Însemnări de lectură – Un florilegiu de sintonii oculte

130

OLariu.CopertaPoezia lui Romulus Iulian Olariu, aşa cum ni se dezvăluie în volumul „Treisprezece, paisprezece”, apărut la editura MJM Craiova, relevă un discurs liric provocator, solicitând o lectură avizată şi un lector exersat în a reuşi dreapta cumpănire între tentaţia exegezei extraliterare.

De altfel, iniţierea (în volum, temă şi scenariu lirico-ezoteric, asumând mesajul criptic şi epifania) propune o dublă hermeneutică – primară, prin îndemnul la descifrarea adevărurilor ultime, conservate în mit şi ritual sacru, şi literară, produsă de perspectiva pur estetică. Funcţia poetică şi cea simbolică se contopesc, generând un ritual de iniţiere în poezie, într-o structură generală cu două nuclee lirice. Senzaţia de autentic, de adevăr „din primordii”, este dată de viziunile arhetipale, de un sincretism mitic, magic şi religios care presupune integrarea etnicităţii în universal, eliminarea graniţelor temporale şi spaţiale. De aceea, novice şi hierofant, poetul – „vindecător psi”, „locuitor al sufletului lumii”, iniţiat de un „prinţ misterios/din Marea Frăţie Albă”, de „Seniorul luminii”, de „Bătrânul zilelor”, de marii preoţi daci, exersează ars sigetica şi încremeneşte în transă hipnotică, rezonând cu „suprafireasca lumină” prin percepţie sinestezică, găsind căi de transport extatic în încarnări succesive, în viziuni onirice, astrale, în sonorităţile criptate ale limbajului păsăresc sau în subtilităţile olfactive emanate de o întreagă floră autohtonă cu funcţie şi destinaţie magică. Şaman, solomonar, călugăr budist, mare scrib esenian, cavaler templier, poetul (Singularius) este, în acest scenariu de rit sacru, în care se oficiază poezia, un intermediar, un agent purtător de mesaj (ocult) dinspre esenţe spre lumea profană, aflat el însuşi pe calea revelaţiei, printr-o repetată tentativă de autodefinire, care nu elimină totuşi atitudinea interogativă. Alchimistul versului, îndelung decantat, măsurat, cercetat, pentru dobândirea proporţiei ideale, generează o alchimie a atmosferei necesare elevării conştiinţei. Stilistic, versurile lui Romulus Iulian Olariu relevă înclinaţia spre experiment şi o paletă bogată de registre poetice. Întâlnim poezie cu pregnant epic de referinţă, urmărind pas cu pas etapele ritualului iniţiatic (Iniţiere), poezie narativă, ramă care îmbracă un miez epifanic, poeme cu o uşoară coloratură ludică, intertextualism însumând ritm popular, tipar formal şi metaforic stănescian („şi-am zis nod fără sfârşit/ azvârlit în infinit/ din doi şerpi înlănţuiţi/ înţelepţi neprihăniţi”- Semne) şi ermetism amintind de Isarlâk-ul lui Ion Barbu, poeme elegiace, cum sunt cele inspirate de satul natal. Trecerea prin şirul de existenţe vizează şi cizelarea cuvântului până la esenţă, până la rostirea gravă, solemnă, cerută de celebrarea liniştii-lumină Un plus de sugestie este conferit ansamblului prin acordul dintre expresivitatea textului literar şi grafica suprarealistă a artistului Florin Preda Dochinoiu, adăugând cuvântului poezia liniei şi a formei, a spaţiilor temerar explorate, în gând şi în vis, căci se pot citi desenele domniei-sale prin fragmentul de vers ce concentrează arta poetică a cărţii: “visez în inimă realitatea”. Aflat la a unsprezecea carte (asul?), poetul rătăcitor, re-scriitorul, numără anamnetic, aproximând, ceea ce e bine să rămână aproximat şi intraductibil: “Cărţile cu sânge-albastru:/ treisprezece, paisprezece,/ îmi duc viaţa mai departe:/ paisprezece, treisprezece,/ vreme trece, vreme vine…”.

Prof. Rodica PĂUNA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here