Indiscreţii despre un poet al existenţei ultra-discrete

159

raport2386Un bătrânel dintre aceia cu mare dar de carte şi cu mână tremurândă – Ion Ghiur, pre numele domniei sale – ne-a oferit o gingaşă apariţie editorială căreia îi dedicăm aceste modeste rânduleţe.

„Un poet al existenţei discrete”, semnată cum spuneam de Ion Ghiur, apărută la editura sătmăreană CITADELA, 2011, are la bază un manuscris sobru şi bine articulat, întocmit de profesorul şi poetul Ion Ghiur, prin anul de graţie 1983, ca o lucrare necesară pentru obţinerea gradului I de către autorul amintit. Se vede treaba că, în acei ani, profesorii mai stau şi cu burta pe carte. Nu se gândeau numai la salarii şi la meditaţiile din care, după aşazisa Revoluţie, cei mai mulţi dascăli, inclusiv de limba şi literatura română, din Târgu Jiu sau de aiurea, îşi rotunjesc veniturile. Aşa, de pildă, dr. L.R., ot Târgu Jiu, ştie la ce ne referim. Ei bine, lucrarea de grad a lui Ion Ghiur ar avea, în zilele noastre, toate şansele obţinerii unui doctorat. Dacă pe autor l-ar mai ţine puterile şi s-ar lua la trântă cu legislaţia alambicată a ministraşului Educaţiei, Daniel Fune(b)riu. Pe vremurile acelea, la o lucrare de grad aveai nevoie de nişte somităţi în materie ca să obţii gradul I. Iar lucrarea cu pricina i-a avut drept coordonatori pe reputata dr. Doina Curticăpeanu, lector universitar la acea dată, şi pe prof. gr. I Vasile I. Pop, comisia fiind prezidată de reputatul critic şi istoric literar prof. univ. dr. Mirea Zaciu, care pe atunci încă nu plecase în Germania Federală. Dar, să mă ierte cititorii, o asemenea carte nu puteau să scrie nici măcar decanii defunctei Facultăţi de Litere a Universităţii „C. Brâncuşi” Târgu Jiu. Pentru simplul motiv că ei nu erau în chestiune. Unul, de fapt una, fusese de specialitate chimist(ă), iar ultimul doctor de medicină dat afară de la Penitenciarul Târgu Jiu pentru că, pare-se, palmase nişte medicamente. În realitate, şi Gabriel Georgescu – autorul – plecat la cele veşnice – căruia îi este dedicată monografia semnată de Ion Ghiur, şi chiar Ion Ghiur însuşi, a fost un autor de poezii bine simţite, plin de har şi de nenoroc, cu o activitate literară insuficient cunoscută, după cum susţine scriitorul Aurel Pop, în scurtul şi minunatul său text din finalul cărţii de faţă şi intitulat „În loc de postfaţă”. A povesti, a cita din monografie şi din poemele lui Gabriel Georgescu ne este totuşi, mai la îndemână. Mi se pare suficientă strofa din „Aş vrea să fiu”: „Ţinea în mână arzătoarea floare;/ ca flăcările inimii bătea./ Şi o strivi la sân, sângerătoare./ – Aş vrea să fiu această floare!” Vorba criticului şi istoricului literar Nicolae Manolescu: „(…) trăim din cultul provizoriului şi al relativului. Sub orice construcţie pe care o începem, bănuim un zid părăsit şi neisprăvit.”( Contradicţia lui Maiorescu, Ed. Cartea Românescă, 1970, pag. 272). Spusă valabilă şi pentru autorul Ion Ghiur, dar şi potrivită eroului cărţii sale – Gabriel Georgescu. De nu-i cu supărare, aserţiunea lui Nicolae Manolescu are putere de generalitate. Nu vi se pare, cumva ?

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here