Începe ”Școala Planetelor”

277

Săptămâna viitoare, la Târgu-Jiu, se va da startul programului ”Școala Planetelor”, dedicat în special copiilor care doresc să afle mai multe despre planete, stele și galaxii. Intrarea la spectacole se va face doar pe bază de rezervare, care se poate face la numărul de telefon 0760/896868. Prețul unui bilet este de 12 lei/ persoană.

”Școala Planetelor” este un spectacol educativ despre tainele universului ce se va desfășura la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu, în perioada 20-24 februarie. ”Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” vă invită, în număr cât mai mare, la Școala Planetelor, spectacol educativ despre tainele universului. Acest program este prezent în premieră la Târgu-Jiu și este rezultatul unui parteneriat dintre societatea ”Învățare Interactivă” din Oradea și Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Școala Planetelor va fi prezentă la Târgu-Jiu între 20 – 24 februarie, programul zilnic fiind de la ora 9.00 până la ora 17.00. În funcție de cerere, programul poate fi prelungit. Spectacolele vor fi organizate la Muzeul de Artă din Parcul Central și vor avea o durată de 45 minute, iar intrarea se va face numai pe bază de rezervare. Se vor forma grupe de 20 – 25 elevi pentru fiecare spectacol, iar rezervările se pot face la numărul de telefon 0760/896868. Prețul unui bilet este de 12 lei/ persoană”, au anunțat reprezentanții Muzeului Județean Gorj. Proiectul educațional ”Școala Planetelor” va consta în spectacole și lecții interactive de astronomie, recomandate, în special, copiilor între 4 – 14 ani, dar și cadrelor didactice și părinților. Programul va începe cu un video de aproximativ 15 minute despre culorile Universului, după care va urma o călătorie fascinantă și interactivă printre galaxii și planete. Acest proiect își propune să îmbine educația cu distracția, fiind o alternativă pentru petrecerea timpului liber în familie, dar și o activitate ce este compatibilă cu programa școlară. Spectacolele se vor desfășura într-o cupolă cu un diametru de 7 metri și o înălțime de 3,5 metri, având o capacitate de 25 persoane. Sistemul de proiecție al filmelor este full HD. Organizarea acestui spectacol la Târgu-Jiu vine la 36 de ani de la călătoria în spațiu a primului român – astronautul Dumitru Prunariu. Acest proiect educațional a mai fost prezent în multe orașe din țară.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here