Indicele S&P 500 – punctul de pornire al fiecărei investiții

2424

Orice investiție, oricât de mică ar fi, trebuie să aibă un punct de pornire solid. De cele mai multe ori, acest punct este elementul care determină succesul sau eșecul unei tranzacții/investiții.

Un bun punct de pornire este, ca în orice domeniu de activitate, informația în abundență. Așadar, de unde pot face rost investitorii de informații privind stocuri, companii, și altele?

Ei bine, un prim răspuns va fi mereu stocul și indicele S&P 500. Acesta dezvăluie investitorilor, atât începători cât și experți, toate informațiile de care aceștia au nevoie pentru a face o investiție înțeleaptă!
Ce este indicele S&P 500?

Acest indice arată performanța a 500 dintre cele mai mari companii care au stocuri disponibile pentru tranzacționare pe platformele NASDAQ sau NYSE. Pe scurt, este un top al celor mai mari și importante companii cu sediul central în SUA.

Numele acestui indice vine de la Henry Poor care, în secolul 19, a creat un registru anual care conținea informații despre companiile de cale ferată. Acest registru a fost combinat cu registrele deținute de Biroul de Statistică “Standard”, astfel creându-se indicele Standard and Poor’s 500.

Dat fiind faptul că o companie poate fi listată în acest indice doar dacă are un capital de piață mai mare de 8.2 miliarde, este de la sine înțeles de ce investitorii trebuie să fie cu ochii pe acest indice și, implicit, pe companiile listate în acesta (cât și pe stocurile/acțiunile lor).

Cum ajunge o companie in indicele S&P 500?

Pe lângă capitalul de piață menționat mai sus, o companie care se vrea prezentă în acest indice mai trebuie să aibă:

  • Sediul central în SUA.
  • Cel puțin $250,000 în acțiuni tranzacționați în ultimele șase luni.
  • Majoritatea acțiunilor în buzunarul publicului.
  • Oferta publică inițială (IPO) prezentată cu cel puțin un an înainte.
  • Suma profiturilor din ultimul an, inclusiv a celor din ultimul trimestru, pozitivă.
  • Valoarea capitalului său de piață tranzacționată anual.

Odată ce toate aceste cerințe sunt aplicate, cei din spatele indicelui S&P 500 rămân cu aproximativ 1000 de companii din care trebuie să aleagă. De exemplu, NASDAQ și NYSE includ mii de companii.

De ce investește lumea în companii/stocuri/fonduri ale acestui indice?

Investițiile în fonduri ale companiilor listate în indicele S&P 500 sunt cunoscute ca având potențial pentru profit pe termen lung. De ce? Pentru că orice companie/acțiune listată în acest indice are posibilitatea de a se reface după prăbușiri economice.

Din moment ce doar 500 dintre cele mai bune companii din SUA sunt listate aici, este clar că volatilitatea, scandalurile, sau fluctuații ale pieței nu vor avea un impact semnificativ asupra companiilor din S&P 500.

Dar nu acesta este motivul principal!

  • Indicele S&P 500 este mai mult decât ideal pentru investitorii care vor pus și simplu să investească o anumită sumă de bani într-un fond și, mai apoi, să nu-și mai facă griji pentru acei bani.
  • S&P 500 le permite acest lucru deoarece o investiție într-un fond implică o investiție în sute de stocuri simultan. Evident, un simplu investitor nu va putea ține pasul cu toate acestea.
  • Din fericire, investiția într-un fond al unei companii listate în S&P 500 implică, de asemenea, și faptul că fondul respectiv se va ocupa de fiecare stoc în parte, fără necesitatea unei acțiuni din partea investitorului.

Așadar, o investiție în fondul Apple (compania de pe primul loc al S&P 500 în momentul de față) presupune o investiție în investițiile companiei, dacă se poate spune astfel.

Performanța indicelui S&P 500 în ultimul an

Anii pandemiei au adus creșteri considerabile în rândul investițiilor și piețelor de orice fel. Nu numai criptomonedele au crescut în valoare în anii 2020-2021!

Așadar, în urmă cu un an, acest indice avea o valoare de aproximativ 3000 – un an mai târziu, acesta se bucură de o valoare de peste 4000. Întregul an în discuție a fost marcat de o creștere sigură și constantă.

Cât este de profitabil indicele S&P 500?

Conform statisticilor, indicele S&P 500 are un randament anual mediu de 13.6%. Totuși, trebuie menționat faptul că, în anul 2019, acesta a avut un randament anual de aproape 34%, fiind unul dintre cei mai profitabili indici din lume.

Datorită celor menționate mai sus, indicele S&P cât și companiile listate în acesta sunt un punct de pornire vital pentru investitorii începători, deoarece aceștia pot analiza clar evoluția unei companii și a fondului său de investiții.

În același timp, investitorii cu un capital considerabil se pot baza pe acest indice pentru profit anual pe termen lung, fără a-și investi prea mult din prețiosul lor timp pentru gestionarea stocurilor/acțiunilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here