În comuna Bustuchin – Lucrările la baza UEFA sunt în toi

537

baza sportivaEdilul Ciocea se ambiţionează ca până la sfârşitul anului să finalizeze baza sportivă de tip UEFA din comuna Bustuchin. Astfel, începând cu 2010 tinerii din localitate vor beneficia de un teren de fotbal performant şi de o sală de…

sport cu 150 de locuri.  Acestea vor fi amplasate lângă sediul primăriei, pe un teren viran. Construcţia a început deja, investiţia ajungând, în total, la aproximativ 44 de miliarde de lei vechi.”În prezent se lucrează la o bază sportivă tip UEFA, cu teren de fotbal, pistă de sărituri, vestiare, duşuri şi tot ce mai trebuie”, a declarat Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin. Acesta estimează că lucrările se vor finaliza în jurul datei de 1 octombrie. „Lucrările au început deja, vom termina destul de repede”, a completat primarul. Investiţia pentru această bază sportivă ajunge la aproximativ 8 miliarde de lei vechi. Comuna Bustuchin s-a aflat a cincea pe lista cererilor de finanţare declarate eligibile în cadrul programului de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spaţiul rural, în ordinea descrescătoare a punctajului acordat, reuşind să obţină 90,57 puncte.

Sală de sport cu 150 de locuri
În partea de sud a zonei, lângă baza sportivă, va fi ridicată şi o sală de sport închisă, cu 150 de locuri. De asemenea performantă, realizarea acesteia va costa în jur de 36 de miliarde de lei vechi. „Este vorba despre o sală de competiţii tip pilot, cu 150 de locuri. Pe termenul de realizare este trecut anul viitor dar s-au putea să fie gata la sfârşitul acestui an”, a concluzionat Ciocea.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here