Însemnări de scriitor – Doru V.Fometescu – Totul în poezie se poate

266

Plecat în lume din Ciuperceni, vai ce nume de baladă, a urmărit mereu povăţuirile ferme ale Mamei Domnica: „Să fii cu milă şi arată-te drept”… „Pe nimeni nu interesează cât de inteligent eşti ori ce învăţătură ai, ci a câta îmbrăţişare împarţi cu ceilalţi”.

A mers până unde a ajuns şi mai merge şi azi „spre nemărginire”, „risipit printre oameni, iluzii şi cuvinte”.
Ca un „Om picat la zar” merge „mereu înainte spre îndărăt”, cu cele „trei verbe ale omenirii” fără de care „nu se ajunge la mântuire”, poetul fiind între da şi nu „aş mai vrea şi n-aş mai vrea, aş avea şi n-aş avea, şi-aş mai fi şi n-aş mai fi” cum zice el singur, cultivă iluzii pe arătură aşteptând fata de la ţară care nu vine, să aducă ploaia şi să alunge bruma.
Veşnic copil într-un Univers unde „nimeni nu ştie care-i partea dreaptă aproape toţi fiind duşi de val”, poetul seamănă cuvinte „obişnuite” în speranţa că mulţi le vor găsi „de leac” pentru un ceai la orele cinci sau, de ce nu, pentru un pahar de vin pentru prieteni în căni mari de lut aşa cum se obişnuieşte la Ciuperceni şi nu numai.
În Realul în dezechilibru pus mereu la „treburi pământene” el „semănător de vise, rabdă doruri, dă sfaturi celor dragi”, liniştea fiind „rest la vestul cel pierdut”.
Într-o vreme „ducând neamul de râpă” plină de „false paradisuri, avalanşă de păcăleli” unde „ei încearcă să hotărască pentru tine” şi unde „fără Poeţi putrezeşte puntea peste prăpastie”. Poetul vrea să arate, şi reuşeşte desigur, celorlalţi „forţa frumoasei sensibilităţi vulnerabile” de parcă ar fi frate cu Francis Bacon.
Scăparea, ieşirea, mântuirea din lumea asta „dusă spre Apocalipsă, fiindcă de cele sfinte duce lipsă” ar fi lăuntricul divin să dea „în floare”.
Venind cum am mai spus din Ciuperceni, „un sat planetar” prins şi el în „Jocul de-a harababura”, unde orice pătrat se dă „de-a dura” într-un demenţial vid de sine şi „de ceilalţi”, Doru V. Fometescu, „naiv în colţul libertăţii” se roagă pentru „dezgrădire şi dezmărginire” ca mugurii de salcă ce împing salca în lumină, Poetul cel care mână caii sperând ca şi ceilalţi confraţi să facă pe oameni să devină „deschişi spre ceilalţi în mână cu frăţia florilor de mac”.
Ca şi Blaga, mereu în Marea trecere, credinţa poetului este „Cât foc şi fum, oricât parfum de corcoduşă/ rămân cuvintele cenuşă/ în vatra dorului de viaţă/ şi feciorelnic mov dintr-o brânduşă/” de aceea din acest paradis al umbrelor se zbate să iasă dar unde, el având „obârşia de stele” îi place mai mult realitatea de numai vis pe care o poate atinge cu mâna spre a ne-o împărtăşi şi nouă. El însuşi fiind o umbră, aduce martor pe Platon şi suntem nişte umbre ale umbrelor dar cu imaginaţie, foloseşte Cuvântul ca pe un leac bun la toate, fără să-i fie teamă că va cădea în bolboroseli precum Casandra, că el n-a trădat pe zei, altfel s-ar fi procopsit şi el dăruind ce n-are.
De unul singur mergând pe unde nimeni nu a avut până la el cărare, Poetul „se dezgrădeşte, se desferică, se dezmărginează, se descătuşează de prea multe vorbe chiar fără rost” dăruind idei chiar dacă unele preluate de la zei. Desferecându-se de vrăji păgâne, se întoarce la datini străbune, la Izvor, la Stâlpul cerului, la troiţe, la cruci de bucurie, la lumină, învăţând să tacă. Şi cu toate că s-a „lenevit plăcerea în sinapse”, urcă sau coboară, umblă încolo, încoace, pune sens la neştiutul drum al destinului, antrenându-şi mereu „Simţul zării”.
„Căzut de undeva din stea” mai „caută încă sferei partea lipsă”, semănând noi înţelesuri cuvintelor obişnuite, pe un cer „urzit de tainic Tată”.
Eu nu vreau să pun propteli părerilor care cad de la sine nici să supun ideile cuvintelor însă trebuie să recunosc că în poezia lui Doru V. Fometescu totul se poate chiar dacă în Gorj şi nu numai, unde dacă toţi poeţii am fi împreună am putea crea o Şcoală de literatură precum Academia lui Platon. Ce păcat însă că ne purtăm după exemplul principilor otomani care credeau că nu pot domni în linişte decât după ce şi-au ucis toţi fraţii.
Şi totuşi cât apa va mai curge pe Jiu şi-n pahare vinul de Ciuperceni se va bea, Poetul Doru V. Fometescu există şi va exista.
Eu unul citind poezia Domnului Doru V. Fometescu dăruită mie cu atâta dragoste, care dacă eu aş pune-o pe a mea într-un taler pentru Domnia sa şi Domnia sa în celălalt pentru mine, sunt sigur că Pământul ar sta în echilibru.
Îmi cer scuze dacă n-am pus virgulă şi ghilimelele totdeauna acolo unde trebuie dar, repet, Poetul Doru V. Fometescu e condamnat să scrie o poezie în care Totul se poate.
Ion Căpruciu
Brădiceni, Aprilie-Mai 2013

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here