Indian prins beat la volan, în județul Gorj

587

Cinci bărbați au fost depistați de polițiști, în weekend, în timp ce conduceau autoturisme, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Unul dintre ei este cetățean indian, cu reşedinţa în Irlanda, posesor al unui permis de conducere emis de Marea Britanie. Bărbatul, care conducea un autoturism înmatriculat în Maramureș, s-a ales cu dosar penal. ”Polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu au identificat în trafic un bărbat de 47 de ani, cetăţean indian cu reşedinţa în Irlanda, posesor al unui permis de conducere emis de Marea Britanie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Parângului, din localitate, având o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Cu dosar penal s-a ales, sâmbătă, și un bărbat de 32 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care a fost prins, în timp ce conducea un autoturism, pe strada 30 Decembrie, din localitate, având o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Totodată, la data de 10 august, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au depistat, pe DN 67 Scoarţa, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceeași zi, polițiștii Serviciului Rutier Gorj au identificat în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Livezi, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, pe Calea București din localitate, având o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Duminică, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari, în colaborare cu polițiști ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism, ce se deplasa pe DE 79 Rovinari, condus de un bărbat, de 54 de ani, din comuna Slătioara, judeţul Vâlcea, care în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a stabilit faptul că acesta avea o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.

Șoferii au fost conduși la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, iar în toate cauzele au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de conducerea unui autoturism, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului, respectiv conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu deține acest drept, în cazul tânărului de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu.
L.F

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here