Integritatea medicilor, la mâna pacienţilor

485

O iniţiativă a Compartimentului de Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii prevede ca în toate spitalele din ţară să fie puse la dispoziţia pacienţilor chestionare privind integritatea medicilor. Documentele vor fi disponibile atât pe suport de hârtie, cât şi în format electronic.

Compartimentul de Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS) va distribui în toate spitalele din România chestionare ce privesc integritatea cadrelor medicale în relaţiile cu pacienţii, acestea urmând a fi ataşate la fişele de control. Detalii privind aceste chestionare au fost făcute publice chiar de coordonatorul Compartimentului de Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii, Cristian Petcu, în cadrul conferinţei “Strategia Naţională Anticorupţie 2012-2015 la nivelul serviciilor publice deconcentrate al ministerelor: provocări şi bune practici”, organizată de Centrul de Resurse Juridice. Cristian Petcu a menţionat că aceste chestionare vizează, pe de o parte, calitatea serviciilor, iar pe de altă parte, integritatea personalului din unităţile sanitare. Formularele vor fi centralizate, la nivelul fiecărui spital urmând a fi desemnată o persoană responsabilă pentru această activitate. Chestionarele completate vor fi ataşate la fişele de control, ulterior fiind transmise Ministerului Sănătăţii.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here