Însemnări de lectură – Valer Popa: “Frumoasele Sabine” (III)

320

Formula „dorică” a Frumoaselor sabine. Deşi îşi transpune propria-i biografie de tinereţe, romanul dlui Valer Popa este unul de formulă „dorică”. Autorul împrumută protagonistului Ion Sântion mentalitatea, dar şi felul propriu de a privi şi înţelege lumea.

Ordonarea acţiunii pe capitole, într-o cronologie biografică, proiectată pe tablouri sociale mai largi, asigură romanului coerenţă, unitate şi, desigur, un anume antren epic. Scrierea este, de bună seamă, şi un roman istoric, în acelaşi timp şi un roman social şi de moravuri, mai puţin, aş zice, un roman erotic, în ciuda titlului ce trimite la himera ce bântuie obsedant sufletul adolescentului. Pe „frumoasele sabine”, Sântion le admirase mai întâi în tabloul pictorului francez Luis David – „Răpirea sabinelor” (ilustraţia copertei). Dincolo de semnificaţia şi gestul istoric al femeilor sabine care, răpite de romani, vor obţine împăcarea dintre sabini şi romani, micul elev din Apuseni va vedea în vrednicele chipuri atât frumuseţe, cât şi curaj, demnitate, iubire, înţelepciune. Legenda „sabinelor”, care, devenite soţii iubitoare şi mame onorabile, refuză să-şi abandoneze căminele şi reuşesc să obţină pacificarea neamurilor rivale, constituise pentru şcolarul Sântion nu numai o lecţie de istorie, ci şi o pildă de viaţă. Un asemenea tip de feminitate dezvoltase în sufletul acestuia dorinţa sacră de a-şi găsi şi el „sabina” sa! La şcoala din Târgu-Jiu, însă, popularizarea acestui tablou printre colegi constituie o încălcare gravă de regulament, ceea ce îi atrage din partea pedagogului o vajnică bătaie cu băţul de bambus, o corecţie sângeroasă în care îşi pierde conştiinţa. Faptul impune intervenţia sanitarului Cărăbiş şi internarea şcolarului ardelean bursier în spital. Barbaria metodelor pedagogice va fi egalată numai de diabolicele înscenări ale Securităţii clujene, pe care tânărul Sântion le va cunoaşte în câteva rânduri. Refuzul de „a colabora” în atâtea momente şi împrejurări se va repeta şi în următorii doi ani ai şcolarizării de la Timişoara (1944-1946), unde va fi transferat contra voinţei sale, dar mai ales la Cluj, unde studentul Sântion va cunoaşte similare bătăi în beciurile poliţiei politice.

De la Târgu-Jiu la Timişoara şi Cluj
Nici în timpul studiilor de la Timişoara viaţa normalistului Sântion nu a fost uşoară, totuşi, spre deosebire de anii petrecuşi la Târgu-Jiu, oraşul de pe Bega îi oferă un alt mediu intelectual şi cultural. Procesul de maturizare înregistrase progrese însemnate, iar ca trăsătură dominantă trebuie subliniată conduita lucidă, raţională a normalistului, care, deşi are posibilitatea de a se aşeza confortabil printr-o eventuală căsătorie, nu renunţă la visul său de a ajunge student la Universitate. (Va urma)
Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here