Incendii la Runcu şi Bărbăteşti

338

IMG_2672Patru echipaje de pompieri au intervenit în noaptea de luni spre marţi în două localităţi de pe raza judeţului nostru pentru a stinge incendiile izbucnite în gospodăriile a doi gorjeni. Din fericire, ambele incendii s-au soldat doar cu pagube materiale.

Primul incendiu a izbucnit în jurul orelor 02:00, în comuna Bărbăteşti, un echipaj cu şapte subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni intervenind pentru a stinge flăcările ce cuprinseseră acoperişul unei case din localitate din cauza coşului de fum, mai precis a efectului termic degajat de acesta. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca pagubele incendiului să fie minime, arzând doar 4 mp din podina casei, flăcările fiind stinse în aproximativ o oră.

Depozit de furaje, mistuit de flăcări

În aceeaşi noapte, la ora 02:22, trei echipaje încadrate cu 11 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje din comuna Runcu. În urma incendiului au ars acoperişul depozitului pe o suprafaţă de 200 mp, circa 3 mc de material lemnos şi aproximativ 24.000 kg. plante furajere. Potrivit ISU Gorj, cauza probabilă a incendiului este „flacăra – folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiu, autor necunoscut”. În acest caz, intervenţia a durat aproximativ cinci ore şi 20 minute.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here