Între gorjenii de real prestigiu din vremea noastră, Constantin E. Ungureanu se recomandă de la sine, atât ca profesor de limba şi literatura română în Ţiclenii obârşiei sale, cât şi ca talentat condeier, îmbinând astfel profesiunea cu pasiunea filologică, sub semnul mirabil al cărturarului de vocaţie.
Zeci de ani am fost colegi în cadrul Cercului pedagogic de specialitate, schimbând păreri şi împărtăşind crezuri comune legate atât de profesie cât şi de viaţă în general. Format în spiritul bunei tradiţii a şcolii româneşti şi acumulând o informaţie de larg orizont în domeniu, domnia sa nu a încetat niciodată să fie la curent cu ceea ce se petrece în literatura şi cultura română, drept care apelul colegilor, în varii împrejurări, la autorizata sursă de informare şi consiliere, s-a dovedit benefic şi roditor.
De-a lungul vremii, şi chiar acum, la vârsta binemeritatei pensionări, profesorul Constantin E. Ungureanu s-a dovedit şi un condeier percutant prin intervenţii publicistice punctuale, exprimându-se atât în chestiuni de limbă şj comunicare cât şi pe diferite teme literare şi culturale. „Tinereţea spiritului” nu este o sintagmă goală, ea reflectă, în cazul de faţă, dincolo de orice intenţie eufemistică, o realitate la îndemâna oricui, importantă fiind nu atât constatarea acesteia cât urmărirea în desfăşurare constantă şi concretă a stării de fapt. Colaborator fervent al unor periodice culturale scrise dar şi din spaţiul virtual, dl Constantin E. Ungureanu se exprimă cu eleganţă şi cu un spirit documentar fără reproş, opţiunea eseistului mergând, în sens călinescian, către acea „permanenţă a clasicismului”.
Prezentul volum de Interferenţe înmănuchează o parte din aceste preocupări, care au văzut lumina tiparului în varii publicaţii, din anii 70 ai secolului trecut până azi („Gazeta Gorjului”, „Gorjeanul”, „Tribuna învăţământului”, „Constelaţii diamantine”, „Portal-Măiastra” ş.a.). Este vorba, mai precis, de o materie bogată, distribuită pe trei compartimente, ilustrând cu prisosinţă interesul constant al dascălului „de română” faţă de unele teme de istorie literară sau aspecte ale scrierii şi rostirii limbii noastre (reflectând o „etică a limbajului” ce implică folosirea acesteia la modul asumării corecte şi responsabile).
Prima secţiune a „Interferenţelor”, Istorie şi critică literară, cuprinde câteva eseuri despre scriitori clasici, ur-mărindu-se deopotrivă atât portretul moral şi spiritual, cât si unele relaţionări/interferări menite a scoate în evidenţă afinităţi şi diferenţieri, dar şi specificităţi şi varii aspecte is-torico-literare. Preocupările în această direcţie se dovedesc, în multe cazuri, mai vechi, aşa cum sunt eseurile ce urmăresc profilul uman al „veselului” Alecsandri şi relaţia „privighetorii de la Mirceşti” cu autorul „Luceafărului” – într-o precedentă lucrare, „Corespondenţa lui Vasile Alecsandri” (2009), autorul dovedise o foarte bună cunoaştere a omului şi epocii, subliniind importanţa literaturii epistolare în creaţia şi viaţa „felibrului” poet.
Dintre marii scriitori clasici, Eminescu şi Caragiale polarizează un interes deosebit, urmărindu-se pe rând rela¬ţia/interferarea poetului naţional cu Al. Macedonski, apoi cu „ingratul” Caragiale şi Mircea Eliade, iar, peste timp, cu preferatul Shakespeare (asumat de autorul Odei în metru antic ca „prieten blând al sufletului meu”). Alte articole sunt scrise cu prilejul unor aniversări şi comemorări: Cezar Bolliac la bicentenar, La un secol de la moartea lui Şt. O. lo-sif, Centenarul morţii lui Panait Cerna, O. Goga publicistul – la 75 de ani de la moarte, Shakespeare în conştiinţa literaturii române (îndeosebi la Eminescu şi Vasile Voiculescu), Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.
