Dintotdeauna, am avut o deosebită admiraţie pentru oamenii cu hobby-uri. Fiinţa umană, suprema creaţie a Universului, nu s-a născut nici pe departe să fie doar un truditor, un robot, un sclav al societăţii, indiferent care ar fi ea.
Fiindcă omul, el însuşi, cu sau fără modele sau arhetipuri, este un mare creator. Iar Gorjul e doldora de asemenea caractere remarcabile, de-ar fi să ne gândim doar la Arghezi sau Brâncuşi, ori la contemporanii zilelor de astăzi, unii puţin sau deloc ştiuţi şi recunoscuţi.
…Jurnalistul Pavel Popa Misăilă nu-i gorjean de obârşie. S-a născut undeva, în Moldova, acolo şi-a început şcoala, s-a calificat în tehnica prelucrării lemnului, a fost repartizat la Târgu-Jiu, la fostul CPL (astăzi ROSTRAMO), stabilindu-se definitiv în Gorj. S-a căsătorit, iar astăzi copiii săi sunt la casele lor: fiica este cadru didactic în Irlanda de Nord, George Xenofon e muzician la Bucureşti, iar mezinul s-a specializat în IT şi lucrează în societăţi multinaţionale.
Pasiunea lui Popa pentru invenţii s-a născut încă din copilărie, când, încă la şcoală fiind, inventează câteva năzbâtii tehnice şi capătă, pe merit, premii li laudele profesorilor săi. La Târgu-Jiu, aduce vreo câteva raţionalizări la fabrica de placaj a marelui combinat. Acţiune care-l promovează ca tehnolog în laboratorul de specialitate al unităţii.
Între timp, şi-a completat pregătirea şi a devenit, mai apoi, ziarist profesionist la „Gazeta Gorjului”, ulterior „Gorjeanul”, unde a lucrat până aproape de pensionare. A cochetat şi cu literatura, astfel că, în 1975, l-am sprijinit să publice un fragment din piesa de teatru „Ora 11” (Gorjul literar, IV, 1975), un volum colectiv, cum se permitea în acele timpuri. Carte care avea să consacre sau să reconfirme şi alte câteva nume, între care Adrian Frăţilă, Spiridon Popescu, Ion Sanda, Virgil Ivănescu, Vasile Gogonea, Dumitru Dănău, Nicolae Diaconu, Ion Cănăvoiu, dr. Adrian Becherete ş.a.
Prin anii 80, Pavel Popa s-a apucat să meşterească o vioară, pe care, ca şi genialul Brâncuşi, în tinereţe, a şi realizat-o. Au cântat la acest instrument unicat mai mulţi elevi ai Liceului „Constantin Brăiloiu”. Popa a dăruit-o regretatului profesor Nicuşor Popa, cadru didactic al şcolii, care s-a ocupat, între alţii şi de educaţia muzicală a copiilor săi.
Acum, Popa Misăilă e un modest pensionar. Dar, zilele trecute, m-a invitat să-mi arate ultima sa invenţie. După vreo şase ani de muncă asiduă, el a realizat un ingenios dispozitiv auto antiderapant, având comandă electrică la buton, din habitaclu. Prototipul este deja funcţional, simplu aparent, destul de convenabil ca preţ de cost, fiabil şi aplicabil la orice tip de vehicul. Deocamdată, atât despre acest interesant dispozitiv.
„Mă mândresc cu invenţia mea! După omologare şi brevetare, intenţionez s-o propun industriei româneşti de resort. Iar dacă voi constata lipsă de interes, voi contacta firme prestigioase din străinătate”, îmi mărturisea deunăzi jurnalistul inventator.
I-am urat succes fostului nostru coleg şi l-am felicitat pentru această realizare, pe care o consider o noutate tehnică de excepţie. Să nu uităm că toate marile descoperiri au fost rodul unor întâmplări, de la Newton, la Einstein sau Nobel.
G. Manoniu
