Începe „Luna Curăţeniei” la Târgu-Jiu

491

An de an, luna martie este recunoscută drept „luna curăţeniei”. Autorităţile locale au stabilit deja programul activităţilor ce urmează a se desfăşura pe parcursul acestei luni. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Târgu-Jiu dau asigurări că la sfârşitul lui martie oraşul va fi mai vesel şi mai curat.

Începând de săptămâna viitoare, la nivelul municipiului nostru demarează „Luna curăţeniei”. Acţiunile cuprinse în program sunt diverse, iar la final oraşul va avea o nouă „faţă”. „În fiecare an, la începutul lunii martie demarăm „Luna curăţeniei”. Şi în acest an, de luni începem acţiunile. Vor fi angrenate 100-110 persoane, care vor lucra în sectoarele spaţii verzi sau în confecţii metalice, reparaţii străzi, marcaje rutiere. Pe spaţii verzi vom realiza tăieri de corecţie a arborilor, a gardurilor vii; se plantează flori, arbori; pe sectorul de confecţii metalice se vor realiza vopsitorii la tot ce înseamnă mobilier urban în oraş, se repară locurile de joacă”, a precizat Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

Acţiuni diverse
Potrivit aceleiaşi surse, pe străzi se va lucra la îndepărtarea nisipului ce s-a depus pe timpul sezonului rece şi chiar se vor spăla străzile, dacă este nevoie. „Vom pune în funcţiune staţia de asfalt şi se vor face plombările necesare, acolo unde se impun”, a mai spus Jilăveanu.
De asemenea, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, firma de salubrizare, Polaris, va mări frecvenţa ridicării gunoiului şi chiar va exista un utilaj special doar pentru ridicarea crengilor rezultate în urma toaletării arborilor.
Acţiunile derulate în cadrul programului „Luna curăţeniei” se vor bucura şi de sprijinul unităţilor şcolare, mai mulţi elevi urmând să participe la activităţile de plantări şi igienizări.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here