Înscrieri prelungite la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”

403

Organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” au decis să prelungească până în 20 mai termenul-limită de trimitere a lucrărilor pentru secţiunile „Opera Prima”, „Cuvinte Potrivite” şi „Bilete de papagal”. Anul acesta, festivalul se va desfăşura în perioada 24 -26 mai, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti.

Potrivit organizatorilor, decizia de prelungire a datei limită de trimitere a lucrărilor pentru secţiunile „Opera Prima”, „Cuvinte Potrivite” şi „Bilete de papagal” a fost luată ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea celor interesaţi să participe la concursul literar. Reamintim că la secţiunea „Bilete de papagal” pot participa poeţii ce-şi aşteaptă consacrarea, cu un grupaj de minim 10 (zece) poezii, în timp ce secţiunea „Cuvinte Potrivite” este deschisă autorilor români nedebutaţi, având vârsta maximă de 47 ani. Printre premiile care vor fi acordate anul acesta se numără Premiile Naţionale de Literatură “Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia (acordate de Uniunea Scriitorilor unor scriitori români contemporani), Premiul Special “Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia (atribuit de Consiliul Judeţean Gorj unui scriitor contemporan de prestigiu internaţional) şi Premiul pentru „Opera Prima” (volum de debut în poezie), acordat de Centrul Judeţean Gorj pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Laureaţii Premiilor Naţionale de Literatură “Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia şi ai Premiului Special “Tudor Arghezi” vor primi şi titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului Târgu-Cărbuneşti. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cursul zilei de 25 mai iar festivitatea de premiere se va desfăşura a doua zi, la Târgu-Cărbuneşti. Conform organizatorilor, această ediţie a festivalului se anunţă a fi una la care îşi vor da concursul personalităţi literare de primă mărime, atât din ţară cât si din străinătate. Astfel, în perioada 24-26 mai, în Gorj ar urma să ajungă membri ai Academiei Române – Eugen Simion, Mihai Cimpoi (Republica Moldova), Vasile Tărâţeanu (Ucraina) şi poeţii Eric Sarner (Franţa), Stephen Watt (Marea Britanie). Acestora ar urma să li se alăture şi Imola Feldberg Popescu (Africa de Sud), cu o expoziţie de pictură.

Organizatori
Printre organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” se numără Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, Consiliul Local şi Primăria Târgu-Cărbuneşti, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, Centrul Cultural şi Biblioteca “Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here