Însemnări de lectură – Valer Popa: “Frumoasele Sabine” (I)

149

I. Valer Popa – personalitate de prim-plan a istoriei culturale clujene. Distinsul universitar clujean Valer Popa, ucenic şi fervent admirator al marelui Blaga în vremea studiilor sale clujene, s-a afirmat pe tărâmul specialităţii (psihologie-pedagogie), deşi încă din vremea tinereţi scria poezii ş eseuri apreciate în cercuri prieteneşti restrânse.

Modest mai mult decât ar fi trebuit şi trecând prin viaţă cu o reflexivitate specifică omului din Apuseni, dl Valer Popa a rămas fidel acelui românism manifest în această parte de ţară, dar şi unui echilibru intelectual, ce au conturat, iată, una din personalităţile de prim-plan ale istoriei culturale clujene din ultima jumătate de veac. În urmă cu doi ani, în interviul ce mi l-a acordat, profesorul şi cărturarul Valer Popa a evocat în amănunt anii studiilor sale universitare, îndeosebi atracţia ineluctabilă (proprie şi altor tineri studioşi) faţă de personalitatea cultural-artistică a celui ce preda la catedra de filosofia culturii şi care, după reforma învăţământului din 1948, nu se va mai regăsi printre cadrele didactice de la Universitatea clujeană. Este vorba de poetul şi filosoful Lucian Blaga, ales ca model de ucenicul ce-i frecventase cursurile cu asiduitate şi de la care a avut ce învăţa atât pentru meseria ce şi-a ales-o cât şi pentru pasiunea sa în domeniul literaturii şi filosofiei. În interviul amintit (parte integrantă a lucrării noastre Lucian Blaga – interviuri & reportaje, 2010), dl Valer Popa a adus date interesante, multe chiar inedite, privind raporturile dintre magistru şi alumni, evocând şi unele episoade legate de propria-i biografie, din care portretul marelui Blaga este iluminat din varii unghiuri. E destul, poate, să amintim participarea filosofului, în semn de afecţiune deosebită, la căsătoria civilă a dlui Valer Popa, fiu de moţi din Apuseni care a cunoscut în amănunt viaţa estudiantină clujeană, datorită implicării sale în toate momentele importante, inclusiv după abolirea Diktatului de la Viena, în 1944, vreme încă de doi ani, până la restabilirea definitivă a administraţiei româneşti în Ardealul de Nord (care continua nepermis de mult să rămână atât sub comandament sovietic cât şi sub autoritatea hortiştilor deveniţi, peste noapte, comunişti fervenţi!). Amplele greve studenţeşti, mişcări de masă şi proteste au dus la restabilirea drepturilor româneşti asupra acestor teritorii înstrăinate, abia în 1946. Este anul când, toamna, se va întoarce în vechiul oraş transilvan şi profesorul Blaga, din refugiul său sibian odată cu mutarea universităţii în oraşul de pe Cibin, după cei patru ani apocaliptici ai raptului teritorial.

Ardealul după Diktatul de la Viena
Toate aceste aspecte şi împrejurări concrete sunt foarte bine reliefate în ultimele capitole ale romanului, odată cu transferarea la Cluj a elevului normalist de la Timişoara. Atmosfera de suspiciune şi teroare în care istoria începuse „să lucreze cu dube” (după cum scrie Blaga în romanul său), abuzurile organelor de represiune ale Guvernului Groza, diabolicele stratageme ale Securităţii clujene cărora le va cădea pradă, printre mulţi alţii, şi tânărul student Sântion, precum şi lichidarea rezistenţei româneşti, mai ales a „bandelor” de partizani care, având vie amintirea lui Avram Iancu, se refugiaseră în creierii Munţilor Apuseni – toate acestea constituie o substanţă nu numai autentică, dar şi trăită de fiul de moţi, foarte rezervat în a adera la platforma formaţiunilor politice. Sub numele de Sântion Ion, studentul înscris la Drept şi Filozofie are posibilitatea să vadă în mod concret cum îşi recruta noua putere oamenii, care erau criteriile ideologice de selecţie şi cum arăta concret acest „om nou”, îndoctrinat în spirit „internaţionalist” şi făcând abstracţie de tradiţia, cultura şi istoria Ardealului. Confreria sovieticilor cu evreii şi hortyştii comunişti români a amânat redobândirea drepturilor româneşti asupra Ardealului de Nord, prin complicitate la instaurarea abuzurilor şi crimelor politice. Epurările corpului didactic universitar, arestările şi anchetele instrumentate de poliţia politică, rechiziţionările, abuzarea ţărănimii prin instituirea „cotelor” la produsele agricole, disciplinarea, prin înfometare, a unei populaţii, îndeosebi a tineretului studenţesc, supravegherea draconică a celor ce dădeau semnale de nesupunere, delaţiunile şi torturile la care erau supuşi cei ce refuzau „blidul de linte” al regimului în schimbul aderării la minciuna şi mistificările devenite politică de stat – toate acestea fac din romanul „Frumoasele sabine” şi un roman politic al perioadei imediat următoare după „întoarcerea armelor” împotriva Germaniei hitleriste, până prin deceniul al şaselea. Sunt anii de teroare ai „comunizării” României, în expectativa unui Occident impasibil la soarta a milioane de oameni rămaşi dincolo de „cortina de fier”, dintre care mulţi aşteptau în zadar… venirea americanilor! Intrată în zona de influenţă a Uniunii Sovietice, după „perierea” ţării de armata eliberatoare, România avea să rămână, vreme de o jumătate de secol, înrobită „datoriilor de război” şi unei ideologii totalitate, ce-au sărăcit ţara de bunuri materiale şi valori umane, în interesul unei dominaţii străine prin complicitate la abuzul cel mai incriminabil şi crima organizată. Violentarea întregii societăţi româneşti şi schimbarea din temelii a rosturilor ei fireşti, dimpreună cu lichidarea „elitelor” şi deturnarea spiritului naţional spre „internaţionalismul” socialist au dus la crearea unor noi structuri şi interese sociale, ce au acţionat împotriva intereselor generale ale poporului român printr-un aparat ideologic pustiitor în substanţă şi, mai ales, prin teroarea şi crima organizată de poliţia politică, adevăratul stâlp de sprijin şi vector de acţiune al noului regim stalinist. Fiind înscris la Şcoala Normală din Târgu-Jiu în toamna lui 1938, protagonistul romanului Ion Sântion (alias Valer Popa) îşi consolidase un alt sistem de valori intelectuale şi morale, dar în timpul celor opt ani de şcoală normală la Târgu-Jiu, Timişoara şi Cluj tânărul normalist va simţi pe propria-i piele toate aceste mistificări ideologice, abuzuri şi agresiuni fizice, călindu-se, de fapt, în această luptă de apărare (a propriei sale identităţi) atât cu cei ce reprezentau vechiul regim, cât mai ales cu „omul nou” al odiosului sistem, în care însă reuşiseră a se afirma, relativ repede, mulţi din colegii săi. (Va urma)
Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here