Însemnări de autor – Romanul OSTRAKON

147

raport2224Sunt pus în situaţia, recunosc delicată, de a-mi prezenta propriul roman, cel dintâi valet dintr-o trilogie cu un titlu oarecum obscur, ezoteric: OSTRAKON. Primul volum numit „Insulele lui Dumnezeu” are zece părţi şi numără 207 pagini.

A apărut la editura Limes din Cluj-Napoca, în celebra colecţie „Romanul românesc al Secolului XXI”, îngrijită de Mihai Dragolea şi editată de Mircea Petean. Coperta – realmente una de excepţie – este realizată de Dinu Virgil şi acelaşi mare prieten al Gorjului şi al scriitorilor gorjeni Mircea Petean (acesta i-a scos pe piaţa românească pe George Drăghescu, Lazăr Popescu, Ion Căpruciu şi pe subsemnatul cu trei cărţi: două de poezie, în colecţia „Magister” şi romanul la care mă refer acum, autoreflexiv)… Ideea trilogiei româneşti, în Şcoala de Literatură de la Târgu Jiu (Columna) a avut-o Lazăr Popescu. Romanul său „Eşecul cartofilor cruzi I. Falsul paradis” a apărut, în primăvara lui 2011, la aceeaşi prestigioasă editură şi exact în aceeaşi colecţie. De altfel şi el şi eu am dorit să dăm nişte replici mai fericite, mai izbutite la „Orbitorul„ lui Mircea Cărtărescu. Stricto sensu, în ceea ce mă priveşte am dorit să redactez o operă inclasificabilă, transgenică, abordată pe redutele şi în tranşeele transmodernismului şi metamodernismului, postmodernismul nefiindu-mi nici el străin, dar grilat axiologic şi epistemologic.”Ostrakon. I. Insula lui Dumnezeu sau pseudoromanual de arta povestirii proemziale închipuit şi ca succint tratat despre scriitopie şi critificţiune” este simultan o utopie şi o distopie şi se bazează metodologic, pe tehnica narativă a diseminării şi inseminării, dar şi pe aceea, strategică, a deconstruirii şi a reconstruirii. Romanul se vrea o satiră necruţătoare, violentă pe alocuri, a realităţilor politico-sociale ale României de azi, dar şi un recurs la istoria Europei de ieri şi dintotdeauna, proiectată, imaginar, într-un viitor transgresat filozofic şi poetic/dicţional. Dar este şi o tulburătoare succesiune a unor tragice „poveşti de dragoste”. Raportându-mă la mari modele ale poeziei universale şi româneşti (Daniel Defoe, de pildă, cu al său „Robinson Crusoe”, ori Ştefan Bănulescu, cu a sa „Carte a Milionarului. Cartea de la Metopolis”), m-am încumetat a sparge tipare, a propune altele mai noi, utilizând, în premieră, concepte precum transversalia, recuperarea sacrului, pe terenul ficţiunii, minat la tot pasul de prezenţa poeziei, pe linia lui Croce, ori a eseului, pe linia lui Exupery(din „Citadela”. Romanul meu se aşează în raftul unei biblioteci de proză gorjeană alături de „Cântec mare de petrecut” de Titu Rădoi, „Guvernământul General al Genezei” de Cristian George Brebenel, „”Cenuşa” de Aurel Antonie, „Astrolab pentru Steaua Morgana” de Silviu Doinaş Popescu, „Eşecul cartofilor cruzi” de Lazăr Popescu.Iar tâlcul întreprinderii – nucleul ultim – rezidă în regimul de ostracizare pe care personajele îl suportă în permanenţă. Fiecare cititor îşi va da verdictul: favorabil ori nefavorabil mi-l voi asuma! Aşa atipic cum este!

Ion Popescu Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here