Întămpinarea Domnului (Stretenia), o mare sărbătoare creștină în cea de-a doua zi a lunii februarie

1434

,,Sfințit ospăț se pune înaintea adunării iubitorilor de praznic, astăzi, purtând semne de Înainteprăznuire cele patruzeci de zile de la înfricoșătoarea Naștere a Domnului, cea din Fecioară, și luarea în brațe de către cinstitul bătrân și pomenirea puternicului purtător de biruință : că prin însuși Hristos s-a făcut biruitor, ca un nebiruit”.
Unul din marile praznice împărătești de peste an este cel al Întămpinării Domnului, o sărbătoare cu dată fixă ce marchează Aducerea la Templul din Ierusalim, de către Preasfănta Fecioară Maria și Dreptul Iosif, a Pruncului Dumnezeiesc, Iisus Hristos.

Semnificația sărbătorii
Evenimentul aducerii la Templu a Pruncului sfănt este înfățișat de către Sfăntul apostol și evanghelist Luca în capitolul II, versetele 22-40, ale Evangheliei sale: ,,Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului. Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. După ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui”.
Prin acest eveniment, la 40 de zile de la Nașterea Sa, Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos Se întălneșțe, la Templu, cu poporul Său, Israel, reprezentat în persoana Dreptului Simeon și cea a Sfintei proorocițe Ana. Potrivit legii lui Moise orice prunc trebuia să fie adus la Templul din Ierusalim, centru vieții religioase; primul născut, de parte bărbătească, este considerat ca afierosit Domnului, iar pentru răscumpărarea lui, trebuia să fie adus un miel sau o pereche de porumbei. Maica Domnului, fiind însăși izvorul curătirii și al neprihănirii, nu avea nevoie de curătirea rituală după naștere; cu toate acestea, Ea s-a supus Legii, venind, smerită, la Templu, după 40 de zile de la naștere. În acea vreme, Părintele și dreptul Simeon (prăznuit în data de 3 februarie a fiecărui an) trăia în orașul Ierusalim Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia Cel promis. Prin luminarea și inspirația Duhului Sfănt, Sfăntul Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria și Dreptul Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.
Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în brațe și, mulțumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a Vecerniei: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei măntuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel”. (Luca 2, 29-32). Sfântul Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: “Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2, 34-35).
La Templu se afla și proorocița Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (sărbătorită și ea în ziua de 3 februarie) „și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua în post și în rugăciune. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim”. (Luca 2, 37-38). În icoana care reprezintă această sărbătoare proorocița Ana ține un pergament în mână pe care scrie: „Acest prunc a adus cerul și pământul”. Înainte de nașterea lui Hristos, bărbații și femeile drepte în credință trăiau cu speranța venirii lui Mesia cel promis. Drepții Simeon și Ana, ultimii credincioși din Legea Veche, au fost considerați vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Vechimea sărbătorii
Sărbătoarea Intămpinării Domnului sau Stretenia este una dintre cele mai vechi ale bisericii creștine, slujba ei fiind întocmită de sfinții părinți episcopi Metodie al Patarelor, Chiril al Ierusalimului, Grigorie Teologul, Grigorie al Nyssei și Ioan Gură de Aur al Constantinopolului. În pofida originilor ei antice, această sărbătoare a început să fie prăznuită în mod solemn abia din secolul al VI-lea. În timpul domniei împăratului Iustinian I, în anul 528, un cutremur mare de pămănt a distrus mare parte din cetatea Antiohia, omorănd mulți oameni; după această nenorocire au mai venit și altele: o epidemie de ciumă groaznică în orașul Constantinopol, capitala imperiului roman de atunci, cu mii de decese zilnice; alte cutremure și calamități. În această perioadă de mari suferințe și necazuri, au început să fie săvărșite slujbe speciale de izbăvire de rău(litanii), mai ales în timpul sărbătorii Întămpinarea Domnului și molima ciumei a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, Biserica a ridicat la un rang mai înalt sărbătoarea amintită.
Sfăntul Andrei Criteanul, în secolul al VII-lea, Sfăntul Cosma al Maiumei, Sfăntul părinte Ioan Damaschin, Sfăntul Iosif imnograful, în secolul al VIII-lea, și Sfăntul ierarh Gherman, patriarhul Constantinopolului, în calitatea lor de imnografi, au împodobit praznicul împărătesc al Întămpinării Domnului cu imne și căntări alese.

Cinstirea icoanei ,,Îmblănzirea inimilor împietrite” sau ,,Profeția lui Simeon”
Tot în ziua de 2 februarie a fiecărui an este cinstită icoana Maicii Domnului ,,Îmblănzirea inimilor împietrite” sau ,,Profeția lui Simeon”, o icoană în care Preasfănta Născătoare de Dumnezeu apare fără Pruncul Dumnezeiesc Iisus Hristos, cu șapte săgeți care-i străpung pieptul: trei din partea stăngă, trei din partea dreaptă și una de jos. Această sfăntă icoană simbolizzează împlinirea profeției dreptului Simeon cănd zice ,,Și prin sufletul tău va trece sabie”(Luca II, 35).
O icoană asemănătoare, numită ,,Cele șapte săbii”, este sărbătorită la 13 august în fiecare an și înfățișează trei săbii din partea stăngă și patru din partea dreaptă.
,,Către Născătoarea de Dumnezeu să alergăm cei ce voim să vedem pe Fiul ei, Cel adus la Simeon; pe Care cei fără de trup, din cer văzându-L, s-au spăimântat zicând: lucruri minunate și uimitoare vedem acum, de necuprins și de negrăit. Că Cel ce a zidit pe Adam este purtat ca prunc; Cel neîncăput încape în brațele bătrânului; Cel ce este în sânurile cele nemărginite ale Părintelui Său, de bună voie Se restrânge cu trupul, nu cu Dumnezeirea, Cel ce este singur iubitor de oameni”.
Marius Stochițoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here