Din dorinţa sa nestăvilită de a avea “guvernul său“, dar fără vreo raţiune legată de interesele României, “imperatorul” Klaus Iohannis şi-a văzut visul cu ochii, forţând la sfârşitul anului trecut instalarea unui guvern de tehnocraţi, păstorit de către Dacian Cioloş. Numai că de aici a reînceput şi haosul, întrucât mulţi dintre miniştri şi-au dovedit incapacitatea de a duce la bun sfârşit fişa postului, atrăgându-şi nemulţumiri la scară naţională.
De altfel, pe ansamblu acest guvern este aspru criticat, fie pentru incompetenţa în rezolvarea problemelor stringente ale României, sau pentru că acesta pare a fi dirijat de la Bruxelles, Berlin, ori din altă parte (unii miniştri sunt legaţi ombilicar chiar de interesele clanului Băsescu-Macovei?!), având mai degrabă rolul de a împinge şi mai mult ţara spre prăpastie. Pe fond este o continuitate a proastelor guvernări de după dec. 1989, orice om cu mintea limpede sesizând a fi consecinţele directe a încrâncenărilor permanente de pe scena publică românească şi a lipsei de loialitate a partidelor politice faţă de interesul naţional. Laolaltă, orbite de lăcomie, şi-au folosit guvernele şi “competenţa” miniştrilor desemnaţi pentru a obţine pentru găştile şi “mentorii” lor cât mai multe privilegii şi venituri ticăloase, sau altfel spus competenţa multora a fost şi este măsurată după “performanţele” de furăciune la scară naţională.
Că n-au fost cu toţii suficient de ”competenţi şi isteţi”, ajungând unii dintre ei la DNA, asta este o altă poveste, numai că pare-se a fi vorba şi aici tot o apă de ploaie, întrucât politrucii “carpatini” nu vor să se lase în ruptul capului de politikie, căutând şi în astfel de situaţii să prostească pe mai departe “boborul”, afişându-se cu mutrele lor aparent îngrijorate pe la şezătorile de seară ale televiziunilor. Acolo pălăvrăgesc ei “verzi şi uscate” despre ţărişoara lor, în realitate, astfel de indivizi gretoşi nu fac altceva decât să-şi ascundă interesele oculte, să urască şi să se răzbune în interminabilele hârjoneli şi vocabular de maidan, de vulgaritate şi incultură, fiind de departe antimodele de moralitate şi o bătaie de joc faţă de interesul naţional. Şi pentru “a savura” şi mai mult penibilul, Onor, Parlamentul României a acceptat de ceva vreme şi constitutirea partidelor politice cu doar doi-trei membri fondatori, iar actuala ministresă a Justiţiei nu s-a lăsat nici ea mai prejos şi a propus scăderea pragului electoral sub 3%, în ambele situaţii batjocura fiind pe măsură. Adică se adună câţiva indivizi şi fac un partid (ce program politic, ce doctrină şi principii pot avea asemenea personaje?) şi hopa şi Neica-nimeni în campania electorală pentru alegeri şi….viitorul ţării? Doamne, câtă aiureală şi haos în ţara asta, amplificându-se de la zi la zi şi scandalurile cu aşa-zisele ONG-uri şi societăţi civile, care din punct de vedere juridic nu-şi asumă niciun fel de responsabilităţi, dimpotrivă, multe dintre ele fiind plătite regeşte dinlăuntru şi din afară, au devenit nişte Gică-contra, vizavi de interesele pe bune ale ţării şi evident cozi de topor pentru cei ce fac jocurile împotriva României. În plus, cu o minimă referinţă la aritmetica electorală (apropos de zicerile doamnei Prună referitoare la pragul de admitere în Parlament), partidele acestea de “buzunar” şi puţinii susţinători ai acestora, pe cine oare vor să reprezinte? Nu cumva alta este ţinta, urmărindu-se din altă parte, contrar intereselor noastre interne, fărâmiţarea până la dispariţie a unor structuri politice, constituite totuşi pe nişte ideologii, principii şi idei, cu o mare şi precisă aderenţă la diverse categorii socio-profesionale? Căci deja organizaţiile acestea fantomă, cu miza suprastatală îşi fac mendrele într-o Românie incapabilă să se apere în faţa agresiunilor venite din afară, tocmai pentru că structurile noastre statale sunt în atat de-aproape de pragul pulverizării, din pricina lipsei unor legi şi reguli precise care să apere cu adevărat interesul naţional în faţa presiunilor tot mai mari a organismelor şi companiilor financiar-economice supranaţionale. Altfel spus, noi ne-am fărâmiţat ca naţiune, în vreme ce alte state fac eforturi considerabile pentru a-şi coagula toate forţele interne în jurul unor programe naţionale care să cuprindă deopotrivă opţiunile şi aşteptările tuturor partidelor, ONG-uri, fundaţii, diferite segmente civice, economice, sociale şi religioase, etc. Numai aşa se poate realiza consensul naţional în jurul principalilor factori de putere, ci nu printr-un exces de stimulare a unor ONG-uri, partide de buzunar şi alte grupări fantomă, ce s-au dovedit a contribui voit la pulverizarea solidarităţii naţionale şi a forţelor interne, implicit la distrugerea economiei şi eliminarea treptată a egoului românesc, vizavi de istoria, obiceiurile şi tradiţiile poporului român.
