Trăim cu emoţie şi cu adâncă smerenie cea mai importantă sărbătoare anuală care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului – Învierea Lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare.
Semnificaţia deosebită al Sărbătorii Paştelui este dată atât de ceea ce înseamnă semnificaţia ei spirituală („…învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toţi cei care Mă urmează”), cât şi de frumoasele noastre tradiţii (oul pictat, masa cu mâncăruri tradiţionale, slujba de sâmbătă seara cu primirea luminii), totul culminând cu acel moment unic de pace sufletească, de interiorizare a revelaţiei, de împăcare cu noi înşine şi cu semenii noştri, dar şi de bucurie curată pentru că se împlineşte Voia Domnului.
Desigur, acela care crede în Înviere trece prin Patimile Domnului, dincolo de Golgota Răstignirii, postind şi înfrânându-se de la tot răul, de aceea s-ar cuveni să fim cu multă luare aminte la cuvintele slujbelor şi să le pătrundem semnificaţiile, deoarece Prohodul Domnului, Canonul Sâmbetei celei Mari şi Canonul Învierii sintetizează în mod strălucit învăţătura Bisericii despre Înviere. Da, Învierea Lui Iisus Hristos este un fapt petrecut care depăşeşte istoria şi puterea umană de înţelegere, pentru că este un act care ţine de puterea dumnezeiască ce nu se datoreazã vreunei puteri din natura omenească sau din mediul înconjurător. Ea este atestată prin numeroase mărturii cuprinse atât în Sfânta Scriptură, cât şi în Sfânta Tradiţie, transmise prin „viu grai”, ceea ce demonstrează că Învierea Domnului rămâne o taină mai presus de mintea şi de cugetul omenesc, o revelaţie cuprinsă şi experimentată prin credinţă.
Actul de credinţă îşi păstrează în acest caz rolul hotărâtor, deoarece în forma actuală de existenţă, noi nu ne putem apropia de lucrările şi de prezenţa Lui Dumnezeu prin vedere sau prin constatare tangibilă, dar le putem experimenta sau împropria prin lucrarea Harului Duhului Sfânt, mai ales că praznicul Învierii Domnului capătă sens şi se actualizează permanent în spaţiul divin-liturgic al Bisericii prin participarea la sfintele slujbe din Săptămâna Mare, când suferim împreună cu Hristos pentru ca să ne bucurăm împreună cu El prin Înviere!
Taina de nepătruns a Luminii necreate!
Să ne oprim puţin asupra unui miracol care se petrece cu regularitate în fiecare an, aşteptat cu sufletul la gură şi uimind totuşi de fiecare dată, acela care semnifică apariţia luminii divine la Sfântul Mormânt din Ierusalim în noaptea de Înviere a Paştelui ortodox. Aşteptat cu toate luminile stinse, de fapt, se dovedeşte un foc imaterial de culoare albăstruie care poate fi atins fără să ardă, iar El apare atunci într-un mod supranatural din Sfântul Mormânt aprinzând candela aşezată special acolo. Apoi Patriarhul ortodox aprinde cele două mănunchiuri de câte 33 de lumânări pe care le are pregătite şi începe să împartă Lumina Sfântă pelerinilor care aşteaptă plini de emoţie.
Prin tot ceea ce înseamnă taina de nepătruns, focul cel viu acţionează şi de unul singur, strălucind ca un fulger şi aprinzând din zbor candelele de la intrarea în biserică, precum şi lumânările unora dintre pelerini, iar un astfel de eveniment se petrece în fiecare an, în faţa a mii de martori vizuali, având un efect foarte puternic şi contribuind la întărirea credinţei în Dumnezeu.
Este darul pe care Iisus ni-l face, amintindu-ne de lumina strălucitoare care i-a umplut mormântul în momentul Învierii Sale, dar este şi modul Său de a ne transmite că este mereu alături de noi.
„Acum toate s-au umplut de lumină”!
Lumina Învierii Lui Hristos dă sens vieţii creştine zilnice, pentru că Hristos Cel Înviat rămâne tainic prezent şi lucrător în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor, când ne spune: „Iată, Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”, ceea ce denotă că Lumina Învierii lui Hristos dă sens istoriei universale a omenirii, pentru că o îndreaptă spre învierea tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate locurile.
În plus, lumina Învierii lui Hristos dă sens întregii creaţii, întregului univers sau cosmos, pentru că ea îndreaptă întreg universul spre „un cer nou şi un pământ nou”, în care „moarte nu va mai fi” apăsătorul semn al păcatului.
De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în noaptea Sfintelor Paşti: „Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de sub pământ”, acum toate s-au umplut de sens, pentru că toată existenţa va fi eliberată de robia, de absurditatea şi de stricăciunea morţii!
Învierea Domnului este un eveniment central şi unic în istoria lumii, care depăşeşte şi redefineşte această întreaga istorie, cu toate că actul în sine este cât se poate de real sau de palpabil, realitatea istorică a acestuia fiind întărită de apariţiile lui Iisus Hristos după Înviere.
Învierea izvorăşte fiinţei umane un curaj de nebănuit, deoarece, după evenimentele cutremurătoare ale răstignirii, morţii şi îngropării Mântuitorului, ucenicii Săi se aflau într-o stare de lipsă a păcii şi de frică, dar Iisus Hristos Cel Înviat a venit şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă”!
Şi, suflând asupra lor, le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt”! De acum înainte, întru nădejdea Învierii Lui Hristos, creştinii nu vor mai experimenta sentimentul de frică de moarte, de singurătate sau deznădejde, conştientizând Pacea permanentă a Duhului Sfânt prin post şi rugăciune, dar şi Curajul mântuitor al Învierii, căci ne socotim a fi morţi păcatului (trupeşte), dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos, Domnul nostru!
Prof. Vasile GOGONEA
