În urma unui accident de maşină – Un tânăr a decedat şi iubita acestuia este în comă

186
accident bunUn tânăr a decedat şi prietena acestuia a ajuns la spital în urma unui accident de circulaţie care s-a petrecut pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti, vineri dimineaţă. Din primele cercetări a rezultat faptul că cei doi au intrat cu maşina într-un stâlp din cauza faptului că la volan se afla tânăra care nu posedă permis de conducere.

Vadăr Căldăraru, de 26 de ani, a ieşit joi seara prin oraş împreună cu prietena sa, Lavinia Mogoşanu, de 24 de ani. Însă bărbatul a consumat băuturi alcoolice, lăsând-o pe tânără să urce la volanul autovehiculului, deşi, aceasta nu deţine permis de conducere. Din cauza faptului că nu avea experienţă de şofer, dar şi datorită vitezei, maşina a intrat pe contrasens, a ieşit de pe carosabil şi s-a înfipt într-un stâlp de curent. Bărbatul a decedat pe loc, iar tânăra a ajuns la spital cu leziuni grave. Acesteia i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă se afla şi ea sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul accidentului. Cele două victime nu purtau centură de siguranţă. În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Dorina C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here