“Ziua Învierii” Sărbătoarea sărbătorilor creştine, zi în care “Iisus Hristos“ Paştele” (Cor.5,7), din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, ne-a trecut pe noi, constituie cea mai mare bucurie a omenirii, deoarece aceasta intră împreună cu Hristos cel înviat, într-o nouă stare, într-o lume. Paşti înseamnă trecere şi evocă faptul că în învierea lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut pentru noi “om natural în trup” ( Prohodul I, 57), într-un moment istoric, în timpul lui Pontiu Pilat, noi am trecut cu El de la moarte la viaţă. O mutare fundamentală s-a produs în starea omenirii în noaptea Învierii. Biserica Ortodoxă exprimă cel mai bine această mutare în troparul praznicului: “ Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte calcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Ziua Învierii este numită pe drept “ziua a 8-a“, ziua lumii veşnice deoarece istoria omenirii trece acum din faza şi cadenţa cronologică spre versantul veşniciei, al urcuşului eshatologic. “Ziua Învierii” este de aceea şi o prevestire, o anticipare a lumii care va să vină (evr.2, 5), lumea care a început aici şi acum. În fiecare Duminică la Liturghie, celebrăm învierea Domnului care prevesteşte lumea care va să vină, adică Împărăţia lui Dumnezeu. Sărbătoarea Paştilor, ca şi Litughia din noaptea Învierii are un caracter cu totul propriu, nu numai din punct de vedere al structurii şi frumuseţii acesteia, ci mai ales din punct de vedere al scopului ei.
În primul rând, toate Cântările Învierii sublinează că în Moartea lui Iisus Hristos se află şi moartea noastră, că în învierea Sa se gaseşte învierea noastră. Ieri am fost pironiţi pe cruce şi îngropaţi împreună cu El, astăzi suntem eliberaţi împreună cu El. Ieri am fost condamnaţi împreună cu El, astăzi suntem umpluţi de cinste şi de slavă alături de El. Înviind Hristos din mormânt toţi suntem smulşi din lumea morţii şi antrenaţi în lumea care va să vină: Împărăţia lui Dumnezeu. Prin moartea Sa, El a distrus moartea ca atare şi pentru totdeauna pentru că el era Viaţa însăşi:”Dar cum mori, Viaţa şi cum şezi în mormânt?” ne-a întrebat în Vinerea Patimilor. Întreaga iconomie a mântuirii se realizează acum în faptul morţii şi învierii sale. În Iisus Hristos, Care a fost înviat din morţi de Tatăl, noi toţi, prin Duhul care dă viaţă facem trecerea de la moarte la viaţă. De aceea, aşa cum subliniază Apostolul Pavel, credinţa în Hristos cel Înviat din viaţa lumii, stă la temelia speranţei şi mântuirii noastre (I Cor. 15, 17).
În al doilea rând, vestea învierii Domnului este anunţată în afara lăcaşului de cult, în faţa uşilor bisericeşti, citindu-se Evanghelia despre răspândirea veştii învierii. Acest fapt arată că învierea este de o importanţă universală, are o valoare cosmică, deoarece Domnul-cel-Înviat este Pantocreatorul Cel care este şi dă viaţă din abudenţă, Iisus Hristos-cel-Înviat este Cuvântul–Creatorul, Domnul, Mirele Bisericii şi Împăratul îngerilor, Caruia I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. De altfel, la Liturghia de Paşti, Biserica a rânduit să se înceapă citirea Noului Testament anume cu prologul Evangheliei după Ioan care aminteşte de Geneză, de Cuvântul lui Dumnezeu. Şi pentru că Cel-Răstignit şi Înviat este Pantocreatorul, Paştele este o sărbătoare a tuturor, a întregii creaţii, nu numai a creştinilor. Învierea Pantocreatorului transformă radical destinul creaţiei şi umanului din robia corupţiei şi a morţii. Acest trup stricăcios se va îmbrăca întru nestricăciune, acest trup muritor se va îmbrăca întru nemurire (I Cor. 15, 51-54). Bucuria cosmică constă în aceasta: toţi vor învia, toţi vor primi viaţă din viaţa celui Înviat. Toţi vor avea un loc în lumea (Împărăţia) care va să vina, dar ţine de fiecare să fie ales cu toată tăria să nu fie propovăduit “un alt Dumnezeu, decât Creatorul, un alt Hristos decât Cel născut din Maria, o altă speranţă decât Învierea”.
