Întâlnirea cu aproapele nostru – Dialoguri esenţiale: Ion Popescu-Brădiceni cu George Dumitru, la 75 de ani

135
geoge dumitruNostalgia începuturilor
I.P.B.: Stimate poet şi prieten. Sunt, după cum bine o ştii, un cititor atent al operei domniei tale. Caietele Columna te includ ca autor liric în prima linie a creatorilor de azi. O primă dorinţă este să te situezi dumneata însuţi, ca un om estetic şi etic, în (con)textul – depinde cum îl judeci – zgârcit ori generos al lumii de ieri, de azi, dar mai ales de mâine!
G.D.: Sunt onorat de interesat Domniei Tale, pentru poezia pe care o trăiesc, o scriu şi de includerea acesteia în „prima linie a creaţiilor de azi”. „Riscul” vă aparţine, mărturisirea aducând-o ireductibil, simplu, fără ceremonie, criticul literar cu autoritate recunoscută în literele române. Îmi rămâne, aşadar, nostalgia începuturilor, care au fost într-o vreme şi într-o lume a simbolurilor şi extincţiei acestora, nici prea generoasă, dar nici excesiv de zgârcită.

„Ca om estetic şi etic”, sunt fireşte la confluenţa moştenirilor. Nota de modernitate, cu orice preţ, modelul „actoricesc” îl resping, căci „drumul creatorului de artă, reaminteşte mereu ceea ce este exemplar şi demn de credinţă” (Mircea Eliade) Orice zi de mâine începe de azi, reîntorcându-se mereu într-un ieri, mitic, imperfect, dar real.

