Am fost de multe ori la Arcani. Începând de pe la 18 ani… Am fost şi pentru că aveam un prieten, coleg de liceu, Nae Bâcoi, cu care împărţeam un pat în care ne culcam de-a doua, că nu aveam loc la internat, fiind fii de ţărani care depăşeau venitul de peste patru mii de lei, cât îi era îngăduit unui ţăran să nu fie burjui.
Ba unde mai pui, colac peste pupăză, că mai vine şi un ţânc, unul de vreo paisprezece ani, Constantin Mircioiu, îl cunoşteam că eram cu el din Brădiceni şi ne certam pe cărţile împrumutate de la învăţătorul Ionel Buligan, când le băgam sub haine să nu afle miliţia că citim dox-uri, nu de alta dar pe atunci chiar şi „Capra cu trei iezi” era considerată Dox. Costel, că aşa îi ziceam toţi din sat pe atunci, aşa cum îmi place să-i zic şi astăzi, când a ajuns ditamai profesor universitar doctor, cunoscut în mai toată lumea dar mai puţin în satul său, reuşise printre cei dintâi la Liceul Tudor Vladimirescu, dar nu avea loc la internat că nea Ion Mercioiu era liber profesionist. Nu voise să se înscrie la „Cooperativă”, cu barda şi tesla lui şi împreună cu tata, ce bărbaţi frumoşi, mai acopereau casa dodi Maria cu şindrilă şi uneori mai întârziau în odaia din faţă, unde ei intrau fără să se descalţe, cu văduva la un pahar de vin. Nu ştiu care din doi, unul era sigur, dar când veneau amândoi mai venea şi vecina de peste drum. Drumul de la Târgu Jiu la Brădiceni trecea pe vechiul amplasament prin Arcani, suia pe Dealul Bătrân, şi acum mai este o piatră de hotar despre care prietenul nostru, Dumitru Dănău a scris o carte, şi cobora de la Pivniţele din deal, pe lângă Capela li la Podul lui Buligan intra în Brădiceni, satul cu cele mai frumoase fete de pe Valea Bâlţii şi nu numai. Pe această şosea, de acum potecă, o luam eu împreună cu Nae Bâcoi până la Arcani şi după ce ospătam bine, la tata lui Bâcoi, cu vânat şi peşte, că era Jaleşul plin şi cu trei-patru pahare de vin alb sau roşu, de novă albă sau de tireaz, o luam la picior, şi până dimineaţa eram în zăvoi la Bâlta, unde aşteptam doi ochi albaştri abia mijiţi de somn. Când ajungeam acasă, nu intram în casă, mă culcam pe sania din tindă după un vechi obicei al îndrăgostiţilor. Iar ai fost la fete, biserica mânta, îmi spunea tata, hai la coasă că-i fânul din Baltă mai mult decât pentru doi. Şi într-un an, mai bine zis într-o zi când era nedeie la Stroieşti, am văzut eu că şi fetele de la Arcani erau cel puţin la fel de frumoase ca acelea din Brădiceni întârziam mai des la Nae Bâcoi, vorba vine dar ehei, erau tot nişte Mării şi Ilene…Nu le spun numele că s-ar supăra cine ştiu eu, boier la Cluj, alt prieten de-al meu de mai încoace de după ce au început Serile la Brădiceni, şi s-ar supăra şi alţii , poate vreo doi, cărora le da-se mustaţa pe atunci, însă domnişoarelor eu le scriam pe atunci, cel puţin o scrisoare pe săptămână în versuri, fără recipisă. Că una îmi păstra scrisorile la streaşina casei de au făcut cuib cu ele două rândunele dacă n-or fi şi astăzi puii ăia de-mi fac mie astăzi cuib în casa cea nouă de lângă râu. Multe din toate acestea le-am cam uitat, dar au dat peste margini din căsuţa memoriei acum trei-patru ani când am fost şi eu invitat la Fiii Satului din Arcani, odată cu lansarea Monografiei Arcani – Străveche vatră românească – a aproape nonagenarului învăţător pensionar Constantin Cheznoiu, unul dintre