Casa unor bătrâni din satul Cârbești, al comunei Drăguțești, a fost cuprinsă de flăcări, miercuri seara. Jarul rezultat din arderea lemnelor din sobă ar fi condus la producerea incendiului.
Focul a pornit la una dintre cele două camere și s-a extins rapid la acoperiș.
La fața locului au fost trimiși pompierii târgujieni, care au reușit să lichideze incendiul înainte să se extindă la întreaga locuință.
Loredana Fîciu