Tudor Gheorghe Calotescu a lansat, în Motru, al doilea volum de versuri intitulat „Îmbrăţişat cu cerul”, pentru că a copilărit în această localitate, pentru că se simte legat de personalităţile ei culturale, de oamenii simpli şi, de ce nu, de trecutul inconfundabil pe care şi-l aminteşte printre cuvintele fiecărui poem.
Lume multă nu a fost la lansarea acestei cărţi preţioase, însă T.G. Calotescu ştia că aşa va fi, pentru faptul că poezia lui este o operă profundă, o operă care stârneşte în sufletul prietenilor şi al cunoscătorilor fiorului artistic un sentiment de culpabilitate faţă de ceea ce a ascuns curiozităţii cotidiene acest înzestrat poet. Departe de orice pic de ură, departe de orice interes pecuniar, Tudor Gheorghe Calotescu scrie o poezie unde „Timpul e lumina de dincolo / Unda pe care venim şi plecăm … / Timpul e măsura iubirii.” Aceasta este poezia propusă nouă, o esenţă centrifugată a 
iubirii, un condens atât de grav încât în momentul citirii unui text ajungi să te contopeşti cu înţelesurile lui care, din fericire, sunt unice. Tudor Gheorghe Calotescu este poetul atribut al Gorjului, este călătorul stelar pentru care singura senzaţie de adevăr o reprezintă îmbrăţişarea cu cerul. Nu este vorba de îmbrăţişarea omului, a fiinţei materiale, ci de îmbrăţişarea serafică a cuvintelor, produsă în mod miraculos şi inconfundabil cu însăşi lumina minţilor noastre. O poezie gravă, o poezie care nu are început, nu are sfârşit dar are un halou esenţial.
Constantin Bunilă
