Însemnări de lectură – Valer Popa: “Frumoasele Sabine” (II)

155

Romanul unui destin
“Frumoasele sabine” este romanul unui destin, având caracteristica unui Bildungsroman. Sub identitatea protagonistului Sântion Ion, autorul transfigurează o experienţă de viaţă din anii formării sale intelectuale şi profesionale.

Întrepătrunzându-se cu anii de cumpănă dintre două lumi (cea de dinainte de al doilea război şi cea din primul deceniu de după marea conflagraţie mondială), această perioadă din anii şcolarizării normale şi universitare este una de mari prefaceri şi transformări, de răsturnări morale şi sociale, când un regim democratic este înlocuit cu unul totalitar.

O imagine a Şcolii Normale din Târgu-Jiu (1938-1944)
Absolventul de generală din Ţara Moţilor pe nume Ion Sântion, din comuna Şchiopi, plasa Iara, judeţul Turda, beneficiind de o bursă de studii acordată de Arethia Tătărescu, soţia prim-ministrului liberal Gheorghe Tătărescu şi preşedinta Ligii Femeilor Române din Gorj, este adus de învăţătorul său Andrei Bologa la Şcoala Normală din Târgu-Jiu, în ideea de a deveni învăţător şi a se reîntoarce în satele răspândite prin Apuseni, ce aveau atâta nevoie de şcoală. Absolventul a patru clase primare, venit cu sete de a învăţa meseria de dascăl „în inima Olteniei”, va cunoaşte aici, la Târgu-Jiu, încă de la sosirea pe peronul gării, dezbinarea politică a societăţii româneşti, apoi pedagogia aspră a corpului didactic, în special a pedagogilor bătăuşi şi umilinţele la care îi supuneau colegii mai mari, unelte ale acelora. Are ca diriginte pe profesorul de istorie Ion Manolescu, care manifestă înţelegere faţă de pribeagul şcolar ardelean, căruia i se atribuise, prin bursă de stat, un loc la renumita şcoală gorjeană unde predau profesori ce făceau fală învăţământului de altădată pe aceste meleaguri: Dumitru Isac (matematica), Ion Popescu (religie), Dumitrescu-Basu (lb. română), Victor Daimaca (matematica), D. Dănău (latină şi pedagogie, preotul Tacu (suplinitor de latină şi religie), Ovidiu Tănase (muzică), I. Vâlcu (de lucru manual), Bantu (de desen şi caligrafie), dr. N. Hasnaş, fost senator (medicul şcolii), directorul Mihăilescu (biologie), ş.a.

Martor la inaugurarea Ansamblului brâncuşian
A doua zi de la cazarea sa la internatul din incinta şcolii, Sântion şi învăţătorul-însoţitor vor participa, cu întreaga unitate şcolară, la festivităţile prilejuite de inaugurarea Ansamblului sculptural brâncuşian, ridicat în anii 1937-1938, în cinstea eroilor gorjeni ce şi-au dat viaţa în primul război mondial. Monumentul, compus din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului, „taie oraşul în două” înaintând pe Calea Eroilor, integrată fiind în acest complex arhitectural şi Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel din apropierea Coloanei. Profesorul Manolescu explică învăţătorului ardelean „simbolistica acestui parcurs”, deşi „citirea” acestei Trilogii sculpturale în piatră şi metal se face începând de la Masa tăcerii şi nu de la Coloana infinitului, piesa cu care începe ceremonia de sfinţire şi luare în primire a operelor de către oficialităţile oraşului. Cu acest prilej, micul şcolar o cunoaşte pe „binefăcătoarea” lui, zărită în primele rânduri, „o femeie frumoasă, cu pălăriuţă cu negru” (în paranteză fie zis, aşa după cum vedem şi din fotografiile făcute în ziua ploioasă a inaugurării din 27 octombrie 1938, marea Doamnă a Gorjului Arethia Tătărescu era îmbrăcată în costum ţărănesc, purtând pe cap maramă ţărănească). În curând, micul şcolar îşi va cunoaşte colegii şi mai ales dascălii „fiecare mai serios şi mai încruntat decât celălalt, anunţând că materia sa e cea mai importantă”. Disciplina cazonă, bătaia pedagogilor (cu nuiaua, vergeaua de fier sau cu băţul de bambus), metodele rigide ale profesorilor, invidia unor colegi care-i tot reproşază bursierului că „mănâncă pe degeaba” şi „stă pe gratis în şcoală” în timp ce ei îşi plătesc şcolarizarea, dezavuarea micului ardelean de religie greco-catolic ca „eretic”, toate la un loc îl determină pe şcolarul Sântion să îndrăgească mai mult ferma Şcolii Normale din cartierul Vădeni, unde agronomul Olaru manifestă multă răbdare şi înţelegere pentru cei aduşi aici să muncească nu numai în timpul şcolarizării dar şi în vacanţele şcolare.

