Îi bate obrazul lui Ponta. „Ține la subțioară voturile pentru moțiunea de cenzură”

1273
Premierul Victor Ponta participa la conferinta de presa organizata la finalul unei intrevederi cu comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos, la sediul Ministerului Agriculturii, in Bucuresti, luni, 11 februarie 2013. INTACT IMAGES/Jurnalul National/Karina Knapek

PSD a făcut „primul pas” spre moțiunea de cenzură, întocmind Cartea neagră a guvernării PNL. Acum se fac calcule și se poartă negocieri politice pentru detronarea cabinetului Orban, deputatul de Gorj Victor Ponta fiind din nou în centrul atenției.
După ce Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă a fost demis cu voturi ale parlamentarilor Pro România, acum Ponta are șansa să dărâme și cabinetul Orban, spun cei din PSD.
„Voturile Pro România au fost ținute undeva la subțioara domnului Ponta, care a agitat steagul foarte războinic că nu am votat aia, nu am votat aia. Acum au șansa să se afirme”, a susținut vicepreședintele Senatului, Titus Corlățean. Social-democratul a precizat că moțiunea de cenzură va fi depusă când PSD este sigur că va fi votată demiterea guvernului. PSD negociază cu ALDE, Pro România, UDMR și minoritățile, pentru căderea cabinetului Orban.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here