În memoria lui Gheorghe Magheru

469

magheru muzeu (5)Cei 130 de ani de la trecerea în nefiinţă a generalului Gheorghe Magheru au fost marcaţi ieri printr-o manifestare organizată de către Muzeul Judeţean Gorj împreună cu mai mulţi colaboratori.

Evenimentul a avut loc în sala care poartă numele generalului, din cadrul muzeului.

La eveniment au participat elevi atât de la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu cât şi de la Şcoala Generală din Ceauru.
De la unitatea şcolară liceală care poartă numele generalului au participat nu mai puţin de 40 de elevi, boboci, care au avut ocazia de a afla câte ceva despre patronul spiritual al colegiului. „Am venit doar cu 40 de elevi şi, văzând cum se desfăşoară manifestarea îmi pare rău că nu am adus mai mulţi elevi. Am preferat să îi aducem pe cei de clasa a IX-a pentru că, la noi în liceu se desfăşoară mai multe manifestări şi activităţi şi copiii învaţă despre Gheorghe Magheru şi acum este şi rândul elevilor de clasa a IX-a să înveţe”, a declarat marius Buzera, directorul colegiului.
magheru muzeu (7)Sala Magherilor
Parteneriatul Muzeului Judeţean cu Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” este unul vechi, evenimentele organizate împreună, mai ales în ceea ce priveşte personalitatea lui Magheru, atât de marcantă şi, în acelaşi timp prezentă în cadrul Muzeului. În această instuţie există chiar o sală dedicată special acestui personaj, sală în care se găseşte mobilier donat de către Vlad Magheru, strănepotul generalului. Aceste piese au aparţinut cândva familiei, fiind vorba despre zestrea Magherilor. Despre personalitatea lui Magheru au vorbit muzeografii Albinel Firescu şi Valentin Petraşcu, precum şi profesorul Cornel Şomâcu. Acesta din urmă intenţionează să realizeze şi să scoată de la tipar, anul acesta, o carte despre general.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here