A vorbi despre satul natal şi despre comuna Peştişani în care te-ai născut nu se poate decât cu mâna pe inimă.
Ei şi ce, veţi spune, vreţi să fiţi încoronat, să vă daţi mare…
Că numai voi aţi şti ce s-a întâmplat cu mai mult de două mii de ani în urmă, pe când şi pietrele vorbesc de cei de dinaintea noastră…
Aşa mi-am zis şi eu în zilele din urmă, dar şi despre Columb de după ce a pus oul să stea în cap, mulţi au zis, ei şi ce, mare scofală, asta putea să facă şi un copil.
Câţi din Hobiţa, din Brădiceni, de unde s-a născut ceea care este ca şi Maria pentru Iisus, din Peştişani şi din toată România, ca şi din lumea întreagă, n-au cioplit stâlpi de piatră sau de stejari pentru case sau Mănăstiri, n-au citit Biblia şi alte cărţi mai mult sau mai puţin interesante, începând de când începe lumea în piatră, sau de la filosofia greacă şi până astăzi, dar cine a putut crea Coloana fără sfârşit a lumii, Masa Tăcerii a celor de dincolo, Poarta Sărutului şi alte minuni după chipul şi asemănarea lor şi doar să le spună mergeţi ca ele şi să păşească decât al doilea după Dumnezeu, Marele nostru Constantin Brâncuşi.
Trebuie să-i ridicăm altare
celui de după Dumnezeu
Constantin Brâncuşi
la fiecare răscruci
şi să ne închinăm de fiecare dată
cu două cruci
noi ăştia din Peştişani
şi nu numai
una pentru Dumnezeu
şi cealaltă pentru Constantin Brâncuşi.
Despre Peştişani, la început, dăm cuvântul lui Al. Şţtefulşescu prin cartea sa Gorjul istoric şi pitoresc.
În Hrisovul lui Vladislav Vodă, din 19 iunie 1525, dat la Nucureşti, relativ la Peştişani „iar Dragomir şi cu alţi care s-au zis mai sus au jurat cu 34 boieri şi încă sau mărturisit 12 sate că este drept şi de moştenire moşie a lui Dragomir şi a cetei sale” (Probabil, într-un proces cu Mânăstirea Tismana).
Despre Brădiceni-Drăgoeşti primul document pe care-l cunoaştem este din 22 mai 1530, de la Moise Vodă (1529-1530), fiul lui Vladislav Vodă al III-lea. Prin acest document, Domnul confirmă lui Deatcu din Drăgoieşti moşie în Topeşti, care „era veche şi dreaptă moşie şi moştenire”, cumpărată încă în zilele lui Vlad Voevod Călugărul.
Dar un alt document în care este amintit satul Ploştina Drăgoeştilor datează din vremea din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Nu are dată exactă, ci 1400-1418 prin care se întăreau mânăstirilor Vodiţa şi Tismana documentele anterioare emise de alţi domni şi dăruia şi el satele Trufeşti şi Piatra… şi Ploştina acestora.
Am amintit în treacăt toate acestea ca să nu uităm de unde venim azi când se împlinesc 178 de ani de când a luat fiinţă în Brădiceni prima şcoală de stat, după cum scrie Alexandru Ştefulescu.
Dar înainte de asta, desigur, pe lângă Biserica Trisfetiţa ca şi pe lângă biserica construită de Postelnicul Mămară drept mulţumire ca s-a întors nevătămat din luptele lui Mircea cel Bătrân cu turcii, au fost şcoli pentru că trebuia cultivată credinţa în Dumnezeu în fiecare nou născut.
Şi dacă grecii, mă refer numai la Sparta, aveau principiul „Mens sana in corpore sana”, noi cei de la Gurile Dunării nu puteam face excepţie că doar nu degeaba sau poate să păzească, cumva, caprele a venit Ovidiu, e adevărat, mult mai târziu, la Tomis.
Ei dar dacă spartanii aruncau copiii care nu dădeau semne de vitejie încă de la naştere în prăpastie şi la noi, cică, mai există Râpa cu carul unde basmul spune că a fost aruncat un flăcău cam popândău cu cal cu tot, pe care nu ştia să-l strunească şi pe deasupra flăcăul era şi cocoşat şi guşat, dar el, facă-se voia Domnului, s-a prins de coada calului şi a ieşit din râpă.
