În Evanghelia Duminicii dinaintea Naşterii Domnului vieţile noastre se transpun într-o predispoziţie de sentimentală evlavie pe care o strecoară în suflete apropierea lui “Moş Crăciun”, pentru că Genealogia Lui Hristos, aşa cu o redă Sf. Matei Evanghelistul, trebuie să ne amintească marele mister prin care noi toţi am primit o şansă egală de a ne întoarce la Dumnezeu.
Hristos Mântuitorul, Dumnezeul sfânt şi Omul întrupat a luat creaturile Lui iubite într-o călătorie prin vieţi dificile, pentru a ne arăta cât de nenorocită poate fi viaţa fără Dumnezeu, iar noi avem nevoie de această cunoaştere, pentru a deveni mai fideli şi mai apropiaţi lui Dumnezeu.
Misterul naşterii lui Iisus!
Există în cursul anului bisericesc pomenirea unor evenimente din iconomia mântuirii noastre care nu se reduc la o singură zi. Deschizând Evanghelia lui Matei, citim că Genealogia lui Iisus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avram (Mt 1, 1), dar şi ultima frază care încheie genealogia, toate aceste generaţii fac aşadar: 14 generaţii de la Avram până la David, 14 generaţii de la David până la deportarea în Babilon, 14 generaţii de la deportarea în Babilon până la Hristos (Mt 1, 17), ceea ce ne face să notăm legătura dintre Iisus şi David, de trei ori numărul 14, număr care nu este altceva decât simbolul lui David. Alfabetul evreu utiliza pentru scriere doar consoanele. Prin urmare, D (daleth), V (waw), D (daleth), cele trei litere ale alfabetului evreiesc care alcătuiesc numele lui David corespund cifrelor 4, 6, 4, care adunate fac 14, fapt care conduce la un mister nedesluşit, deoarece prin enumerarea ascendenţilor, Matei doreşte să arate continuitatea dintre chemarea lui Avram, alegerea poporului evreu de către Dumnezeu şi misiunea mântuitoare desăvârşită în Iisus. Genealogia ne ajută să înţelegem că Biserica fondată de Hristos este noul şi adevăratul Israel, moştenitoarea tuturor promisiunilor şi, în final, a mântuirii, dar, să nu uităm că Matei scrie evanghelia pentru evrei, cărora le era cunoscut sensul simbolic al cifrelor. Prin urmare Iisus vine din neamul lui David şi este de trei ori David, adică este David, Împăratul perfect. De fapt, Iisus este prin excelenţă “iubitul lui Dumnezeu” şi cel după “placul inimii Mele”. De asemenea, să vedem că amintirea oraşului Betleem este un alt element care face legătura dintre Iisus şi David, dar Matei notează şi o dublă noutate: Iisus (1) Nazarineanul vine de la (2) Spiritul Sfânt. În Vechiul Testament, nazar (consacratul) era un cuvânt care se atribuia unui eliberator, ca de exemplu, lui Samson; în timp ce naser înseamnă a răsări, cu referire la Iisus-Mesia care răsare din neamul lui David. Mai mult, Nazaret era un nume dispreţuit de iudei. Nu era amintit în Vechiul Testament, nu era oraşul lui David, deci nu avea nici o importanţă în istoria mântuirii.
Emanuel, adică Dumnezeu e cu noi!
