Integrare şi terapie ocupaţională

112

De curând s-a încheiat prima parte a cursului pentru învăţarea limbii engleze, organizat de Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj, instituţie care nu este la prima acţiune de integrare şi terapie ocupaţională adresată persoanelor de vârsta a treia. Urmează partea a doua, care se va desfăşura în luna octombrie a acestui an.

Am avut plăcerea ca la lecţiile acestui curs să fiu coleg de grupă cu Temereancă Victoria, Pănoiu Maria, Suciu Petru, Stăncioi Ion, Şoşoi Aurică, Bălan Ion, ş.a., oameni cu care am parcurs tematica într-o relaţie socială de cooperare, devenind coparticipanţi în structurarea cunoaşterii asimilate.
Apreciez în mod deosebit iniţiativele şi acţiunile personalului calificat al Bibliotecii Judeţene Gorj, care, prin efortul remarcabil prestat de moderatorii desemnaţi să conducă aceste activităţi, au indus la cursanţi efectul de unificare a spiritelor participante şi de înnobilare a acestora în mentalitate şi atitudine.
Consecinţele unei atitudini pozitive a moderatorilor: Diana Lăcătuşu, Mariana Angheluţă, Marinela Csolti s-au concretizat în rezultate pozitive prin implicarea „seniorilor” în promovarea unei acţiuni colective de integrare şi implementare a deciziilor novatoare lansate de doamna Olimpia Bratu – director al Bibliotecii Judeţene Gorj, cum ar fi: utilizarea calculatorului, „Poveştile oraşului”, studiul limbii engleze, ş.a., fiecare dintre aceste decizii având o semnificaţie practică, concretizată în demersuri practice deosebit de inspirate şi accesibile. Pot afirma cu convingere că Biblioteca Judeţeană Gorj îşi onorează funcţia de instituţie culturală.
Informaţia primită a fost organizată şi transmisă de la simplu la complex, de la concret la abstract, de la accesibil la dificil etc, urmând principii care au un conţinut evident ierarhizator.
De ce am fost eu aici? Pentru că „mi-este foame de ce-i viu” şi „mi-e târziu de timpuriu”. De ce nu, poate şi pentru a-mi depăşi limitele. Cum viaţa este spirit şi materie, integrarea omului în sfera culturii este o provocare pentru cel care dă semnificaţie vieţii.
Apreciez răbdarea, perseverenţa şi priceperea pedagogică a moderatorilor care înţeleg că timpul are viteze diferite şi acesta este legat de lucru, învăţarea fiind un răspuns la tot ceea ce nu înţelegem.
„Sunt mândră de fetele mele!” a spus Doamna Director la finalul uneia dintre activităţile la care am participat. Cu stimă, Doamnă Director!
Prof. Mihail Mărtoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here