Căderea în timp
I.P.-B.: Domnule George Dumitru, traseul d-voastră po(i)etic are fireşte un punct de plecare. Opera însăşi se trage dintr-o lume anume. Aceea în care v-aţi împlinit ca fiinţă cugetătoare şi ca fiu al Domnului. Rogu-vă, destăinuiţi-ne câteva lucruri despre toate acestea, în lumina reculegerii ideilor şi reaşezării faptelor sub semn târziu, crepuscular, sau, dimpotrivă sub cel al reîntoarcerii în Identitatea primă, pură, nevinovată de căderea în Timp/în Cultură.
brandyG.D.: În câmpia Romanaţilor, a „pământurilor netede”, în oraşul aşezat pe Dunăre, Corabia, am văzut lumina zilei, acum 75 de ani, într-o familie de români-olteni, aşezată, tradiţionalistă şi liberală, ale cărei începuturi se arătau a fi în vatra comunei Băbiei.
Anii s-au adunat, au urmat şcolile, apoi periplul prin localităţi identificate a fi repere ale unei vieţi ce începuse să lase urme uneori dureroase.
Debutul meu „literar”, emoţional fireşte, s-a petrecut în cursul superior al liceului „Ioniţă Asan” din municipiul Caracal, când profesorii de L. Română I. Radomirescu şi Gh. Crăciun m-au inclus în formula de echipă a instituţiei ce urma să reprezinte „comuniunea liceală” la fazele regionale de creaţie literară.A urmat perioada bucureşteană, de peste 40 de ani. Am publicat târziu în revistele de notorietate precum România Literară, Luceafărul, Palatul de Justiţie, Tineretul Liber (suplimentul literar).Aprecierile au fost încurajatoare, aducându-mi un plus de personalitate, confirmat şi de includerea în antologiile de autori „Cu clipa de Faţă” şi „Ofrandele Inimii”, editate de cenaclul literar „M. Eminescu”, în anii 1977 şi 1979.Stabilirea reşedinţei familiei mele în Târgu-Jiu, socotesc a fi împlinirea unui destin hotărât cândva. Perioada care a urmat a configurat prin editarea celor cinci volume de poezie: Rondeluri şi Sonete, Utopia Sudului, Luntre Solitară, Dincolo de Hyperboreea şi Poemele Credinţei, unitar, demersul meu de autor liric.
Datorez aceste apariţii, climatului cultural deosebit al locului, distinşilor literaţi gorjeni, generozităţii omului ales, prof. ing. Dumitru Bunoiu, în calitatea sa de director al „Colegiului Gen. Gh. Magheru” şi al fundaţiei cultural-ştiinţifice „Gen Gh. Magheru”.
În această fericită alăturare, ea „fiinţă cugetătoare şi fiu al Domnului” cum ziceţi, împlinirea mea prin operă o datoresc deopotrivă revistelor de cultură Cuget-Liber, Caietele Columna, Portal Măiastra, Serile de poezie de la Brădiceni, conduse de promotori culturali de mare probitate profesională.Impulsul de creaţie al vremii, în Cetatea de Scaun a lui Constantin Brâncuşi, îmi luminează sufletul şi mintea, reaşezându-mi fapta sub semnul întoarcerii în „Identitatea prima, pură, nevinovată”, cum deasemeni subliniaţi.
Individualismul rapace
I.P.-B.: Stimate poete, acest interviu se derulează în împrejurări cu totul speciale. Acestea, fiindcă reprezintă un pas înainte al umanismului nepervertit de tot de capital, al renaşterii democraţiei, al reîntoarcerii literelor şi filosofiei în paradisul unei modernităţi pierdute, mă determină a te ruga să încerci a-ţi defini coordonatele propriei Creaţii lirice, să te cercetezi, pe dinlăuntru şi să-mi împărtăşeşti mie, şi prin mine cititorilor, datele fundamentale ale operei domniei-tale.
ion popescu bradiceniG.D.: Cum arată lumea de azi şi cum va arăta lumea mâine, sunt întrebări ce reclamă răspunsuri fundamentale.În ciuda evoluţiei ştiinţei, ultratehnologiei, societatea omenească îşi pierde suportul, motivaţia morală şi de credinţă.Legea este golită de sens şi minimalizată până la anihilare, făcând loc evidenţei individuale şi colective.
„Modelul” ce ni se-arată, cu o condamnabilă uşurinţă şi iresponsabilitate de către mijloacele de informare, „glorifică” ateismul, întoarcerea la „idoli”, individualismul rapace, desfrâul, amestecul ideilor şi ideologiilor, ridiculizând sensul vieţii. Umanismul rămâne un termen echivoc, globalizarea acţionând cu un fel de „încorporare” generalizată.
Fiinţa se distinge din interiorul ei şi din afară, precum un produs perisabil cu termen de folosinţă… expirat.
„Legea tuturor legilor” rămâne zicerea: mie să-mi meargă bine, sau, după mine potopul. Cu un asemenea concept despre viaţă, nu ne mirăm, asistând neputincioşi la distrugerea habitatului, a mediului în care încă trăim. Urmările vor fi dezastruoase şi ireversibile.
Boala care ne macină este înălţarea de sine, „ştiinţa” fabricării de surogate şi înlocuitori. Redescoperirea democraţiei ateniene, a cetăţii, se produce târziu şi în condiţii de nesiguranţă. Volănaşele şi panglicele cu care o „gătim” o fac inaplicabilă şi foarte costisitoare.
Aşa zisa „bunăstare” este mai curând ambalaj, reclamă şi insolenţă.
Pierderile de vieţi omeneşti sunt imense. Cauzele, la îndemână: inaniţia, războaiele, bolile, acţiunile teroriste, sinuciderile, violenţa, exacerbată până la paroxism.
Pe această retorică, poezia pe care o scriu şi o trăiesc are componente distincte: morala şi întoarcerea fiinţei la Dumnezeul creator. Filozofia şi Religia sunt părţile aceluiaşi întreg, ce se condiţionează prin cunoaştere şi acţiune.
Şi Religia şi Ştiinţa trebuie să răspundă la întrebarea pe care generaţii de semeni au pus-o: „Ce este cu noi?”
Teoria prof. Sagan „Big Bang” (impuls iniţial) după care universul ar fi apărut de la sine, fără Dumnezeul creator, a dispărut după 1996 când Sagan a murit lăsând prin testament înfiinţarea unor instituţii ştiinţifico-religioase, care să elucideze apariţia universului şi a vieţii. O ignorare a conlucrării dintre Religie şi Ştiinţă duce la „Omorârea Ştiinţei de către tehnică şi a Religiei de prea multe religii existente”.
În Geneza din Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu dă răspunsul adevărat. Evoluţionismul este încorporat în Creaţiune, iar cunoaşterea (ştiinţa) în credinţă.
„Ce-i lipseşte lumii? Întoarcerea la Dumnezeu”.
„Ce-i lipseşte Bisericii? Întoarcerea la adevărata credinţă apostolică”.
Adevărat a zis David: „El mă va ocroti în COLIBA LUI în ziua necazului”.
(va urma)
Convorbire realizată de Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here