Or în felul acesta, de atâtea interminabile scandaluri, extrem de toxice pentru ţară, încet-încet ne vom pierde şi bruma de independenţă statală, mai ales că negociindu-se prost şi aderarea României la U.E., cei din afara fruntăriilor, în speţă occidentalii ne calcă frecvent în picioare demnitatea şi sentimentele naţionale. Cât despre economie ce să mai vorbim, că au făcut atâtea presiuni asupra tuturor guvernărilor post-decembriste, erijându-se în rolul de stăpâni pe axa Bruxelles- Berlin şi Washington, până când ne-au făcut ţara praf şi pulbere. Iar ai noştri conducători şi guvernanţi nu au făcut altceva decât să sărute papucul şi să-i aşeze pe români cu grumazul pe butuc, în ideea idioată a slugărniciei lor că sabia noilor stăpâni nu-l taie. Şi uite aşa s-a lăsat ţara asta jecmănită, spre deosebire de alte entităţi statale aparţinând cândva CAER-lui bolşevic, dar care după căderea comunismului, având şi experienţa tristă a trecutului, nu s-au lăsat păcălite şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-şi proteja cât mai bine interesele naţionale. Este cazul ţărilor baltice, al Cehiei, Ungariei şi în special al Poloniei, pentru care economia, modul specific de viaţă, noţiunea de patrie, popor, suveranitate şi egalitate între state au fost repere neclintite şi ferm negociate în procesul pentru aderarea la Uniunea Europeană. Au abordat, inclusiv, într-un mod realist, reciproc-avantajos şi relaţiile cu Rusia, spre deosebire de autorităţile de la Bucureşti care, pentru a face pe placul “licuricilor” nord-atlantici, au pus mereu gaz pe foc în relaţiile cu marele vecin de la Răsărit, ceea ce avea să afecteze grav relaţiile economice bilaterale, catastrofale pentru România. După cum nu este lipsit de importanţă faptul că în prezent situaţia în zona noastră este destul de complicată, în condiţiile în care NATO şi mai cu seamă SUA, în intenţiile lor de extindere a sferelor de influenţă , folosesc România ca pe un stat-avangardă spre graniţele Rusiei, atrăgând tot mai intens furia şi ameninţările directe ale acestei mari puteri.
Revenind la marea schimbare de acum 26 de ani, trebuie să mai spunem că ţările mai sus amintite, spre deosebire de România, au pus un accent deosebit pe dezvoltarea lor economică, dar nu numai, mereu au construit, au modernizat şi nimic nu au distrus de
la temelie, toate privatizările fiind făcute primordial în interesul lor naţional. Or, în ţara noastră, după dec ’89 a fost “prăpădul de pe lume”, jerfindu-se munca şi agoniseala dobândită cu atâtea sacrificii de către multele generaţii de români patrioţi, cu dragoste de neam şi ţară. Şi iată ca acum doare al-dracului de tare lipsa de solidaritate a românilor, pulverizată şi aceasta de tot felul de neghiobi şi ticăloşi, răutăţile şi dezbinarea care s-au extins pretutindeni, devenind pentru mulţi dintre confraţii noştri un mod de viaţă obscur, extrem de păgubos pentru ţara şi unitatea noastră de neam. În altă ordine de idei, trebuie s-o spunem că suntem adepţii unei Comunităţi europene, cooperând în special în domeniul economic, legislativ şi diplomatic, dar nu în orice fel de condiţii, adică măsurile de interes comun să se adopte numai în limitele admise ale respectării suveranităţii naţionale. Altfel România, al cărui glas destul şters este tot mai ignorat în Europa, devine o ţară totalmente încremenită în drumul său spre normalitate, primind mereu ordine de la butoanele grupurilor de interese din afară, iar după cum se derulează evenimentele se întrezăreşte tot mai evident pervertirea şi transformarea ei într-o colonie americană- occidentală. Şi totul pleacă de la faptul că noi, românii, nu am ştiut să ne alegem conducătorii, în schimb ne-am întrecut în scandaluri nesfârşite, în ură, răzbunare, dar şi în prostie şi hoţie, lipsa de unitate şi solidaritate, afectându-ne enorm. Este vorba, în special, în domeniul economic unde deciziile netoţilor noştri conducători au fost catastrofale, acceptându-se fără şovăire orice ingerinţe venite peste noi din afară. Şi acum iată consecinţele-pierderea în mare parte a suveranităţii naţionale, înstrăinarea pe nimic a resurselor şi prăbuşirea economiei, cu o pierdere dramatică a locurilor de muncă etc. Mai mult decât atât, nici nu este vreun semn optimist de revenire pe linia de plutire, din contra ne este tot mai rău într-o Uniune “egală în drepturi”, dar fără drepturi de partea mai slabă a baricadei, unde România continuă, din păcate, să fie ”calul de bătaie” şi grumazul de butuc pentru alţii. În plus în tot acest timp, aici în ţară, noi nu ştim altceva decât să ne păcălim şi să ne furăm căciula unul la altul, să ne înjurăm în continuu şi să aruncăm lăturile unii în capul altora, ş.a.m.d. Şi atunci ţara asta cu cine mai ţine piept, în condiţiile în care până sus la vârful puterilor de decizie totul a devenit dezamăgitor, singura grijă a aleşilor şi conducătorilor noştri este desigur doar propriul buzunăroi, neavând niciun fel de jenă, ba chiar sunt mândri de crasa şi dezgustătoarea lor imoralitate şi incompetenţă.
Or într-o astfel de situaţie, deopotrivă amară şi abjectă, mai putem avea noi, oare, vreo speranţă că totuşi această naţiune, prin voinţă, forţe şi resurse proprii, se va încumeta să-şi resusciteze existenţa fiinţei sale şi mai ales să asigure viitorul generaţiilor ce vin din urmă, vindecându-se astfel de toate păcatele şi relele?
Vasile Irod
