Există obiceiul ca despre marile personalităţi să se scrie şi să-şi amintească lumea doar la aniversări. Cum marea artistă Maria Lătăreţu este, cu adevărat, o genială interpretă a cântecului popular românesc, ne permitem o excepţie. Toamna aceasta au trecut 38 de ani de la ridicarea sa la Ceruri şi ne propunem o aducere aminte despre viaţa şi, mai ales, despărţirea ei de lume. De lumea pământească!
Cea mai frumoasă grădină din Bălceştii Gorjului
A văzut lumina zilei pe 7 noiembrie 1911, în familia lui Ion Borcan, din Bălceşti-Gorj, pe valea Gilortului. Undeva, între Jiu şi Olt, pe meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Poate şi de aceea, glasul său era un adevărat miracol, inclusiv pentru specialişti. Limpede şi maiestuos, el căpăta modulaţii şi inflexiuni incredibile, surpinzătoare ce semănau cu trilurile păsărilor cântătoare, precum la o Pasăre Măiastră. “Am deschis ochii pe lume, povestea marea interpretă mai târziu, într-o casă mică şi săracă, cu două încăperi. Care acum nu mai există. N-am putut uita niciodată grădina casei, împrejmuită cu un gard de nuiele, de jur împrejur. Cu trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac. Cred că aveam cea mai frumoasă grădină cu flori din Bălceşti.”
Precocitatea artistei
Primele cântări le-a deprins de la mama ei, Maria, născută Culici, la Novaci, o familie de lăutari vestiţi pe toată valea Gilortului. De la numai 12 ani, cânta acompaniată de taraful lui Ionică Gîlcă, din Novaci, apoi la Târgu-Jiu în taraful fratelui ei mai mare Ioniţă.
La nici 16 ani, devenise cântăreaţa principală a tarafului Tică Lătăreţu, vestit viorist şi cântăreţ din Leleşti, sat la 10 Km de Târgu-Jiu. Cum tânărul lăutar Tică Lătăreţu a cerut-o curând de soţie, de pe atunci interpreta era cunoscută cu numele de Maria Lătăreţu. Vreme de 10 ani au colindat împreună mai toate satele olteneşti, iar vestea imensului ei talent a ajuns până la Bucureşti.
Descoperită de C. Brăiloiu
Din anul 1937, etnomuzicologul Constantin Brăiloiu a chemat-o în capitală pentru înregistrări la Arhiva Naţională de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români. Primele înregistrări s-au făcut pe cilindrii fonografului, printre acestea nelipsind celebra melodie “M-a făcut mama oltean”. Imediat s-a trecut la noi imprimări, pe plăcile de patefon la Compania “Columbia”. A înregistrat, tot din acea perioadă, şi la Radio.
Faima ei, a Mariei Lătăreţu, străbătea ţara de-a lungul şi de-a latul. Cu multă trudă şi cu talentul ei încă neegalat, Maria Lătăreţu s-a consacrat ca reprezentantă de frunte a cântecului popular românesc.
Zeci de mii de înregistrări radio şi concerte pe toate meleagurile
Din anul 1949, odată cu înfiinţarea primei orchestre de stat de muzică populară, întemeiată pe lângă Institutul de Folclor, Maria Lătăreţu a fost primă solistă de muzică populară a orchestrei ce s-a numit mai apoi Orchestra “Barbu Lăutaru”. Odată cu dezvoltarea şi multiplicarea emisiunilor postului de Radio în România, cu apariţia Casei de Discuri “Electrecord”, cu deplasările şi concertele în ţară şi străinătate, glasul nepereche al Mariei Lătăreţu a fost foarte cunoscut în ţară şi în străinătate.
Prea marea sa dragoste faţă de public şi faptul că devenise foarte apreciată se răsfrângea în multele solicitări pe care marea artistă nu obişnuia să le refuze. Străbătea ţara, participa la concerte şi spectacole multe, înregistra şi nu refuza pe nimeni. Ajunsese la o epuizare, încât nici de sănătate nu mai avea timp să-şi vadă.
Ultimul cântec, ultima zi
Spectacolul ultim al vieţii sale s-a petrecut pe scena Căminului Cultural din Româneşti, judeţul Botoşani. Între ce spun unii şi ce spun alţii, un lucru este sigur. Maria Lătăreţu a fost vedeta acelui spectacol, iar cântecul său “Vă las cântecele mele” l-a cântat de vreo şapte ori, de câte ori a fost bisată, până s-a retras în culise şi nu s-a mai întors. Nici pe scenă şi nici la viaţă. Pe care o iubise atâta.
