Însemnări de scriitor – Drumul lui Brâncuşi

106

• Puţini prezenţi, mulţi aleşi *
În 1957, aveam în martie 17 ani. Îmi povestea un verişor primar, după mamă, Dumitru Brâncuşi, care a vrut să plece cu un vapor la turci, fiind marinar, şi a fost condamnat pe viaţă la muncă silnică, dar pentru care Dumnezeu s-a rugat la Sfinţii de atunci de pe pământ ca să-l ierte, că la Paris s-ar fi dus dintre noi în Poienile Raiului şi mai sus sculptorul Constantin Brâncuşi, recunoscut de toată lumea ca Marele Sculptor al modernismului, mai puţin de un academician al nostru. Nu-i spun numele că îmi e ruşine, şi de guvernul României, nişte pigmei invidioşi că nu se putuseră urca pe umerii Marelui Sculptor, dar recunoscut de mulţi gorjeni care se închinau la Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului cu limba în gură.

Marele Sculptor, în lume numit Zeus, era vinovat că ceruse ca să-i fie adusă cenuşa lângă mama sa, o ţărancă din Brădiceni.
Acum, pe 17 martie 2013, eu un biet urmaş care nu pot să văd mai departe de dincolo, m-am hotărât, drumul mi-e greu şi picioarele mi-se de lut, să mă duc să aprind o lumânare şi să pun o floare la Statuia Sculptorului din Hobiţa.
Până la Brâncuşi, Marele, drumul e atât de greu că numai fluturii ar putea să mă ducă.
Dar eu, care încă nu m-a lăsat memoria, mi-am amintit că Mama lui Brâncuşi a fost din Brădiceni, doi paşi mai spre Nord de noi, pe aceeaşi parte a drumului ca şi alţii, unii alaltăieri mai mulţi astăzi mai puţini, cum spunea o bătrână, suntem mai mulţi de o sută care venim din urma lui Brâncuşi.
Am luat-o uşor, numărând paşii, 1.500 pe drumul care-l făcea copilul Brâncuşi la Brădiceni la dus, când venea să-şi viziteze bunicii din partea mamei.
Că la întoarcere, vă asigur că paşii în metri erau înmulţiţi cu cel puţin trei.
A fost şi Dumnezeu m-a ajutat să refac Drumul lui Brâncuşi, pe când era în clasa a III-a şi a IV-a la Şcoala din Brădiceni.
Şi după un ceas, ceasul meu e cam vechi, iertaţi-mă, în 40 de minute, tic-tac, am ajuns la trecerea Bistriţei. Am luat-o pe punte, ca să-mi amintesc că pe atunci când treceam eu Bistriţa ca să mă duc după castane, sus în Arusi, era o moară care măcina grâul şi porumbul înfiptă în două ciuture numai cu cuie de lemn şi un joagăr, poate al lui Sârbu, care tăia lemne în diametru mai mare de un metru şi în pânze mâna Bistriţa la vale.
Toate acestea mi le-am amintit când trebuia să trec un pârâu şi nu puteam ca nu aveam pantalonii răsfrânţi până la genunchi.
Norocul meu că era cald de martie ca în aprilie şi-am luat-o pe vad.
Undeva pe dreapta, unde se sfârşeşte Drumul lui Constantin Brâncuşi, de ieri, când venea să-i arate temele mamei, că bunicii ca orice bunici erau mai îngăduitori, erau adunaţi cam o sută de oameni, femei şi bărbaţi de multe neamuri, din Brădiceni, din Peştişani, Motru, Hobiţa bineînţeles şi Primarul din Tismana, amintindu-ne parcă de acel odată când clopotele Mănăstirii Tismana se aud până în Hobiţa.
Pe unii îi cunosc, şi ei pe mine, bună ziua!, bună ziua!
Brazii pe margini, înalţi, îşi scuturau bruma precum premianţii la şcoală îşi scutură coroanele cânde treceau clasa.
Nu vreau să le spun numele, pe unii îi cunosc, repet, foarte bine, sunt ţărani neam de neamuri cu lumânările aprinse, cât au ars ele nu a bătut vântul.
Ca să-l pomenim nu numai aici pe pământul lui, Marele Constantin Brâncuşi, noi satul Hobiţa, sat care dacă n-ar fi Dumnezeu n-ar fi şi n-ar fi fost pe lume Constantin Brâncuşi.
Puţini au fost, dar mulţi aleşi. Vă rog să mă scuzaţi că nu dau nume dar ar trebui să numesc toţi stejarii şi toţi castanii din Dealul Hobiţei şi nu numai veniseră să aprindă lumânări la Statuia Marelui Sculptor. Precum o piatră la temelia Sarmisegetuizei.
Ion Căpruciu

Salutăm propunerea valoroasă, adăugând precizări absolut necesare
Am reţinut ca salutară propunerea poetului Ion Căpruciu de a fi botezat drept « Drumul lui Brâncuşi » traseul dintre casa părintească din Hobiţa şi Brădicenii unde locuiau părinţii mamei sale, Maria Diaconescu, pe numele de fată. Normal, Primăria Peştişani ar trebui să îngrijească acest drum şi să nu se ia după indolenţa Consiliului Judeţean Gorj, care n-a reparat ca lumea asfaltul şoselei Peştişani-Hobiţa, realizat de mult hulitul regim în urmă cu vreo 43 de ani.
Fiind poet, distinsul nostru colaborator Ion Căpruciu scapă din vedere că există un document scris şi semnat de 4(patru) academicieni ai Republicii Populare Române – George Oprescu, Mihail Sadoveanu, George Călinescu şi Alexandru Graur – şi nu de unul singur. Oportuniştii respectivi au apreciat că arta brâncuşiană este retrogradă şi nu reprezintă interes pentru « clasa muncitoare » aflată atunci la cârma ţării.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here