Inițiativă! Se strâng fonduri pentru achiziționarea unui aparat care depistează prezența COVID-19. Oameni de afaceri gorjeni, donații consistente!

2588

Mai mulți oameni de afaceri, medici reputați și profesori universitari din Gorj au inițiat o acțiune de strângere de fonduri pentru a cumpăra, cât mai repede posibil, o linie completă de testare pentru identificarea cazurilor de COVID-19. Din primele informații, trei dintre afaceriștii cu potențial financiar din județ au făcut deja donații consistente pentru achiziționarea aparatului.

În plină pandemie cu COVID-19, mai mulți oameni de afaceri, medici și profesori universitari gorjeni s-au mobilizat pentru a strânge fondurile necesare achiziționării unei linii de testare a noului coronavirus. Cel mai probabil, în cazul în care se va reuși achiziționarea cât mai rapidă a aparatului de testare, acesta va fi instalat la DSP Gorj, singura instituţie medicală abilitată şi autorizată să opereze astfel de teste. La acest moment, se știe că medicul Bogdan Niculescu a pus la dispoziție un cont bancar unde să fie direcționate toate fondurile atrase. Deocamdată, trei cunoscuți afaceriști din județ au donat sume consistente pentru achiziționarea aparatului, iar mai multe amănunte despre această campanie vor fi făcute publice, luni, de către inițiatorii săi. Președintele Senatului Universității ,,Constantin Brâncuși”, prof.univ.dr. Adrian Gorun și prof.univ.dr. Monica Bîcă au făcut, duminică, apel la întreaga comunitate academică să înceapă strângerea de fonduri urmând ca la nivelul instituției de învățământ superior să fie desemnate două persoane care să pună la dispoziție informațiile necesare celor interesați! ,,Trebuie să ne ajutăm singuri!”, este îndemnul celor doi universitari pentru cei din mediul academic local. Trebuie spus că la începutul acestei luni,  Ministerul Sănătății a solicitat spitalelor județene să demareze proceduri de licitații pentru achiziționarea a câte unui aparat Real Time PCR în vederea creșterii capacității de testare, care în acest moment este realizată în șase centre din: București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Craiova.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.