De curând, am intrat in posesia primei cărţi cu titlul de mai sus, scrisă de Voicu Elena –Ştefania, Voicu Maria şi Voicu Teodor, o familie de erudiţi şi dascăli de prestigiu, de pe aceleaşi meleaguri, prima de acest gen scrisă până in prezent şi aşa cum îi cunosc pe autori, cred că nu se vor opri aici.
M-a surprins în mod plăcut felul în care a fost scrisă, gândită şi repartizată pe capitole, pornind de la menţionarea celor doi dascăli de prestigiu, a elevului care a fost modelat şi învăţat de aceştia şi a ajuns pe cele mai înalte trepte ale culturii româneşti Pompiliu Marcea şi a confesiunilor şi gândurilor unor elevi ce au trecut prin „mâinile” acestora în anumite perioade mai îndepărtate sau mai apropiate de timp.
Acest microeseu închinat acestor minunaţi dascăli Victor şi Maria Ciudin are în centrul preocupărilor modul de viaţă şi mai ales modul exemplar cum îşi desfăşurau activitatea de-a lungul a peste 40 de ani de activitate, dascăli apreciaţi nu numai de locuitorii satului ci şi de cei din împrejurimi şi mai ales de cei care veneau in control de la Inspectoratul Şcolar Gorj.
Primul capitol se referă la domnul Victor Ciudin, unde ne este reliefată autobiografia de la data naşterii până la sfârşitul carierei. Această carte a presupus o imensă muncă de cercetare şi documentare a autorilor aşa cum reiese din documentele care au stat la baza scrierii sale, documente ce sunt în posesia autorilor, ce au fost înmânate de către domnul inginer Mircea Moldovan, ginerele dumnealor.
Se poate observa cum dintr-o familie de agricultori, din care provenea elevul Victor Ciudin, la Şcoala Primară din Pojogeni, locul de naştere al acestuia, are numai note de 9 şi 10. Acelaşi lucru se întâmplă şi pe mai departe când dă examenul la Şcoala Normală de Băieţi din Satu-Mare şi intră printre primii iar după terminarea a 6 ani de studiu se clasează al 3-lea din 44 de elevi. După repartizarea sa în Transilvania, urmează să schimbe mai multe locuri de muncă atât în ţară cât şi în judeţ până se stabileşte definitiv la Şcoala din Colibaşi, jud. Gorj,ca după aceea să se căsătorească tot cu un dascăl, pe nume Maria Cioplea, tot din satul Pojogeni, care împreună au pus bazele învăţământului modern în şcoala din Colibaşi cu clasele 1-7 ani, şi nu numai.
Era un dascăl desăvârşit, complet care cunoştea pe lângă matematică, gramatică, limba română etc. şi limba franceză foarte bine iar scrisul era impecabil de caligrafic.
A prins şi perioada celui De-al Doilea Război Mondial, fiind concentrat din anul 1937până în anul 1943, de mai multe ori, fiind nevoit să-şi părăsească familia şi să plece pe frontul de răsărit. Acolo a dat dovadă de acte de vitejie fiind recompensat cu ordine şi medalii. A fost un dascăl foarte apreciat, dovadă fiind documentele vremii, prin controalele ce erau efectuate de către cei de la inspectorat şi care erau apreciate cu calificativul „Foarte bine”. Ce este de apreciat, modul cum putea să predea la clase paralele toate materiile, modul de a se prezenta în faţa elevilor, un adevărat „Domn Trandafir” , într-o şcoală mică cu două săli de clasă într-un sat cu cca 120 de familii,de unde s-au ridicat o serie de oameni ce au ajuns maiştri, ingineri, economişti, doctori( chiar fiica dumnealui), ofiţeri superiori ,profesori şi profesori universitari, culminând cu Pompiliu Marcea care a ajuns pe cele mai înalte trepte ale culturii româneşti.
La cel de-al doilea capitol ne este înfăţişată doamna Maria Ciudin cu autobiografia completă, dascăl sfânt pentru toate generaţiile de elevi care le-a dat naţiei române. După efectuarea ciclului primar în satul natal se înscrie şi termină Şcoala Normală de învăţătoare din Craiova şi este repartizată la Şcoala Primară din comuna Vasieni, judeţul Lăpuşna. După mai multe detaşări o găsim începând cu 1 septembrie 1932, învăţătoare la Şcoala Elementară Colibaşi, unde predă alături de soţul său Victor Ciudin până la ieşirea la pensie.
