I se confiscă o parte din avere! Tănăsescu nu mai are voie să fie șef la APIA!

2200

Decizie finală a judecătorilor Curții de Apel Craiova în dosarul care îl vizează pe fostul șef al Direcției Agricole Gorj, Dan Tănăsescu, acuzat de comiterea unor fapte de corupție. Instanța i-a interzis acum acestuia în mod expres să mai fie șef al APIA, de parcă ar fi condus vreodată o astfel de instituție, la mijloc fiind vorba, cel mai probabil, de o confuzie.
Tănăsescu a fost găsit vinovat de acuzațiile formulate de procurorii DNA și nu are voie să ocupe vreo funcție publică timp de 4 ani de acum încolo, procurorii având dovezi conform cărora acesta lua șpăgile pe care le cerea chiar în apropierea clădirii Palatului Administrativ, acolo unde își are sediul și Direcția Agricolă Gorj. Și Tribunalul Gorj l-a găsit vinovat și l-a condamnat, dar acum pedeapsa a fost diminuată, judecătorii din Craiova dispunând o suspendare a sentinței pronunțate la adresa fostului șef din județ. „Admite apelul formulat de inculpatul Tănăsescu Dan împotriva sentinței penale nr. 247/08.11.2019 pronunțată de Tribunalului Gorj în dosarul nr. 2114/95/2019. Desființează în parte sentința penală apelată sub aspectul laturii penale și, rejudecând(…) condamnă inculpatul Tănăsescu Dan Ia pedeapsa de 2 ani și 11 luni închisoare și 20.000 Iei amendă corespunzătoare unui număr de 200 zile amendă(…) Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i g (director executiv în cadrul APIA sau orice funcție de conducere în cadrul unei instituții publice) C.pen. pe o durată de 4 ani. (…) Condamnă același inculpat Ia pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 11 luni închisoare, Ia care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 luni închisoare, respectiv o lună închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare,(…)și 20.000 Iei amendă corespunzătoare unui număr de 200 zile amendă.(…)Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de 4 ani. În tot acest interval de 4 ani de zile, inculpatul trebuie să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare, să își justifice sursele de existență și să anunțe orice plecare de acasă mai mare de 5 zile. Tănăsescu are și obligația de a presta 120 de zile de muncă în folosul comunității”, verdictul dat la Craiova fiind unul definitiv.La Târgu-Jiu judecătorii dispuseseră anul trecut o sentință cu executarea pedepsei, dar din verdictul respectiv magistrații din Craiova au lăsat în vigoare doar partea care privește confiscarea sumelor de bani luate ca șpagă de fostul director. De asemenea, acestuia îi sunt anulate declarațiile de avere în care nu a consemnat real veniturile avute și i se confiscă o sumă destul de mare pe care nu a putut să o justifice. „Dispune restituirea cauțiunii în sumă de 50.000 lei, consemnată la CEC BANK – Sucursala Târgu Jiu în contul nr. –-, conform recipisei de consemnare nr. – din 17.12.2018, după achitarea amenzii şi a cheltuielilor judiciare. În baza art. 289 alin. 1 C.pen. raportat la art. 112 alin. 1 lit. e C.pen., confiscă de la inculpat următoarele sume de bani: 2300 lei, 2500 lei și 1.000 lei. În baza art. 112/1 C.pen. Confiscă suma de 119.500 lei, 1262 lei și 30.130 euro consemnate la CEC BANK – Sucursala Craiova în contul nr. –-, conform recipisei de consemnare nr. –- din 14.12.2018 și în contul nr. –, conform recipisei de consemnare nr. –- din 14.12.2018 şi menţine măsura asiguratorie asupra acestor sume. În baza art. 397 raportat la art. 25 alin. 3 C.pr.pen., dispune desfiinţarea totală a înscrisurilor intitulate „declaraţii de avere” înregistrate sub nr. 247 din 05.06.2014, 288 din 11.06.2015 şi 298 din 10.06.2016. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, se arată în decizia judecătorilor gorjeni de anul trecut. Banii confiscați prin acest verdict au fost primiți ca șpagă de la diverși fermieri din județ care au trebuit să „cotizeze” la Tănăsescu pentru a-și vedea dosarele aprobate în cadrul programului guvernamental de finanțare a culturilor de tomate în solarii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here