Toamna aceasta se anunță a fi una destul de agitată pentru cadrele didactice care vor să ocupe funcții de conducere în școli. Dacă în ultimii 8 ani, directorii și directorii adjuncți au fost numiți cu delegație de către inspectoratul școlar, de anul acesta ei vor susține, din nou, concurs pentru funcțiile respective. Înscrierea candidaților va începe pe 13 septembrie.
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordin, metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar. Documentul reglementează condițiile de ocupare a funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, organizarea și desfășurarea propriu-zisă a concursului, respectiv numirea și eliberarea din funcție a directorilor și directorilor adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar. Pe lângă unităţile publice de învăţământ preuniversitar, prevederile acestei metodologii se aplică şi unităților de învățământ preuniversitar particular autorizate/acreditate, respectiv centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) unităților de învățământ special, centrelor școlare pentru educație incluzivă, centrelor școlare, centrelor de excelență, palatelor și cluburilor copiilor, cluburilor sportive școlare şi Palatului Național al Copiilor.
Trei probe pentru candidați
Concursul are două componente: una naţională şi una locală. Prima componentă presupune susţinerea unei probe scrise, care constă în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaborați de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Cu acest prilej vor fi evaluate aptitudinile cognitive şi competențele manageriale ale candidaților, ambele cu o pondere de 50%. Ulterior, la nivelul comisiilor judeţene şi cu monitorizarea observatorilor desemnaţi de minister, candidaţii vor susţine alte două probe: analiza CV-ului (realizată în plenul comisiei de concurs, în prezența candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor și punctajelor prevăzute de metodologie şi pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV), respectiv un interviu în fața comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidați a ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute, conform criteriilor și punctajelor din metodologie. Toate probele sunt obligatorii. Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declarați “admiși” candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă și din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puțin 105 puncte.
Cine poate participa la concurs
Potrivit Metodologiei, se pot înscrie la concurs candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcției de director în grădinițe sau de director adjunct din unități de învățământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare; fac parte din Corpul național de experți în management educaţional; sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puțin gradul didactic II sau titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea; dovedesc calități profesionale, manageriale și morale, reflectate prin calificativele “Foarte bine”, primite în ultimii 4 ani școlari lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea; nu au fost sancționaţi disciplinar în ultimii 4 ani școlari anteriori anului desfășurării concursului, lucrați efectiv la catedră, în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea; nu au fost lipsiţi de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală; sunt apţi din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției; nu au avut statutul de “lucrător al Securității” sau “colaborator al Securității”.
Înscrierile încep pe 13 septembrie
Dosarele candidaților se vor depune electronic în perioada 13 septembrie – 2 octombrie 2016 conform Procedurii de înscriere electronică a candidaților pentru ocuparea funcțiilor vacante de director/director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, care va fi disponibilă pe site-ul inspectoratului școlar județean www.isj.gj.edu.ro. Tot pe site-ul inspectoratului școlar județean poate fi consultată și lista posturilor vacante de director și director adjunct din învățământul preuniversitar. Dacă o persoană dorește să candideze pentru funcția de director sau de director adjunct la mai multe unități de învățământ, aceasta trebuie să depună cereri distinct pentru fiecare funcție, respectiv pentru fiecare unitate de învățământ pentru care candidează. Proba scrisă va avea loc în data de 12 octombrie. Interviul și evaluarea CV-ului se vor desfășura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie. Afişarea rezultatelor concursului este programată în data de 18 noiembrie, fiind urmată de o perioadă alocată depunerii contestaţiilor: 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016.
Roxana Lupu