IN MEMORIAM – Profesorul şi gazetarul George Manoniu – nemurit prin Biblioteca dăruită Târgu-Jiului

239

În chiar ziua naşterii fostului nostru coleg mai mare într-ale gazetăriei – profesorul George Manoniu(4 februarie 1945-2 iunie 2012), graţie iniţiativei văduvei răposatului – doamna prof. Ileana Manoniu – şi a osârdiei cărturarului şi omului de cultură Dorin Brozbă, la parterul CJCPCT Gorj, vizavi de Anticariat, s-a deschis, adică inaugurat, „Biblioteca George Manoniu”. În prezenţa unui numeros public – oameni de cultură gorjeni, militari şi gazetari, majoritatea îndrumaţi şi formaţi de acela care le-a fost Mentor. În literatură şi în publicistică.

Discreţii organizatori
Precum nemţii, organizatorii au început inaugurarea „Bibliotecii GEORGE MANONIU”, la 11,00 „trecute fix”, cum ar fi spus marele Caragiale. Cu toate că manifestarea avea loc la sediul Direcţiei pentru Cultură Gorj (lângă Anticariat), la inaugurarea bibliotecii ce poartă numele eruditului om de cultură, ziarist şi profesor de liceu dar şi al mai multor generaţii de jurnalişti n-am văzut picior de „culturnic” stipendiat de CJCPCT.
Invitaţia semnată de Dr. Dumitru Hortopan şi Dorin Brozbă ne chema la o manifestare organizată de Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”. Fiecare a vorbit puţin, din delicateţe şi spre a le permite şi altor invitaţi să povestească o cât de mică amintire cu acela pentru care s-a păstrat un moment de reculegere, în semn de neuitare.

Spicuiri dintre amintiri
George Manoniu, Dumnezeu să-l ierte şi odihnească-n pace, a fost un familist model, cu doi băieţi, un om modest şi respectuos pentru toată lumea. Toţi s-au bucurat că această iniţiativă contribuie la popularizarea activităţii sale. S-a vorbit şi despre iniţierea unor volume alcătuite din manuscrisele sale şi articolele publicate în „Gorjeanul” şi anterior în „Gazeta Gorjului”. Plus cărţi de studii şi articole ale celor care l-au cunoscut. În manuscrise i-au rămas lucrări de valoare ce merită să vadă lumina tiparului în cărţi demne de biblioteci şi nu numai în presa efemeră.
Colonelul în rezervă Ion C. Gociu s-a bucurat că poate să-l reamintească auditoriului pe acela a cărui pierdere o regretă. El nu-l ştia pe cel care semna G. Manoniu. S-au întâlnit la o lansare de carte, iar G. Manoniu îl cunoştea demult. Ion C. Gociu a îndrăznit să-i ofere nişte manuscrise şi, după ce le-a citit, G. Manoniu a exclamat: „Cu asta dăm lovitura”. Mi-a apărut cartea şi acum sunt la a IV-a, datorită dânsului. Dacă nu-l cunoşteam, rămâneam un ilustru necunoscut.
Titu Pânişoară, primarul de care se leagă cele mai importante construcţii ale municipiului Târgu-Jiu a spus: „Manoniu a fost un om mare, un ziarist de excepţie şi un altruist. Dumnealui a condus o perioadă importanta rubrică, de o pagină, „Atelier literar” în Gorjeanul şi în Gazeta Gorjului. Domnul Ion Popescu-Brădiceni îşi aminteşte că şi dumnealui a folosit, cu intermitenţe, această pagină. I-a promovat pe tinerii ce încercau să scrie, mai ales versuri. La sediul vechi al Gorjeanului e o clădire în care funcţionează centrala termică. O vară întreagă a lucrat G. Manoniu şi a ridicat construcţia. M-a rugat să-l sprijin, dacă se poate, doar cu materiale. Îi felicit pe cei care-au avut iniţiativa de azi!”

