Am cunoscut-o pe doamna Sanda Tătărescu Negropontes, fiica ilustrei familii Gheorghe şi Aretia Tătărescu în primăvara anului 1995. Venise în Gorj cu ocazia rezolvării unor probleme legate de proprietăţile moştenite de la părinţi. Mi-amintesc că ne-am întâlnit în holul hotelului „Parc” unde era cazată. Am avut emoţii. Mi se părea că mă voi întâlni cu Istoria. Arăta exact aşa cum mi-am imaginat.
O doamnă distinsă, elegantă, educată şi plină de nobleţe, într-un cuvânt o aristocrată. Vorbea puţin şi concis. M-am prezentat şi după un dialog punctual am convins-o să-i dăm numele mamei dumneaei organizaţiei de femei „Liga Femeilor Gorjene”, al cărei preşedinte eram.
Martoră a Istoriei
De atunci a început o lungă şi frumoasă legătură între mine şi doamna Sanda Tătărescu . Am reîntâlnit-o în 1996, cu prilejul lansării volumului „Mărturii pentru istorie”, a cărei ediţii a fost îngrijită de domnia sa. Apoi ne-a onorat cu prezenţa în mai 1998 când a participat la simpozionul „Aretia Tătărescu – in memoriam” organizat de Liga Femeilor Gorjene „Aretia Tătărescu” la împlinirea a 30 de ani de la trecerea în nefiinţă a mamei sale. Cu acest prilej, doamna Sanda Tătărescu Negropontes a acceptat preşedinţia de onoare a organizaţiei noastre Liga Femeilor Gorjene „Aretia Tătărescu”. Ne-am deplasat odată la Mânăstirea Crasna, lăcaş monahal refăcut de Gheorghe şi Aretia Tătărescu, pentru a face o slujbă de pomenire părinţilor săi, acolo unde ar fi dorit cei doi să-şi doarmă somnul de veci.
Complexul Tătărescu de la Curtişoara – donaţie de familie
Ne-am mai întâlnit de vreo două ori şi înainte de inaugurarea Complexului Tătărescu de la Muzeul de arhitectură populară de la Curtişoara, strămutat de la Poiana şi donat Muzeului Judeţean Gorj. La inaugurare n-am schimbat decât câteva cuvinte, fiind o manifestare complexă la care au participat personalităţi de marcă locale şi naţionale în frunte cu însuşi ministrul culturii de atunci, acad. Răzvan Theodorescu, am fost rezervată, spre a nu o obosi prea tare. Dar relaţia noastră s-a consumat mai ales telefonic, în tot acest timp. A urmat un lung şir de discuţii telefonice asupra proiectului de a realiza o carte despre Aretia Tătărescu.
Iniţial promisesem că mă voi ocupa personal împreună cu doamna Zoia Elena Deju – Cârlugea, vicepreşedinta Ligii Femeilor Gorjene „Aretia Tătărescu”, dar deoarece timpul nu mi-a permis, familia Zenovie şi Zoia Elena Deju – Cârlugea a preluat această sarcină, proiectul materializându-se într-o solidă şi bine documentată carte „Aretia Tătărescu – Marea Doamnă a Gorjului interbelic”, apărută în 2007 dar la lansarea căreia, doamna Sanda Tătărescu nu a putut participa, din motive de sănătate. De altfel, sănătatea începuse să i se deterioreze, dar continuam să vorbim la telefon. Spre sfârşitul primăverii lui 2009, într-o convorbire avută cu dumneaei şi-a arătat nemulţumirea vis-a-vis de felul în care este promovată imaginea Complexului arhitectural „Gheorghe Tătărescu” de la Curtişoara. I-am promis că mă voi ocupa personal de realizarea unui pliant care să cuprindă atât viaţa şi activitatea familiei Gheorghe şi Aretia Tătărescu, cât şi informaţii utile despre casele ce formează complexul arhitectural.