Caracterul complex al romanului (social, politic şi de moravuri)
Autorul evocă un tablou mai larg al societăţii târgujiene, cu stratificarea lui socială şi ecourile politice din plan naţional (asasinarea de către legionari, în 1933, a prim-ministrului I.G. Duca, dar şi a ministrului de interne Armand Călinescu, la 28 septembrie 1938, apoi în toamna lui 1940 a marelui istoric Nicolae Iorga). Ecourile mişcării legionare în rândul tineretului şcolar şi deplasarea organizată a acestora la Prefectură sunt urmărite în capitolul „Asalt la Prefectură”, unde toată aventura tinerească a unor capete înfierbântate, între care Sântion nu se găsea, eşuează în comic şi derizoriu. De asemenea, în paralel cu anii şcolarizării lui Sântion, sunt urmărite evenimentele în plan naţional: pregătirea şi intrarea României în război, în ideea fascistă a „noii Europe” şi a „marelui imperiu arian, în care se vor topi toate naţiunile”, dar şi instaurarea, după război, a regimului comunist, prin falsificarea alegerilor din 1946, scoaterea în afara legii a partidelor istorice şi întreaga sarabandă a arestărilor, dimpreună cu lichidarea elitei intelectuale, fraternizarea sovieticilor cu evreii comunişti români şi cu horthyştii ce proclamau că numai ei puteau să administreze corect Ardealul, lupta de rezistenţă a „partizanilor” în Munţii Banatului şi Apuseni, acţiunile de racolare ale noului regim, prin şantaj, dar şi escaladările criminale ale Securităţii. Un capitol luminos din timpul celor şase ani de şcolarizare petrecuţi la Târgu-Jiu (1938-1944) este cel intitulat „Poarta sărutului”, în care este evocată simpatia ce-o poartă adolescentul normalist domnişoarei Aura Daimaca, fiica ilustrului matematician Victor Daimaca, astronom amator care în toamna şi iarna lui 1943 descoperise cometele ce-i poartă numele în atlasele cosmologice internaţionale (din 1955 va lucra la Observatorul Astronomic din Bucureşti). Una din cele mai luminoase „Sabine” din tinereţea sa, Aura Daimaca se configurează înzestrată nu numai cu frumuseţe fizică, ci cu mult sufleteşti fascinantă sensibilitate, stârnind tânărului normalist o admiraţie aparte. A se vedea scena din casa ilustrului matematician, când tânăra îşi spală pletele de aur, cerând tânărului să-i toarne apă, ceea ce trezeşte în acesta acorduri lirice irepresibile:
“Soare, poţi tu să ghiceşti
În al buclelor tezaur,
Care-i firul ei de păr,
Care-i raza ta de aur?”
Să precizăm că încă din vremea studiilor normaliste, Valer Popa scria versuri şi eseuri cu încredere într-un destin scriitoricesc (la Cluj, va deveni admiratorul şi chiar ucenicul lui Lucian Blaga), unele din acestea fiind publicate în presa vremii. Că s-a dedicat, mai întâi, unui apostolat universitar şi, mai apoi, mai vechii sale chemări scriitoriceşti – acest fapt ţine mai mult de circumstanţe biografice şi nu neapărat de voinţa autorului… (Va urma)
Zenovie Cârlugea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here