În aceste zile, doamna iarnă este iarăşi la strâmtoare. Poate ca în urmă cu şapte ani de zile când s-a îngerit la ceruri prietenul Gheorghe Ceauşescu, truditor straşnic al instituţiei poliţieneşti de la Gorj. Dar şi artist-fotograf important, cum peste multe plaiuri, azi, nu mai găseşti.
Mă adun amuţit. Sunt zvonuri ce afirmă că viaţa se dă pe-un taler de argint pus în palmă de Dumnezeu. Iată de ce, grăbit, Gheorghe Ceauşescu a trăit ca un nobil îndrăgostit de munţi, de dealuri, de văi şi de ape curgătoare şi asurzitoare. Avea o anume catifea albastră în privirile sale şi tot o strângere de mână grea, ca să te cunoască parcă pe dinăuntru. În vremea editării „Jurnalului Poliţiei Gorjene” a lucrat cu (de)asupra de măsură. Iar în bănuielile sale, poliţistul şi, tot aşa de importantul fotoreporter, împlinea apariţia cea gazetărească, sub marca instituţiei poliţieneşti, taman cât trebuia, cu sârg şi har. Înainte de asta, purtase redingotă de ziarist la „Gorjeanul”, publicaţie bine-cunoscută de toţi câţi vieţuiesc pe aceste meleaguri. Slujba aceasta, luată după Revoluţie, i-a fost ca o ucenicie adevărată. Acolo, am intrat cândva în biroul şi, de asemenea, atelierul lui ca să mă fotografieze şi ţin minte că se folosea de o umbrelă ca să direcţioneze lumina. Şi că avea o anume siguranţă în gesturile ce tăiau lumina cu care el chiar ştia ce să facă. Peste o vreme am devenit colegi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj. Atunci Gheorghe Ceauşescu lucra la Serviciul Criminalistic, după nişte ani născându-se bănuieli că tocmai pe el îl spiona o femeie în negru şi cu coasa. Şi mai aflam atunci, cu înfrigurare, cât de plin de ceaţă îi este omului sufletul fiind pe pământ! Ghiţă al nostru şi-a purtat suferinţa până în ultima clipă, necruţătoarea boală privindu-l insistent, în chip de maică purificatoare aşezată pe marginea patului său. Avea ea nişte târguieli de pe undeva, voia să-l caute pe cel mai bun, şi l-a găsit. Iată de ce, de-o vreme, gândurile celor ce l-au cunoscut sunt – până la ultimul! – încredinţate că sufletul lui Gheorghe Ceauşescu a ajuns în rai într-o aripă de înger, cu zvon mare că-i de la un om minunat!
Alex Gregora