Noutatea constă tocmai în faptul că perioada de copilărie a lui Iisus se încheie la Nazaret. Misterul naşterii lui Iisus şi istoria personală a Sa pe pământ depăşesc viziunea limitată a unora, iar acestea sunt motive pentru care Domnul va fi respins de către cei din Nazaret. Mulţi se întreabă, Cine este Iisus? Este doar un profet? Noi ştim astăzi că în Iisus, Dumnezeu intervine în mod personal în istoria omenirii. Iisus este conceput de la Spiritul Sfânt: din acel moment începe ceva cu totul nou în lumea creată. În mijlocul nostru coboară cineva care nu poate fi explicat doar pe baza istoriei, cineva care depăşeşte limitele istoriei, cineva care vine de sus. În acest sens, noi observăm cum în genealogie se foloseşte, în cazul tuturor celorlalte persoane verbul grec eghenesen (făcut, generat), dar când se ajunge la Iisus se foloseşte verbul eghenete (născut). În cazul Lui Iisus, vedem că El este personajul principal al Naşterii Sale: …Maria, cea din care s-a născut Iisus, chemat Hristos. În acest sens să ascultăm şi ce spunea Domnul prin profetul Isaia: Iată, fecioara va fi însărcinată şi va naşte un fiu şi-i vor pune numele de Emanuel, adică: Dumnezeu cu noi. Numele Emanuel, sau Dumnezeu cu noi demonstrează că în Iisus se arată, se manifestă, se coboară prezenţa deplină a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. De fapt, în istorie, până la Iisus, Domnul intra în legătură cu oamenii în chip indirect: prin cuvânt, prin îngeri, prin profeţi. Cu alte cuvinte, în Iisus, Domnul doreşte să se prezinte poporului său şi să fie prezent în mijlocul poporului în mod direct. Cu toate acestea, după cum vedem în exemple din zilele noastre, marea majoritate a oamenilor aleg să se bazeze pe ei înşişi, croindu-şi mândria lor personală, în loc să se bazeze pe Dumnezeu. În fiecare an, din păcate, auzim tot mai mult declaraţii revoltătoare împotriva lui Dumnezeu şi a Hristosului Său. Se pare, adesea, că omenirea a uitat credinţa strămoşilor noştri şi s-a întors spre auto-venerare. Cine, dacă nu creştinii, vor continua să fie sarea pământului? Cine, dacă nu creştinii, vor continua să fie mult dorita lumină a lumii? Facem noi acest lucru? Mulţi dintre noi, mai degrabă ar tăcea, decât să vestească tuturor mântuirea, deoarece avem atât de puţină credinţă!
Domnul ne arată că a venit să ne umple de speranţă!
Celebrarea Duminicii acesteia ne înalţă spiritul şi ne aminteşte că dacă nu facem nimic, ascundem lumina lui Hristos sub obroc (Matei 5,15) în loc să o facem să strălucească în jur cu faptele bune ale credinţei noastre. Să ne trezim din visele noastre şi să ne preocupe cea mai uşoară sarcină, aceea de a da mărturie despre Mântuitorul nostru înaintea aproapelui, prin viaţa noastră dedicată credinţei. Să o facem privind la exemplele strămoşilor noştri. Să îl preamărim pe Iisus Hristos, ca Fiul Lui Dumnezeu Întrupat şi să celebrăm Naşterea Lui cum se cuvine. Fie ca lumina înţelepciunii Lui Dumnezeu să ne lumineze inimile noastre! În genealogie avem tot felul de persoane, de la împăraţi până la oameni simpli, chiar şi câteva femei păgâne. De fapt, Matei accentuează faptul că Iisus se naşte pentru toţi oamenii, fără deosebire de rasă sau de clasă socială. Mesia este un Dumnezeu care se descoperă tuturor oamenilor şi nu doar Împăraţilor sau unor persoane anume. Alegând să se nască în mijlocul unui mic popor din Orientul Mijlociu, Domnul ne arată că a venit să ne umple de speranţă şi de mântuire chiar şi mica noastră istorie personală. În atmosfera duhovnicească, mereu creată de versul duios al colindelor noastre străbune şi de minunatele noastre cântări bisericeşti, ne apropiem cu emoţie sfântă de staulul Betleemului, unde în urmă cu 2010 ani s-a născut Hristos, Domnul nostru. Fiecare dintre noi simţim, în