De Sfântu’ Ilie, la aproape 90 de ani
Când a primit pliantul – deşi avea probleme cu vederea – a fost încântată. M-a sunat şi n-am să uit niciodată emoţia din vocea dumneaei! Mi-a spus simplu: „Mi-aţi făcut o mare, mare, mare bucurie! Poate ultima pe care o voi mai avea-o!” Nu ştiu dacă a fost ultima, dar ştiu că în data de 20 iulie am fost sunată de doamna Bălaşa, cea care i-a fost alături tot timpul şi care m-a anunţat că doamna Sanda Tătărescu încetase din viaţă în acea dimineaţă. Am rămas fără grai. Ştiam că e bolnavă, dar peste trei săptămâni urma să împlinească 90 de ani.
Înmormântată cu maramă gorjenească
În data de 24 iulie am participat la slujba de înmormântare de la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Am plecat cu o zi înainte şi am mers după amiază la capela cimitirului pentru a-i depune două coroane de flori, una din partea Ligii Femeilor Gorjene „Aretia Tătărescu” şi alta din partea Muzeului Judeţean Gorj. Am ajuns la cimitir pe la orele 17. Am păşit cu emoţie pe poarta cimitirului. Deşi fusesem anunţată de moartea dumneaei, nu-mi venea să cred. Am întrebat portarul cine este depus în capelă. Nu ştia numele persoanei, dar mi-a răspuns că a auzit că e vorba de un senator. Mi-am dat seama că era vorba de dumneaei, fusese senator PNL în legislatura 1992-1994.
Măreţia şi umilinţa unei luptătoare
Am urcat scările capelei cu lacrimi în ochi. Când am intrat, am încremenit. Înăuntru nu mai era nimeni. Doar sicriul, care trona în mijlocul încăperii. Am depus coroanele, ajutată de un băiat pe care mi l-a dat vânzătorul de unde le cumpărasem. Apoi m-am apropiat de sicriu. Acolo, îmbrobodită cu o maramă gorjenească, asemenea mamei ei odinioară, îşi dormea somnul de veci doamna Sanda Tătărescu Negropontes. Îşi încheiase socotelile cu viaţa. Cunoscuse măreţia, umilinţa, dar a fost o luptătoare şi nu s-a lăsat învinsă. A învins şi a rămas o DOAMNĂ. Şi Doamnă a fost şi la deratizare şi profesoară şi senator! Am rămas acolo, lângă sicriu, aproape 2 ore. Între timp au mai venit şi alte persoane care au cunoscut-o şi le-am oferit câte un pliant cu complexul arhitectural „Gheorghe Tătărescu”, care cuprinde şi o fotografie cu doamna Sanda Tătărescu şi o scurtă biografie.
Post mortem, merită titlul de Cetăţean de Onoare al Târgu-Jiului
A doua zi, la înmormântare m-am întâlnit cu doi gorjeni, poetul Ion Filipoiu de la Radio Bucureşti şi criticul de artă Vasile Vasiescu, cel care îi publicase un interviu în primii ani de după 1989. Luasem la mine 50 de pliante şi le-am împărţit participanţilor. Ce rău mi-a părut că nu am avut mai multe, le-ar fi dorit şi ceilalţi! După înmormântare am mai stat cu domnul Filipoiu şi am mai discutat despre doamna Sanda Tătărescu. Regretam că nu făcusem mai mult pentru a primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu, aşa cum propusesem noi, Liga Femeilor Gorjene, autorităţilor locale. Asta nu înseamnă că nu se poate acorda şi post mortem acest titlu. Totuşi, simţeam că eu îmi făcusem datoria faţă de doamna Sanda Tătărescu Negropontes. Pentru generozitatea şi căldura care o caracteriza, îi aducem azi un pios omagiu! A trecut un an de parcă ar fi trecut o clipă! Dumnezeu să o odihnească în pace în lumea celor drepţi şi buni!
Gabriela Popescu, preşedinta Ligii Femeilor Gorjene „Aretia Tătărescu”
