Însemnări de lectură – „FLUTURI PE FREZII” de I.Popescu-Brădiceni (I)

124

Aşa se numeşte unul dintre recentele volume de poeme ale lui Ion Popescu-Brădiceni din colecţia – celebră de acum – „Serile la Brădiceni”, primit de la autor cu măgulitorul autograf: „… acest tom transmodern, criticului şi poetului Dumitru Dănău”, ceea ce mă încântă, dar mă şi sperie, fiind, oricum, obligat să scriu despre această operă. Ajuns acasă, am deschis cartea (text cules de Gabriela Popescu, redactor de carte Silviu D. Popescu, două comentarii profesioniste, autorii fiind Ion Buzera şi Marian Drăghici) şi, începând lectura, am intrat într-un vârtej, în care, ca să nu mă înec, a trebuit să înot zdravăn şi îndelung, sondându-i totodată şi adâncimile, pline de încântări şi iluminări. Iar asta, pentru că lumea lui I.P.B. din poeme de acest fel (dar şi din proză, ca: „Un (z)eu în carne şi oase”, evident, „Sub semnul lui trans sau fals tratat al scriiturii”, romanul „Ostrakon” şi impresionantul tratat „Analiza limbajului vizual”) face parte dintr-un proiect pentru un nou Adam.

Este un univers halucinant de idei, semne, de transontologic şi metatranscendental, autorul fiind, în felul său, un reformator în scriitura modernă (transmodernă), acest tip de revoluţie fiind impus de nevoia de a ne salva Fiinţa, chiar dacă soluţia vine dinspre vis, dorinţă, utopie. Este vorba de o salvare prin Frumos, printr-o Etică propusă şi susţinută de Artă. Ca la I.P.B., ca la mulţi alţii, Constantin Brâncuşi fiind unul din zeii acestui concept (mod de gândire şi făptuire). Dar, m-am întrebat: de ce „fluturi”? De ce „frezii”? În regim simbolic, şi fluturii, şi freziile induc – separat – ideea de evanescent, virginal, delicat, sensibil. În realitate, ne aflăm în plină ontogamie: florile, pentru a-şi îndeplini rostul, au nevoie să fie polenizate, agenţii preferaţi fiind, de obicei, fluturii. O nuntă, aparent fără alte consecinţe.
Aparent doar, întrucât, contrar faptelor legendarelor Danaide vizavi de verii (soţii) lor egipţieni, pe care îi ucid în noaptea nunţii (fără vrere), excepţie făcând Hypermestra – aici, fluturii vor deveni, indirect, în faza larvară a metamorfozei, devoratori ai freziilor. Or, un astfel de „flutur” este şi Poetul, el declarând pe proprie răspundere: „… ca şi cum derbedeul ce-am fost/nu ţi-aş fi scuturat în plin regim transgenetic/floarea-ţi regală!” (superbă imagine), iar asta din cauză că – aşa cred eu – „între Pământ şi Cer/poetul e şi Sfânt, şi Temnicer”, element de perpe tuă tensiune în plan ontogenetic şi existenţial.
De fapt, o dogmă a destinului, dar cât de frumos este să-ţi recunoşti păcatul (păcătuirea), evocând, mereu, jumătatea de aur a Inelului, fluturii şi freziile, refăcând inelul natural şi sacru – printr-o hierogamie.
(va urma)
Dumitru Dănău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here