Înainte de a-i da cuvântul nurorii sale, Ioana Lătăreţu, cea care, în fapt, i-a fost ca o fiică, să transcriem câteva din versurile ca un testament artistic: “Ca mâine mă duc din tine,/ Lume. Dragă lume,-Ştiu că nu vă pare bine,/ Lume draga mea./ Vă las cântecele mele/ Să vă petreceţi cu ele,/ Lume, dragă lume./ Că omu-i ca frunza-n vânt,/ Când cade jos pe pământ./ O plouă şi-o bate vântul,/ Se amestecp pământul/ O suflă vântul pe toată,/ Parcă n-a fost niciodată.”
Cea care slujise scena cu credinţă şi devotament şi-a dat ultima suflare pe scena Căminului Cultural din Româneşti, cântând pentru români, pe 28 septembrie 1972. Acolo, inima Mariei Lătăreţu a încetat să mai bată. Când aplauzele şi ovaţiile publicului nu încetaseră încă.
Mărturisirea premoniţiei morţii, spusă posterităţii de Ioana Lătăreţu
„A fost din cauza oboselii şi a stressului- Viaţa ei a fost un lung şir de tragedii, iar ultima dintre ele a fost moartea soţului său. Eu o găseam adeseori plângând… şi repede îşi ştergea lacrimile ca să nu o văd eu. A avut presentimentul morţii. Cu o lună şi ceva înainte de a muri a adus o maramă de la Tismana… Asta e marama de moarte, a zis… Mi-a şi spus: Să nu mi-o înfăşori pe cap, să mă strâng cu ea de gât pe lumea cealaltă, să mi-o aşezi în lungul tronului, că aşa zic oltenii la sicriu… Şi să nu-mi pui pantofi de scenă, că ăia mă strâng. Cu exact o lună înainte de a muri a visat-o pe Sfânta Parascheva. I-a zis că vine să o ia. Şi mămica s-a rugat s-o mai lase o lună măcar, că are nepoţelul mic, trebuie să intre la liceu… Şi Sfânta Parascheva a zis: Marie, pentru rugăciunile şi credinţa ta, te mai las o lună. Şi exact după o lună a murit. Uitaţi ce presentimente a putut să aibă!”
Cărţi, filme, controverse
Dintre cărţile, emisiunile de radio şi televiziune, cel mai cuprinzător şi mai bine realizat este filmul, deloc singular, dar cel mai valoros, al cineastului Viorel Ilişoi. Care se cheamă “Maria Lătăreţu. Ultimul cântec, ultima zi”. Acosta, ca şi dialogurile cu cei care au cunoscut-o şi care i-au fost aproape în ultima zi constituie excelenta şi completa rememorare a ultimei zile, pe care “Jurnalul Naţional” i-a dedicate-o marii artiste în acest an. Sigur că, lăsând la o parte unele controverse, la menţinerea proaspătă a memoriei genialei interprete a cântecului popular românesc – cu precădere a celui dintre Jiu şi Olt – o mare contribuţie o aduc şi cărţile “Maria Lătăreţu şi cântecele sale” de Marin Brânaru, “Maria Lătăreţu” de Ion Mocioi, ca şi a biografiei scrise de publicistul gorjean Dorin Brozbă împreună cu Ioana Lătăreţu, nora Mariei Lătăreşu, intitulată “MariaLătăreţu, privighetoarea nepereche”.
O mare de oameni plângând, la Cimitirul Sfânta Vineri!
E greu de spus în cuvinte cât de regretată a fost pe drumul dintre Româneşti şi Bucureşti. Ca unul dintre martorii oculari care au condus-o pe ultimul drum, la Cimitirul “Sfânta Vineri”, din Bucureşti, împreună cu mii de oameni, pot depune mărturie.
Ziua era însorită, ceea ce în popor se zice că nu i-a părut rău de trecerea într-o altă lume. În care se reîntâlnea cu soţul şi cu copiii ei, unii mult prea devreme dispăruţi. Cimitirul a fost plin. Nu se mai ţinea seamă de alei, de cruci şi de morminte. Eu însumi, ca să fiu mai aproape de locul de veci m-am căţărat, spre ruşinea mea, pe cruci. Nici numărul coroanelor nu se putea şti, atâta lume a plans-o, regretat-o şi respectat-o pe cea mai mare cântăreaţă de muzică populară pe care a avut-o România.
Ion Predoşanu