Alţi emuli, azi scriitori şi artişti
Din Ţicleni, juristul Ion M. Ungureanu a declarat: „Azi se face o mare dreptate culturală. Propun un moment de reculegere şi vă aduc aminte că a fost şi ofiţer!” Inspectorul şcolar şi reporterul îmbolnăvit de metaforită, precum regretatul Patriarh al literaturii române, în proză lirică, Fănuş Neagu, prof. Ion Elena şi-a amintit că, prin 1973, pe când terminase Şcoala Generală pe la Padeş, bănuiesc, a avut privilegiu de a veni la Gazeta Gorjului, unde-a fost luat de G. Manoniu sub aripa lui protectoare. Au venit apoi Ion Popescu-Brădiceni, Spiridon Popescu şi Gelu Birău. Acolo am învăţat să scriu şi la maşina de scris, înainte de a-mi cumpăra propria maşină de scris – după ce-am avut vârsta şi aprobarea necesară dată de organele securităţii statului. Aş putea să scriu o carte de memorii despre profesorul cu un caracter deosebit. Sunt profund marcat de personalitatea şi de memoria domniei sale. Am fost alături de dumnealui şi când era director la Centru de Îndrumare a Creaţiei, la Cenaclul „Columna”, condus de Maestrul Titu Rădoi.
Gen.(r) Ion Bărbulescu şi-a amintit cum fusese sunat de G. Manoniu, care avea un amic în spital şi nu se găsea sânge. Generalul şi 30 de ofiţeri din garnizoana Târgu-Jiu au donat sânge. „Acest om nu trebuie să piară din minţile noastre. Dumnezeu să-l odihnească!” Şi Marin Colţan şi l-a amintit: „Când lucram în sistemul culturii, de unde-am fost dat afară, l-am cunoscut ca gazetar. L-am cunoscut mai bine când ajunsesem director la Centru de Îndrumare. Era un om deosebit de corect, care se impunea prin personalitatea sa şi profesionalismul desăvârşit.”
Vasile Marinoiu susţine că „G. Manoniu are cel mai mare merit nu pentru ce-a făcut, ci mai ales pentru ce-a lăsat după el”. Adrian Frăţilă, membru al Uniunii Scriitorilor din România: „Mi-a fost ca un frate mai mare, de o rară generozitate. Ne-a ajutat să debutăm la Gorjeanul, dar şi editorial”. Spiridon Poescu: „Îl ştiu de prin anii 70-71 pe nea Gică, amicul „columniştilor”, pe când era profesor la Bârseşti. Îl întreba pe Augustin Frăţilă ce crede, dacă-i bine să plece la Gazeta Gorjului. Duceţi-vă, i-a zis Gusti, ca să avem şi noi un om al nostru acolo. Mai târziu l-a avut şi pe Nicu Brânzan. Când nu dorea să lucreze la Gazeta Gorjului, ieşea afară pe terasă şi făcea „grevă japoneză!” I-am împrumutat o carte „Elegii politice” de poetul Ion Gheorghe. A uitat să mi-o dea, iar eu am uitat să i-o cer. Cu vreo şase-şapte luni înainte de tragicul eveniment, m-a sunat, ne-am văzut la o cafea la Cofetăria „Dacia” şi mi-a restituit-o!
Poetul şi directorul Filialei BNR Gorj, Gelu Birău, a preluat o sintagmă a lui Spiridon Popescu: „A vorbi la trecut” şi a transformat-o în „Suntem obligaţi să facem ceva pentru omagierea lui George Manoniu „la viitor”!
Portretul în ulei şi ultimul text, neterminat, rămas în maşina de scris!
Pictorul Constantin Guţă, din Rovinari, are meritul de a-l fi pictat în ulei: „Mi-a pozat, era şi foarte expresiv, iar eu lucram la Casa de cultură din Rovinari!” Şi portretul şi maşina de scris sunt expuse în cadrul „Bibliotecii George Manoniu”. Ultimul articol, abia început, să tot aibă titlul şi vreo opt-nouă rânduri. Datează din dimineaţa nefastei zile de 2 iunie 2012, subiectul fiind despre luptătorii gorjeni paraşutaţi la Rânca, în august 1944…
Ion Predoşanu

Însemnări de scriitor – G. Manoniu ca şi… I.L. Caragiale
M-am regăsit, cu câteva din primele-mi cărţi în „Biblioteca George Manoniu”. Mi-a fost peste un deceniu coleg de redacţie şi excelent îndrumător. Într-ale scrisului poetic şi publicistic, critic şi reportericesc. Alături de Titu Rădoi, a contribuit la consacrarea generaţiei „columniste”, investind timp, încredere şi entuziasm. Cărţile, primite cu autograf, constituiau pentru inima sa, embleme reprezentative ale spiritualităţii gorjene. Am vânat împreună, la propriu, iepuri şi mistreţi, prin dumbrăvi şi păduri. Am celebrat împreună evenimente culturale semnificative.
Dar, mai întâi de toate, aş vrea să-i creionez portretul de intelectual desăvârşit: era un veritabil blagiolog; pentru Constantin Brâncuşi se lansa, patetic în cursive, translucide, itinerarii hermeneutice; despre George Uscătescu se pronunţa cu mândrie; când cronicărea vreo carte de debut a vreunui poet târgujian se bucura de parcă ar fi scos-o el însuşi; altruismul îi era uneori… dezarmant.
Ca şi I.L. Caragiale, credea neclintit în filosofia gramaticii, căci pentru formaţia-i de logician scriitura precisă precumpănea mereu în menţinerea echilibrului dintre atitudine şi aptitudine, dintre etic şi estetic, dintre tot ceea ce e imperativ necesar şi, tot ceea ce se adresează „gratuităţii” stilistice.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here