În programul Salonului Editorial al celei de-a XXXXIV ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, Editura Centrului Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj lansează în continuare încă o plachetă din seria «poeme», traduse, în anul 2024, în engleza lui Shakespeare şi a lui Wilde, de Dan Adrian Popescu, deja un experimentat ştiutor de limbă britanică, într-atât de îndrăgită de Mircea Ivănescu, cel care a tradus magistral romanul „Ulysses” al lui James Joyce.
În postura-i hermeneutică, Dan Adrian Popescu transpune în engleza lui T.S. Eliot şi a lui Ezra Pound un mănunchi de poeme argheziene al căror mesaj e într-adevăr universal. Autorul a selectat câteva veritabile bijuterii transretorice: Niciodată toamna/ Never Autumn, Crezi basmul/ Belive the fairy tale…, Bade Ioane/ Brother Ioane, Două stepe/ Two Steppes, Tinca/ Tinca, Zdreanţă/ Zdreanţă, Făt-Frumos/ Prince Charming, Mulţumită/ Thank You, Lumină lină/ Soft light, Nimfă/ Nymph, Conversaţie/ Conversation.
Pus într-o asemenea situaţie, traducătorul poeziilor, selectate conform unor coordonate subînţelese, are în orizontul biling un „pachet de relaţii” aflate în căutarea celor mai bune adecvări. El invită, în plan spiritual, fiind comprehensiv, la extinderea spirtului traducerii la raportul dintre culturile înseşi şi conţinuturile de sens.
În acest context, debutul de traductolog al lui Dan Adrian Popescu relevă un anumit ethos transpoziţional şi cuvenitul dialog intercultural bazat (cum altfel? – n.m.,IPB.) pe arta schimbului de memorii „complicat” de intersectarea conotaţiilor trans- şi metastilistice, care, la rându-i, cultivă fenomenul numit tradiţie, prin dimensiunea sa dialectică şi în acelaşi timp fenomenul de interpretare, prin revizuirea povestirilor trecutului şi lectura plurală a evenimentelor fondatoare.
Opţiunea tânărului mediator între identitate şi alteritate este deci triplă: traducerea propriu-zisă, naraţiunea încrucişată, compasiunea reciprocă. Traducerea sa este simultan provocatoare şi plăcere, fiind când dublusemantică ori lucrare a salvgardării valorii celor 11 poeme, certificate de decenii de critica literară.
Conştient de aspectul că limba şi limbajul sunt o pereche inseparabilă, Dan Adrian Popescu îşi asumă lucid misiunea ingrată şi izbuteşte să iasă dintr-o alternativă paralizantă cu fruntea sus; adică, pe calea logică, teoretică, preferând concizia unei etnolingvistici care s-a străduit să evidenţieze caracterul nesuperpozabil al diferitelor decupaje: fonetic, articulator, conceptual, sintactic, retoric, poetic etc.
Astfel cele 11 poeme ale lui Tudor Arghezi intercomunică între ele şi la un loc alcătuiesc un registru unitar-compact. În substanţa lor lirică palpită sentimentul tragic al vieţii „sufletului nostru bucuros de moarte”. Pana poetului iscă minuni translingvistice şi transretorice, înclinând lancea către post- şi trans-modernism. Arghezi înnădeşte poveşti după poveşti ca şi cum ai ţese-n război o scoarţă gorjenească şi „altă faţă iese din urzeală” după ce au fost întoarse, desigur „poveştile-ndărăt” la origini, arhei, arhetipuri etc.
Poetica argheziană are la bază „frumuseţea din cântecele” poporului român. Metafizica celor două stepe e de-a dreptul năucitoare, iar erotismul Tincăi din ciclul „Flori de mucigai” e sublim-tragic. Dimensiunea ludică a liricii argheziene culminează într-această metafizică a tragicului întocmai cum la Miguel de Unamuno, cel din „Despre sentimentul tragic al vieţii”. Crima comisă de Năstase e sacrificială cum la René Girard cel din „Violenţa şi Sacrul”. Acest parteneriat dintre Tudor Arghezi şi Dan Adrian Popescu atinge apogeul inspiraţiei cu o capodoperă „Făt-Frumos” a cărei ars poetică inclusivă emerge din folclorul autohton: din doină, cântec, baladă, basm, legendă.
În tablourile sale colorate, magistrul Grigore Haidău e când figurativ, când nonfigurativ, când litotic când hiperbolic; culorile sale pastelate lasă pensula impresionistă să se mişte liberă, uneori tristă, alteori doar reveriantă; jocurile de imagini au acel aer de grafică de carte pentru copii în linii simple, schiţate sugestiv; nota dominantă e totuşi, paradoxal, melancolico-optimistă, întrucât lumina finalmente învinge întunericul; tuşele au acel „naturalism” difuz, controlat totuşi de o geometrie caldă; umanismul „ilustratelor de câmp” ale lui Grigore Haidău explodează în jeabe fantastice ca să reliefeze libertatea de expresie şi extraordinara „expresivitate” dicţională a marelui poet român şi european Tudor Arghezi, tradus în mai toate limbile sferei terestre.
P.S. Precizez că Dan Adrian Popescu este redactor şef al revistei „Miracol de Brădiceni” şi artist fotograf.
PPS. Coperta beneficiază de aportul artistului plastic Florin Hutium.
Ion Popescu-Brădiceni, scriitor, doctor în filologie