Era o femeie dârză, impunătoare dar cu un suflet nobil. Avea acasă o bibliotecă personală la care ţinea enorm iar atunci când împrumuta cărţi le ţinea o evidenţă de invidiat. Preda foarte bine, pe înţelesul tuturor dar era şi foarte exigentă. Baza materială a şcolii era foarte precară dar această familie unită se preocupa mereu din resurse proprii ca elevii să aibă tot ce le trebuie, să nu aibă de suferit. Atunci când era cazul, copiii sau părinţii veneau cu lemne la şcoală pentru a încălzi sălile de clasă, ca elevii să poată desfăşura cursurile în bune condiţii.
Şcoala fiind aşezată lângă Mânăstirea din Colibaşi, copiii mergeau deseori la slujbă de sărbători unde primeau şi câte un pachet de pomană, bucurându-se foarte mult. În lunga lor activitate au trecut prin mai multe dictaturi, care le-a marcat din păcate, viaţa de dascăli şi viaţa privată. S-au implicat cu toată fiinţa lor, la ridicarea nivelului de cultură şi învăţătură a oamenilor locului, organizând diferite serbări cu ocazia sărbătorilor sau cursuri la câte o casă pentru pregătirea oamenilor pentru viaţă, pentru un trai mai bun. Aşa cum spun autorii acestei cărţi Victor şi Maria Ciudin au fost adevăraţi apostoli ai neamului în satul Colibaşi, ce s-au pus în slujba actului de învăţământ şi cultură, în slujba propăşirii ţăranilor şi a copiilor acestora. Atunci erau 30-40 de elevi care frecventau cursurile şcolii, pe când astăzi nu mai sunt copii suficienţi pentru a funcţiona şcoala iar din acest motiv de ani buni s-a închis, fiind într-un stadiu avansat de degradare.
Din „mâinile” acestor dascăli au ieşit generaţii de copii foarte bune, cu care se mândreau, culminând cu cea a profesorului universitar doctor Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar de prestigiu, ce va fi nominalizat în capitolul trei al cărţii.
Pompiliu Marcea a păşit pragul şcolii la data de 1 septembrie 1936, unde a avut ca dascăli pe Victor şi Maria Ciudin. Puţină lume ştie că acolo unde este construită casa dascălilor, terenul a fost al părinţilor lui pe care l-a vândut familiei Ciudin. Încă din primii ani de şcoală cei doi dascăli şi-au dat seama de inteligenţa fiului de ţărani Pompiliu Marcea şi pe tot parcursul celor 7 ani au încercat şi au dat tot ce a fost mai bun pentru ca acesta să devină dascăl, să le calce pe urme. De prin clasa a V-a îl puneau să ţină lecţii la tablă pentru colegi, aşa insuflându-i copilului Pompiliu Marcea dragostea de dascăl. Pe perioada celor 7 ani a fost numai premiant, acelaşi lucru întâmplându-se şi la Şcoala Normală din Tg-Jiu şi la Universitatea din Bucureşti, unde a terminat ca şef de promoţie.
Datorită lipsurilor care erau şi a condiţiei de ţărani agricultori, părinţii nu au fost de acord ca Pompiliu, fiul cel mare să meargă la Şcoala Normală din Tg-Jiu, aceştia mai având în şcoală şi pe fiul mijlociu Grigore şi sora lor mai mică Polina, pe care cu greu îi ţineau în şcoală.
Atunci au intervenit dascălii Victor şi Maria Ciudin, care observând capacitatea copilului au promis familiei, că îi vor susţine şi ei financiar numai să-l lase la şcoală şi aşa i-au convins şi au mers împreună la examenul de la Şcoala Normală, unde după afişarea rezultatelor era primul pe listă, dascălii lui fiind mândri de această situaţie, deoarece erau candidaţi din toată Oltenia.
Pe perioada când era elev la normală, dirigintele lui, domnul profesor Victor Andriţoiu, spunea că stând de vorbă cu elevul Pompiliu Marcea, acesta îl întreba de ce nu avem voie să pronunţă cuvântul „neam”, când cel mai mare poet al neamului românesc spunea într-una din poeziile sale „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”. Se pare că acest lucru l-a urmărit toată viaţa şi a sărit în apărarea operelor lui Eminescu, lucru care poate i-a grăbit sfârşitul vieţii. Ce coincidenţă, chiar in titlu cărţii scrisă de familia profesorilor Voicu, fără să cunoască acest amănunt, reflectă peste timp frământările scriitorului Pompiliu Marcea din deceniul 1940-1950.
