Incendiu la casa preşedintelui Obştii din Crasna!

324

Casa şi anexele gospodăreşti ale preşedintelui unei obşti din comuna Crasna s-au făcut scrum ieri dimineaţă, după ce au fost distruse de un incendiu produs în cursul nopţii, proprietarul fiind convins că focul a fost pus intenţionat. Dumitru Pârjol, preşedinte al Obştii, are convingerea că focul nu a izbucnit întâmplător întrucât în ultima vreme primea ameninţări de la diferite persoane cu care se afla în conflict din funcţia pe care o ocupă.

„Cu siguranţă este un incendiu provocat pentru că pe la ora 1.30 a ieşit tata afară şi totul era în regulă. O oră mai târziu toată casa ardea şi nu e întâmplător acest lucru. Rămâne de dovedit ce şi cum s-a întâmplat. Primeam ameninţări de mai mult timp, dar nu pot discuta despre ele la acest moment. La Obşte am încercat să îndrept nişte lucruri, să fac ordine într-o serie de contracte şi de acolo cred că mi se trag toate”, a precizat Pârjol.
Secretarul Obştii respective, Gheorghe Haşcău, a menţionat, la rândul său, că Obştea deschisese în ultima perioadă 37 de procese şi că, după acest incendiu şi el se teme pentru casa sa. „S-au făcut o grămadă de matrapazlâcuri la Obşte de către vechea conducere. Sunt o mulţime de contracte dubioase, avem 37 de procese în diferite faze, iar acum am ajuns să ne fie frică şi să ieşim din casă, dar şi să stăm în ele. Nu pot să vă dau nume la acest moment, dar toate ameninţările vin de la fermieri care au pierdut din avantaje odată cu venirea noastră la conducere”, a declarat secretarul Obştii.
Două echipaje de pompieri de la Novaci, din cadrul ISU Gorj, precum şi un echipaj de voluntari de la comuna Baia de Fier au intervenit pentru a lichida incendiul. Focul a fost stins după circa trei ore, proprietarul estimându-şi pagubele la aproape 200.000 de lei. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili, împreună cu pompierii, cauzele declanşării incendiului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here