Suntem la o pomană de şapte ani, cum se ţine ea încă pe la Brădiceni. Şi cum se oficiază la marele nostru prieten, prof. univ. dr. Costel Mercioiu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale. Adică, n-au lipsit nici cei mai reputaţi lăutari din Gorj: Taraful lui Ciulei, cu Nicu Ciulei la vioară, Traian Cuşlea, Mimi Ţambu la acordeon şi solistă vocală, iar Rela Ciulei tot acordeonistă.
Pe tata Ion şi pe mama Măria i-am cunoscut îndeaproape. Am copilărit în ograda lor. Sigur că dragul nostru şi al lui Ion Căpruciu, Constantin, fiu de prinţi de pe meleagurile Gorjului (mai exact ale patriarhului Constantin Brâncuşi – ce vreţi, noi regretăm, sau nu?! Că pe Tudor Vladimirescu şi pe Tudor Arghezi nu i-a chemat tot Constantin), îşi cinsteşte părinţii; căci el însuşi e părinte, şi încă unul de toată isprava. Şapte ani au fost şapte clipe. Ca şapte aripi de fluture, ca şapte zboruri de ciocârlie. Şi la orice pomană sătenii spun amintiri despre viaţa strămoşilor lor tutelari. Vorbesc despre existenţa lor, aşa cum le-a fost dat a fi. Ritualul de la şapte ani este,în esenţă, o reîntoarcere la origini. La rădăcini, la mitologiile arhetipale. Oameni buni, intelectuali de primă linie, printre care poetul Ion Căpruciu, preotul Valică Dragotă, parohul Ion Grindeanu – cel care a ţinut slujba de pomenire – sunt numai câţiva dintre cei care au fost de faţă la o „sărbătoare” a morţilor. În definitiv, moartea lor a fost o petrecere. Precum la strămoşii noştri daci. Uliţa, poarta, pridvorul sunt primitoare de oaspeţi. Noi am venit cu evlavie şi cu preţuire profundă. În deal, Biserica străjuieşte calmă depărtările. Iar lăutarii nu se lasă: cântă întru nemurirea noastră! Să ne ierte Dumnezeu că iubim… iubirea, că iubim viaţa, muzica şi tradiţiile. Că suntem brădiceneni şi peştişeneni din tată-n fiu.
Ion Popescu Brădiceni, Ion Predoşanu