mişcările, în vorbele, în trăirea noastră, în pregătirile ce se fac, o atmosferă specifică: aceea a unei tainice aşteptări. Bucuria acestei aşteptări este deopotrivă pentru tânăr ca şi pentru bătrân, pentru bogat ca şi pentru sărac. Ea este în toată curăţenia ei pentru orice suflet creştin, şi rămâne, totuşi, a copilaşilor cu suflete nevinovate, neatinse încă de rugina îndoielii. Cât este de sinceră şi de curată fericirea lor, se poate vedea din zâmbetele lor neprefăcute. Oricine poate constata că izvorul acestor stări înălţătoare este sufletul lor curat. Zilele acestea sunt un prilej de pregătire, nu numai pentru corp, nu numai pentru bucuria trecătoare a zilei, ci mai ales pentru cea a sufletului. Pericopa Evanghelică rânduită a se citi la Sfânta Liturghie ne aduce în ochii minţii cartea neamului lui Iisus, Genealogia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar apoi este amintită Naşterea cea de sus a Domnului. De aceea, Părinţii Bisericii vorbesc în legătură cu Domnul nostru de două naşteri: una dumnezeiască, înainte de toţi vecii din tată fără mamă, şi alta omenească, în timp, la plinirea vremii (Gal. 4, 4), din mamă fără tată. Evanghelia aceasta ne arată că Mântuitorul, Domnul nostru, a fost om cu adevărat, asemenea nouă, dar fără păcat, deci a avut înaintaşi. Sfântul Evanghelist Matei începe genealogia Mântuitorului cu Patriarhul Avraam, cel căruia însuşi Dumnezeu îi descoperise că întru el, adică întru seminţia şi urmaşii lui “se vor binecuvânta toate neamurile pământului”.
Fiul lui Dumnezeu vine în propria noastră viaţă!
Citirea sau auzirea celor 42 de neamuri sau generaţii de strămoşi ai Domnului, prezentaţi de Evanghelistul Matei, ne conduce în atmosfera de aşteptare a celor din Vechiul Testament, care au aşteptat cu dor şi nerăbdare împlinirea protoevangheliei (Fac. 3, 15), care a fost cea dintâi veste bună dată de Dumnezeu protopărinţilor după cădere, că le va trimite un Răscumpărător. Împlinirea venirii Lui Mesia era atât de mult dorită încât, în mentalitatea iudaică, a nu avea urmaşi însemna un blestem, o mare pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Aceasta, deoarece fiecare aştepta, dorea şi se gândea că poate din familia lui se va naşte Mesia cel mult aşteptat. Cele 42 de generaţii care aşteptau cu mult dor timpul mesianic sunt simbolizate în Biserica noastră, iar această epocă a aşteptării este oarecum retrăită în noi înşine, în zilele Postului Crăciunului. Ne simţim şi noi în atmosfera de aşteptare a venirii în lumea noastră a “pruncului Celui mai înainte de veci”, care simbolizează sfinţenia, plenitudinea şi desăvârşirea. Sfânta Evanghelie care ne arată descendenţa umană a Mântuitorului, ne descoperă că Mesia este fiul omului, dar tot în această Pericopă Evanghelică ne este revelată şi originea dumnezeiască a Mântuitorului, că Cel ce S-a născut din Preacurata Fecioară Maria s-a zămislit de la Duhul Sfânt. Pruncul Mesia care îşi are obârşia sa pământească în David, Avraam şi Adam, este fiul Omului, dar este şi Fiul lui Dumnezeu (Luca 3, 38). Evanghelia ne apropie ca un fior sacru de marele eveniment al Naşterii Mântuitorului lumii. Pătrunşi de o sfântă emoţie, păşim în atmosfera “prăznuirii”, unicul lucru nou sub soare, Întruparea Logosului divin, deoarece coborârea şi înomenirea Fiului lui Dumnezeu constituie un fapt esenţial pentru viaţa fiecărui om, ca întruchipare a Lui Dumnezeu, căci prin venirea Sa în condiţia noastră umană, ne-a redat demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Prin întrupare, Fiul Lui Dumnezeu se integrează în lumea materială, intră în istorie şi fiecare dintre noi, împreună suntem o parte a lumii acesteia, pentru că venind în lumea noastră, Mântuitorul vine în propria noastră viaţă!
Prof. Vasile Gogonea