frumoşii bătrâni ai Arcanilor. Atunci am văzut şi mi-am amintit şi am rămas mut. Mut ca peştii din Jaleş, am rămas la Muzeul din Arcani, muzeu care ne povesteşte viaţa acestor ţărani de la începuturi până în zilele noastre. Cu răsboiul lor de lemn de ţesut, cu sucala care aduna ţevile, cu răşchitorul şi cu urzoiul, cu motcile puse pe vârtelniţe, cu drâglul şi vătraiul. Cu cotăriţele şi cu vârşele de prins peşte… Şi cu pivele de pe Jaleş de bătut dimia, venindu-mi în minte o zicală ce se mai auzea pe atunci, „nici un Gheorghe fără Chive, nici Arcanii fără pive…” Şi tot privind cu domnul Ion Predoşanu, un prieten care ştie cum se ascute pana de gâscă şi cum se face cerneala din funinginea adunată pe urloiul sobelor, ca să scrie singure… Ioane, am zis, ce ar fi ca un astfel de muzeu să fie şi fala Peştişanilor… Că avem atâtea documente din cele şapte sate care se află pe hartă, plus Boaşca. Şi Drăgoieştiul care au fost desfiinţate… Domnule, eşti, nu sunt decât un fiu al acestei comune. Domnule, ştii că acel mare vis al lui Vasile Blendea, Sile pentru prieteni, era să fie un Muzeu la Şcoala generală din Blendoi. Domnul Vasile Blendea avea de o viaţă fotografii cu marii scriitori ai României, mult mai înainte de pe când ne făcea nouă fotografii pe la nedeile de la Tismana, Sfântul Petru din Nucetul Peştişanilor, Stroieşti sau de Sfântul Pantelimon la Brădiceni, cu un aparat de fotografia Smena. Ne lua în imagini că nu putea să ne ducă cu el în valiza lui de gorjan decât astfel. Şi văzând breasla că unul din cei mai mari scriitori ai neamului de pe vremea aceia, l-am numit astfel pe Tudor Arghezi, s-a lăsat fotografiat de Domnul Vasile Blendea, şi-mi mai povestea Domnul Vasile Blendea că însuşi Marele Geo Bogza a fost suit într-un stejar ca să-l fotografieze în mărimea lui naturală Domnul Vasile Blendea, săracul cu visul lui să se facă în şcoala din Blendoi, care şi atunci sta să cadă peste lacrimile lui, un muzeu unde toată Istoria Literaturii Române să fie la noi acasă. Dacă nu aveam spaţiu, aud că şcoala din Drăgoieşti se va desfiinţa de la toamnă, pentru început ar fi bună şi asta, că slavă Domnului avem destule „oase”. Aş aminti de scriitorul Nicolae Al Lupului, din Brădiceni, de pictorii Vasile şi Constantin Blendea din Gureni, etc,, etc. De atâtea scoarţe şi cergi, de covoare, răsboaie de ţesut, mori care s-au dus pe râul cu şapte mori de odinioară, oale şi ulcele unele încă şi astăzi pline cu vin. De nădragii lui Moş Costăin, de dimie sau de costumele flăcăilor de aba purtate doar de sărbători şi cum aş putea să uit de Marele Brâncuşi, cel care numai dacă el ar fi fost din Hobiţa are merita stima tuturor oaselor care scriu amintirea acestor ţinuturi în faţa cărora Parângul îngenunchează de peste mii de ani.
ION CĂPRUCIU
P.S. Ce zici Domnule Emil Huidu, Domnia ta care ai adus toate iele din Frânceşti la sărbătoarea portului gorjenesc în Deleţul Frânceştilor. Ai văzut cum toate florile aduse de frumoasele fete în ziua aceia, au înflorit în Ziua de Sânziene, că n-am avut un aparat de fotografiat să-ţi trimit un buchet de aceste sânziene înflorite, dar sunt sigur că ai auzit corul Alor frumoase când se mărită fetele pe dealul Frânceştilor. Ce ai zice de un Muzeu al Peştişanilor cu ajutorul Asociaţiei FIII Satului Frânceşti, aşa cum aţi ridicat şi refăcut Biserica de lemn din Frânceşti(I.C.)
