Instructor auto condamnat pentru că a fost băut la volan!

1063

Un gorjean a cărei profesie este cea de instructor auto s-a ales cu o condamnare penală după ce polițiștii l-au depistat sub influența băuturilor alcoolice în timp ce era pe traseu cu unul dintre elevii săi. Faptele s-au petrecut în iunie 2019, dimineața, la ora 7.55, mașina școală ce îi aparține lui Dănuț Drăgănescu fiind trasă pe dreapta de agenții de poliție. Incidentul s-a petrecut la Polovragi, înainte ca autoturismul să intre pe drumul național, la volan fiind un tânăr dornic să devină șofer. Și acesta, și instructorul său au fost testați de polițiști în privința alcoolemiei, dar doar în cazul elevului cursant aparatul etilotest a arătat alcoolemie zero. În cazul instructorului, alcoolemia era de 0,73 mg/l în aerul pur expirat, ulterior din probele de sânge rezultând valori de 1,26 grame la mie alcool în sânge. Inculpatul a cerut un calcul retroactiv al alcoolemiei, noua valoare nefiindu-i deloc favorabilă. Aceasta a fost de 1,53 grame la mie, pe parcursul cercetărilor și al procesului care a urmat inculpatul recunoscând și regretând fapta. El a pus cele întâmplate pe seama faptului că înainte cu o seară băuse țuică și vin la masă, la o friptură la care a consumat și salată cu mult oțet, neputând să își explice nici pentru sine valorile mari ale alcoolemiei. Bărbatul este instructor auto de ani buni și niciodată nu a mai avut astfel de probleme, dar acum nu a scăpat de condamnarea instanței. Magistrații au fost de părere că „atitudinea sinceră a acestuia în faza de urmărire penală, raportat la natura infracțiunilor și starea fizico-psihică conștientă a inculpatului anterior săvârșirii faptelor, nu vor fi avute în vedere de către instanță ca circumstanțe atenuante, întrucât acestea corespund unui comportament normal în societate, fiind conduite firești și nu comportări de natură să îl îndreptățească pe inculpat la un tratament sancționator mai ușor”. Ca urmare, Judecătoria Novaci a dispus condamnarea inculpatului la 1 an și 9 luni închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată și înlocuită cu un termen de supraveghere de 2 ani. În acest interval de timp bărbatul trebuie să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare, să anunțe orice schimbare a locuinței sau orice plecare de acasă mai mare de 5 zile, dar să anunțe și dacă își schimbă locul de muncă. El va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe parcursul a 90 de zile la Primăria Polovragi sau la școala din localitate. Decizia instanței de judecată nu este definitivă deocamdată, putând fi contestată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here