A doua secţiune, Publicistică, adună materiale publicate în presa judeţeană, privitoare la unii concitadini şi prieteni (între care răsar figurile unor „lumini din veşnicul întuneric”, respectiv regretaţii dascăli: profesorii Constantin lacob, Cornel Cârstoiu şi învăţătorii Ioana /Jana Schileru, Constantin Gh. Ungureanu, Aurel C. Ciurea). Alte articole privesc „Aforismele lui Brâncuşi” ori figura colegului publicist si documentarist Marin I. Arcuş („un nume cu renume din Rădineştii Gorjului”) sau a profesorului literat mureşean Constantin Răducan. Se reţin, de asemenea, articolele dedicate unor foşti colegi de şcoală (Constantin Şofei si Ion Văleanu – autori ai unor interesante romane ce vin să completeze tabloul literaturii gorjene de azi) sau vrednicului concitadin cu preocupări documentare, juristul Ion M. Ungureanu, care încearcă să definească „spiritul Ţiclenilor”, în ampla monografie „Petrolul şi oltenii” (2004).
Pe lângă acestea, secţiunea reproduce unele recenzii la cărţi mai recente (Două cărţi bine-venite: «Lucian Blaga. Solstiţiul sânzienelor» şi «Victor Daimaca – descoperitorul de comete», 2010) ba chiar şi unele eseuri mai libere de interes istorico-literar, precum Domniţa Gherghinescu-Vania – una din muzele lui Lucian Blaga şi Tudor Arghezi, Imortalizarea lui I.L. Caragiale ş.a.
A treia secţiune, Limba română, între corectitudine şî greşeală, adăugată celor de „critică şi istorie literară” si „publicistică”, reflectă aceeaşi viziune de ferventă implicare şi spirit didactic exhortativ, autorul dovedind, şi din această perspectivă lingvistică, nu numai spirit de observaţie, de analiză şi comentariu stilistic la obiect (ca în precedenta lucrare, admirabilă de altfel ca structurare ilustrativă, Limba română.
Valori stilistice la nivel lexical, fonetic şi gramatical, 2010), ci şi un perspicace spirit evaluator al unor aspecte, în general regretabile, din domeniul practic al utilizării limbii române, în ambele ipostaze, orală şi scrisă (vizi secvenţa „Vorbe parlamentare” în care sunt vizaţi direct „aleşii noştri, în dezlănţuirile lor oratorice”…). Maestrul mărturisit în domeniu rămâne regretatul universitar emerit Theodor Hristea, de la Universitatea din Bucureşti, partenerul unei inedite corespondenţe. Comentând anumite erori privind folosirea unor neologisme sau aspecte vizând problematica eufemismelor, paronimelor şi atracţiei paronimice, scrierii unor cuvinte compuse ori conjugării verbelor, ca şi chestiuni legate de ortoepie şi ortografierea unor numerale, autorul se pronunţă cu o tranşantă meticulozitate de gramatician, având ca bază, desigur, lucrările normative academice (dicţionare, îndreptare, gramatici etc.), cu ultimele noutăţi în domeniu din DOOM…
Folosind o bibliografie adecvată şi de bun control documentar, profesorul Constantin E. Ungureanu dovedeşte corectitudine şi echilibru în prelucrarea informaţiei docu mentare, vizibilă fiind peste tot formaţia didactică şi spiritul cumpătării neclintite în judecăţile de valoare.
Urmărite pe latura „interferenţelor”, inclusiv intervenţiile jurnalistice pe probleme de limbă si stilistică (aceasta din urmă fiind înţeleasă ca „ramură a lingvisticii care interferează cele două domenii: limbă şi literatură”), subiectele lingvistice şi literare abordate se constituie într-un exerciţiu publicistic de actualizare şi de aducere în atenţie publică, un fel de bine-venită şi mai dreaptă preţuire a unor valori de plan naţional şi local.
Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA
N.R. Însemnările de lectură găzduite mai sus se referă la cel mai recent volum „INTERFERENŢE”, al prolificului autor Constantin E. Ungureanu, apărut la Editura MĂIASTRA, Târgu Jiu – 2013 (N.R.)
