Inspectorii Antifraudă de la Târgu-Jiu, la festivalul smochinelor din Șvinița!

615

Angajații ANAF de la Târgu-Jiu au reușit să îi sperie pe sătenii din comuna mehedințeană Șvinița care, sâmbătă, participau la un festival al smochinelor, aici fiind singurul loc din țară în care smochinul crește fără probleme. Oamenii veniseră în centrul comunei, la invitația autorităților locale, pentru a vinde dulceață sau țuică din producția proprie făcută din smochine, la Șvinița sosind turiști din diverse colțuri ale țării, aflați în vacanță aici, pentru a cumpăra din produsele respective. Voia bună și planurile localnicilor de a face un ban în plus cu această ocazie au fost date însă peste cap de sosirea unui echipaj Antifraudă, oamenii preferând să își ia dulcețurile și țuica și să plece acasă decât să primească vreo amendă.
“Am mai rămas puțini la tarabe pentru că au venit cei de la ANAF de la Târgu-Jiu. Nu știu de ce au bătut 160 de kilometri până aici distanță pentru că nu cred că face cineva vreo mare afacere. Oamenii au plecat acasă de cum au văzut mașina pe care scria Antifraudă”, a spus unul dintre comercianții care avea autorizație și care se ocupă cu vânzarea produselor din smochine la diverse târguri din țară. Controlul Fiscului s-a încheiat însă repede pentru că odată cu plecarea localnicilor acasă nu au mai rămas de controlat decât vreo 2-3 tarabe, prea puțin pentru o asemenea acțiune. Festivalul Smochinelor a strâns pe parcursul zilei câteva sute de turiști aflați în concediu pe Clisura Dunării, după sosirea inspectorilor Antifraudă crescând și prețurile la produsele aflate la vânzare pentru că au rămas puțini comercianți la tarabe. Borcanul de dulceață s-a vândut cu 12 lei, iar litrul de țuică a urcat și la 60 de lei, după ce, inițial, fusese 50 de lei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here