Basmul e basm desigur, cu toate că unele sunt aproape de Iliada şi de Alexandria cu războaiele lor la care au participat şi strămoşii strămoşilor noştri care erau prea viteji să stea acasă lângă poalele lungi ale muierilor.
Dar de atunci, câţi dascăli şi câţi învîţîcei au trecut pragul diferitelor şcoli fie ele în chindia unor mânăstiri sau biserici de s-au găsit atâtea cărţi în greacă sau în latină şi încă se mai găsesc şi azi necitite.
În 1835, a fost înfiinţată părima şcoală de stat înBrădiceni, Brădicenii fiind târg şi vamă şi mult după aceea, pe vremea Imperiului Austro-Ungar, că de pe atunci ne-am bucurat şi noi ăştia din Brădiceni şi Peştişani de ne-am coborât din păduri şi ne-am făcut case la drum. Şi de şcoală încă de pe atunci s-au ţinut pruncii noştri, pentru că, nu-i aşa, ce-i mai frumos decât bunica să-i spună basme nepotului său, ţinându-l pe genunchi şi nepotul să-i citească bunicii întâmplări cu Păcală. Şi de aici şi până să faci un ban pe ce ai învăţat nu mai e nicio aruncătură de băţ.
Ehe, hei, mult mai încoace, pe când şcoala era obligatorie de 4 ani pentru fiecare prunc, noi Brădicenii şi Peştişanii trebuie să ne mândrim cu elevii noştri şi mai ales cu marele Brâncuşi care a învăţat să scrie şi să citească în şcolile din Peştişani şi Brădiceni.
Şi venind mai încoace, Plasa Vulcan cu sediul în Brădiceni, care se întindea într-un timp cât jumătate de judeţ, avea pe lângă Şcoală de grefieri, comuna fiind plină de grefieri pe atunci şi şcoală de şapte clase pentru fete şi băieţi, conform reformei lui Spiru Haret, românul care a preferat să vină la el acasă să-şi lumineze fii şi nepoţii decât să slujească în Franţa.
După cele şapte clase puteai să rămâi acasă şi să îndeplineşti anumite funcţii pe linie administrativă sau puteai să urmezi Şcoala de Meserii din Peştişani, altă mină de aur pentru satele şi comunele din jur. Zic asta fără să greşesc pentru că Brădicenii aveau pe lângă grefieri, şi învăţători absolvenţi de Şcoală normală din Târgu Jiu, cei mai mulţi din Gorj, şi nenumăraţi tâmplari vestiţi în toată lumea. Şi aceasta pentru că cei care erau în fruntea trebii cunoşteau mergerea vremii.
În 1047, reforma obliga ca după patru clase elementare cu învăţători, clasele 5-7 urmează numai cu profesori. Şi atunci, Peştişanii ne-au luat toţi învăţătorii şi i-au făcut profesori, bineînţeles după cursurile efectuate de aceştia în diferite centre de pregătire profesională.
Eram şi eu părintre elevii de atunci şi după cum spuznea Platon, pe vremea aceea se lua un dintr-un filosof ce se considera că nu aduce daune prezentului de atunci, se dase ordin să se înveţe numai ce considerau mai marii zilelor că trebuie să ştie un copil, conform principiului, lucrurile rele chiar dacă sunt adevărate nu trebuie povestite unor minţi neînţărcate.
Şi Peştişanii prin această şcoală de şapte ani, dar mai ales prin Şcoala de meserii, un alt centru de a crea meşteri care ştiu taina lemnului şi a fierului pe vremea aceea şi de care Peştişanii şi Brădicenii dădeau peste margini. Aşa se cerea, aşa răspundeau şcoala de meserii din Peştişani prin Sultanul care era atunci Dumitru Secotă.
Şi după Domnia sa, alţi intelectuali s-au afirmat, printre care amintesc pe Gheorghe Peştişanu, profesor de limba română, care avea pe fratele său un om cu mare influenţă la Bucureşti şi alţii, şi alţii de pe atunci, cea mai mare cucerire a comunei Peştişani a fost înfiinţarea Liceului „Constantin Brâncuşi”, într-o vreme când în judeţul Gorj nu erau licee decât în Târgu Jiu şi la Cărbuneşti.
Această realizare, Gloria Peştişanii, a schimbat multe destine ale copiilor din Peştişani şi nu numai ale lor.
Ca noi să avem astăzi moştenire acest liceu în vecii vecilor!
ION CĂPRUCIU
noi şi copiii noştri
