani erau 257. De la 8 ani în sus ştiau să citească şi să scrie 12 şi nu ştiau 889. Odată cu declanşarea Primului Război Mondial, învăţătorii. Care în majoritate erau bărbaţi, au fost trimişi pe front, ocuparea vremelnică a teritoriului a cauzat întreruperea procesului de învăţământ, mulţi copii au rămas orfani, ceea ce a accentuat şi mai mult analfabetismul. Oricum, învăţămintele trebuiesc luate în seamă.

Jurist, Ion M Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here