Aşa cum reiese din carte nu a existat şi cred că nici nu o să mai existe mult timp ca un elev care să fie premiant din clasa I până va termina facultatea ca şef de promoţie aşa cum a făcut-o el şi în condiţiile avute la vremea respectivă. Dascălii săi Victor şi Maria Ciudin ca şi părinţii săi erau mândri de el că a ajuns pe cele mai înalte culmii ale literaturii şi culturii române şi că a reprezentat cu cinste ţara noastră, ca profesor ce a predat la cele mai prestigioase Universităţi din Europa cum ar fi: Sorbona din Paris, Koln, Bonn, Aachen şi Dusseldorf din Germania. Acelaşi lucru se întâmpla şi din partea lui Pompiliu Marcea oriunde şi oricând avea prilejul, nu scăpa ocazia de a aduce elogii dascălilor care l-au îndrumat şi canalizat pe drumul culturii şi se mândrea cu originile sale ţărăneşti, gorjeneşti.
La capitolul următor profesorul de matematică Constantin Mazilu,unul din primele generaţii de elevi al familiei Victor şi Maria Ciudin aduce un elogiu pentru modul cum îşi desfăşurau activitatea didactică, măiestria pedagogică şi munca la catedră de unde peste 90% din elevi au urmat toate treptele de învăţământ. Sunt evocate nume din generaţii diferite care s-au realizat in diferite ramuri de activitate. Modul de mobilizare a elevilor pentru efectuarea de activităţi umanitare iar în timpul vacanţelor de vară participau la muncile câmpului. Elevii erau învăţaţi să execute produse din nuiele, papură, frunze de porumb, paie de grâu iar fetele la cusut costume naţionale, croşetat şi activităţi culinare.
În penultimul capitol al cărţii nepoţii de soră ai lui Pompiliu Marcea, Mircea şi Constantin Ganea îşi amintesc cu mare bucurie modul cum se opreau la dascăli acasă după terminarea orelor, care era în drumul lor şi făceau adevărate lecţii de socializare, cum să-şi ajute părinţii la treburile gospodăreşti etc. Mai povestesc cum la gura sobei, iarna pregăteau piese de teatru pentru sfârşitul anului iar când domnul învăţător trecea prin sat lumea se oprea din lucru şi i se adresa – să trăiţi domnule învăţător! Vorbea cu toată lumea, le asculta păsurile şi îi îmbărbăta. De multe ori domnul învăţător Victor Ciudin venea cu vioara la şcoală şi făcea câte-o cântare iar din când în când cântam „Treceţi batalioane române Carpaţii”! Bogăţia lor spirituală era plină de proverbe, ghicitori şi cimilituri.
În ultimul capitol domnul Constantin Zălog – profesor de matematică la Şcoala Gimnazială „Pompiliu Marcea”are cuvinte numai de laudă la adresa învăţătorilor satului. Le face un portret minunat al dascălului din acea vreme. Bunicii şi părinţii îi respectau iar domnului dascăl îi spuneau simplu: DOM’CIUDIN! Evocă două momente – care i-au rămas în memorie:
– Atunci când a absolvit clasa a IV-a la Şcoala Primară din Colibaşi şi a trebuit să meargă la Şcoala Generală cu clasele V-VIII, din localitatea Bobu, nu mică i-a fost mirarea când la ora de franceză se prezintă domnul Ciudin. După ce a strigat catalogul pe cei care veniseră de la Colibaşi i-a pus să se ridice în picioare şi le-a spus:” Sper că venind la această şcoală, să învăţaţi bine şi să-i depăşiţi pe cei din alte sate”! A fost luat ca un sfat şi nu l-am dezamăgit…
– Alt aspect este acela când bunica sa împreună cu alţi consăteni se întâlneau periodic cu domnul dascăl Ciudin la o casă unde le preda lecţii în vederea obţinerii „Certificatului de absolvire” a cursurilor de alfabetizare, astfel ridicând nivelul de cunoaştere al sătenilor.
Iată cum aceşti profesori inimoşi au scotocit prin arhive şi a văzut lumina tiparului la Editura SITECH Craiova, această carte dedicată unor „Oameni Mari”, unor dascăli desăvârşiţi de pe Valea Blahniţei, care au dat naţiei române mari valori în toate domeniile şi meritau această apreciere. Felicitări autorilor şi aşteptăm cu interes noi apariţii de acest gen!
Ion Marcea
