Însemnări de lectură – Cine este Carmen Doreal şi ce vrea ea în poezie şi pictură?

784

Nu ştiam nici eu de existenţa poetei şi plasticienei Carmen Doreal – cetăţean român şi canadian, în acelaşi timp – până ce amicul şi poetul Asdrian Frăţilă nu mi-a oferit cartea de poeme „ÎNTÂLNIRE fără argumente”, apărută recent la editura ieşeană FIDES, editură recunoscută de CNCSIS în 2006, tipărită în EU. În dedicaţia autoarei se spune: „O parte din inima mea va fi aici, lângă prietenii mei, totdeauna. Cu drag, Carmen Doreal”. Şi totuşi, să vedem cine se ascunde sun acest frumos pseudonim literar şi artistic.

O descriere amănunţită găsim în portretul excepţional şi cuprinzător din pagina de gardă, semnat de Arnie Greenberg. Aflăm astfel că, într-adevăr: „Carmen Doreal este numele artistic al poetei şi artistei plastice de origine română Carmen Ţuculescu Poenaru, stabilită în 2001 în Montreal, Canada. Născută la Petroşani, România, a absolvit cursurile Şcolii de Muzică şi Arte Plastice din Târgu-Jiu, Liceul sanitar din Târgu Mureş şi Colegiul La Salle din Montreal. Este membră în Academia Internaţională de Arte, Quebec şi Cercul Artuiştilor Plastici şi Sculptori din Quebec, Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Qzebec şi Fundaţia Culturală Constantin Brâncuşi din România. A publicat în diverse reviste literare din România şi Canada: Luceafărul (Bucureşti), Ramuri (Craiova), Columna (Târgu-Jiu), Tribuna (Cluj), Astra (Braşov), Românul Canadian (Toronto), Capitala (Ottawa), Accent (Montreal), Agonia, WordPress, Culture Inside, Sfera Online, Terranova Magazine. Colaborează la diverse emisiuni de radio şi televiziune în România şi Canada”.
În acelaşi timp, prolifica artistă Carmen Doreal este autoarea a peste 100 de tablouri pictate în ulei şi acrilic, a căror apreciere la superlativ face ca acestea să se afle în diverse colecţii particulare din întreaga lume. Însăşi coperta primă a cărţii sale de debut se numeşte „Vernisajul iubirii”, editura Curierul Dunării. Bucureşti, 1999. A doua sa carte de versuri i-a apărut în Canada şi a fost botezată „Poeme în culori”, editura Nemesis, Montreal, 2010.
Şi al treilea volum, care-a primit titlul petic „ÎNTÂLNIRE fără argumente” conţine sublimate versuri de dragoste, de dragoste de ţară şi de tot ce-i omenesc reproduce o lucrare proprie – pictată înacrilic, cu tuşe groase, aflată la graniţa dintre realism şi expresionism -, intitulată „Întâlnire în ziua de Saint-Patrick”, de dimensiunile 77×102 cm, 2011, aparţinând colecţiei personale a autoarei.
Absolut toate poemele sunt scrise într-o elegantă şi bine simţită limbă română, în vers liber, de-o sensibilitate ce ne va oblşiga să mai revenim asupra acestei bijuterii editoriale. Cu autor poet consacrat, fiind la al treilea volum de versuri, şi poet deopotrivă de talentat şi benecunoscut în întreaga lume. Bucuria noastră, ca gorjeni, fiind imensă, având de-a face cu o poetă şi artistă şcolită la Târgu-Jiu. Şi mai ales columnistă!
N. Roşca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here