Printr-o întâmplare dumnezeiască am intrat în posesia unei superbe cărţi-album semnată de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Înainte de a o citi şi reciti – spre a o înţelege cum trebuie – îmi iau îngăduinţa de a prelua IN INTEGRUM prefaţa cărţii apărute la Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, Bucureşti – 2013. În ediţia a II-a, revizuită de autor(N. ROŞCA)
În anul 2007 s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veşnice (16 martie 1957) a lui Constantin Brâncuşi şi 100 de ani de când marele sculptor român a creat primele sale opere revoluţionare sau capodopere din tinereţe: Rugăciunea (1907) şi Sărutul (1907), părăsind sculptura clasică şi academică, imitare a naturii, pentru a inaugura arta modernă, printr-o „uriaşă cotitură plastică” (C. Zărnescu). Despre lucrarea lui Brâncuşi din 1907 numită „Rugăciunea” s-a spus că ea reprezintă „punctul de plecare al artei moderne” (V.G. Paleolog).
În mod paradoxal, Constantin Brâncuşi realizează această nouă orientare printr-o valorificare a artei populare arhaice eternizând semnificaţii profunde, „esenţe” sau „forme-cheie” ale existenţei omului şi universului, după cum spunea el însuşi.
Tot în anul 2007 s-au împlinit 70 de ani de când cel ce a fost numit „ţăranul-demiurg”, „prinţul-ţăran” sau „profetul artei moderne” a supravegheat personal, în 1937, lucrările de execuţie şi amplasare a celor 47 de componente ale Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără sfârşit, lucrări finalizate, inaugurate şi sfinţite în 1938, în prezenţa sa. Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu rămâne cea mai valoroasă realizare a lui Brâncuşi şi cea mai profundă sinteză artistică sculpturală între spirit şi materie, credinţă şi artă, arhaic şi modern, timp şi veşnicie.
Se cuvine, deci, ca în acest an, la trecerea a peste 50 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi, ca tăcută trecere prin poarta iubirii eterne în lumina fără de sfârşit, să evidenţiem mai intens prezenţa credinţei şi spiritualităţii creştin-ortodoxe în viaţa şi opera sa, mai ales că lucrările realizate şi numite de el: Rugăciunea (1907) şi Coloana fără sfârşit (1937) au fost comandate de către creştini ortodocşi pentru a servi ca monumente funerare, fiind considerate la scurt timp după expunerea lor în public capodopere ale sculpturii funerare a secolului al XX-lea.
În cele ce urmează vom evidenţia prezenţa spiritualităţii creştin-ortodoxe în viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi, folosind, într-o formă restructurată şi îmbogăţită, textul prelegerii „Materia sculptată – epifanie a luminii Creatorului. Spiritualitate ortodoxă în opera lui Brâncuşi”, susţinută în data de 14 ianuarie 2006, la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, după ce ni s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al acestei Universităţi, fapt pentru care-i rămânem profund recunoscător.
Dorim ca publicarea acestui text, acum sub un titlu nou: „Brâncuşi — sculptor creştin ortodox”, să fie în acelaşi timp un omagiu pios adus memoriei celebrului sculptor român, de mult timp intrat în lumina marilor artişti ai umanităţii, şi un apel la o cunoaştere mai amplă şi mai profundă a semnificaţiilor spirituale cuprinse în opera artistică a acestui fiu credincios şi înţelept al Bisericii Ortodoxe Române, care a făcut cunoscute la nivel mondial valenţe nebănuite ale sufletului românesc.
*
Mulţumim tuturor celor ce ne-au oferit imagini referitoare la viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi pentru a le folosi în ilustrarea conţinutului acestei lucrări, care apare acum într-o nouă ediţie la Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, în Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai credinţei şi artei creştine.
*
Părintele artei moderne, Constantin Brâncuşi, este un român care s-a înscris în circuitul valorilor universale perene. Cel căruia Henri Rousseau i-a spus „tu ai transformat anticul în modern”, a plecat din România şi s-a stabilit în Franţa, unde a beneficiat de o vastă informare asupra istoriei artei şi de contacte personale cu artiştii mari din diferite părţi ale lumii, iar expoziţiile sale de la New York şi din alte oraşe occidentale l-au făcut cunoscut şi apreciat. Însă, cel ce a plecat din ţara sa natală, a purtat-o permanent în sufletul său prin credinţa şi prin tradiţia poporului său, asumate într-o formă creatoare reflectată artistic. Fiind în acelaşi timp român tradiţional şi artist modern universal, Constantin Brâncuşi nu s-a înstrăinat de propria identitate când se afla printre străini, deoarece a căutat „esenţa lucrurilor” dincolo de aparenţe efemere şi a descoperit spaţiul spiritual al libertăţii creatoare în interiorul oricărui spaţiu geografic. A descoperit luminile vieţii eterne dincolo de orice semn al morţii din lumea materială trecătoare.
A unit credinţa cu arta, naţionalul cu universalul şi efemerul cu eternul. De aceea, Coloana fără sfârşit a operei sale este şi Coloana nemuririi sale!
O călăuză pentru noi toţi!
Daniel – Patriarhul României