În al treilea rând, Liturghia de Paşti ne prezintă pe Dumnezeu, Care este în acelaşi timp Iubirea-însăşi, Cel-iubit şi Cel care dăruieşte iubirea. Să căutăm din abudenţă pe Dumnezeu Care invită la Sine pe fiecare şi pe toţi, Care iartă fără condiţie. Este o invitaţie unică şi o iertare necondiţionată, fără a ţine seama cu tot dinadinsul de meritele, de nevoinţele şi de virtuţile noastre. Astăzi cunoaştem cine este Dumnezeul nostru şi ne întrebăm: Cine este mare şi bun cu Dumnezeul nostru? Toate cântările învierii exprimă acest character unic al lui Dumnezeu lesne iertător şi iubitor de oameni. Sfântul Ioan Hristostom, în “Cuvântul său de Paşti, care se citeşte în noaptea Învierii, spune că toate barierele între Dumnezeu şi umanitate sunt acum înlăturate. Toţi, fără excepţie sunt chemaţi de tatăl Său, toţi sunt invitaţi să se bucure de Jertfa Sa. Dumnezeu oferă iertarea, cine nu s-a ostenit o va primi în dar. Nimeni nu este respins sau lăsat în afară.
Desigur, fiecare este dator să facă drumul lui Hristos în mod personal, să participe direct la această strămutare de la moarte la viaţă. Biserica a rânduit, urmând tradiţia Evangheliei şi Apostolilor, mijloace pentru a primi viaţa lui Hristos în viaţa noastră. La Liturghia de Paşti se cântă, în amintirea botezului creştinilor care se făcea în noaptea Învierii: “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Cal 3,27). Şi aceasta anume pentru a arăta că ceea ce s-a întâmplat cu Hristos în cele trei zile petrecute în mormânt, se mijloceşte celui botezat prin Taina întreitei afundări. De aceea nimeni nu trebuie să fie reţinut de la Botez care ramâne marea experienţă a morţii şi învierii cu Hristos şi în Hristos. La fel se poate spune despre Sfânta Împărtăşanie, care nu este altceva decât o revărsare a vieţii lui Hristos în viaţa noastră: “Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fară de moarte gustaţi”. În noaptea Învierii şi în fiecare Duminică, toţi sunt chemaţi să se apropie de potir: “Veniţi să mâncăm hrana nouă, veniţi să bem bautura nouă”.
Aceasta este însuşi Hristos-cel-Înviat, Domnul vieţii, Care Se dăruieşte întreg fiecăruia, Care Se împarte şi nu Se împuţinează. În fine, sărbătoarea Paştelui nu se termină cu cuminecătura la biserică. Creştinii nu trebuie să ţină numai pentru ei bucuria pascală. La Vecernia din Duminica Învierii, numită şi a doua înviere, preoţii citesc Evanghelia în mai multe limbi, aratând prin aceasta că creştinul trebuie să anunţe vestea învierii Domnului la toate neamurile, în tot locul şi în tot timpul. Propovăduirea faptului Învierii este deci o datorie permanentă a Bisericii şi a fiecărui creştin: “Aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi din morţi. Şi să se propăvăduiască tuturor neamurilor, în numele Lui, pocainţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim” (Luca 24, 46-47). Toţi creştinii sunt trimişi să împărtăşească bucuria Învierii, spunând altora: “Hristos a înviat”. Iar cu “Hristos a înviat”, creştinii marturisesc nu numai faptul istoric al învierii din mormânt a lui Iisus Hristos, ci vestesc şi Împărăţia lui Dumnezeu, aici şi acum.
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
ICONOM STAVROFOR PREOT GHEORGHE STOICHIN, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu
