Hrană sănătoasă şi alternative la îndemână

142

margarinaŢinem tot felul de diete şi ne chinuim în fiecare zi să avem o alimentaţie cât mai sănătoasă. Partea frumoasă este că avem la dispoziţie variante comode şi gustoase, care pot înlocui alimentele rele şi nocive.

Nutriţia, în accepţiunea medicilor şi specialiştilor înseamnă variante sănătoase, nu este un lucru imposibil şi ţine de câteva alternative, pe care oricine le poate aplica în fiecare zi în dieta lor.

Nutriţionistul american Leanne Elly, unul dintre cei mai renumiţi nutriţionişti americani a realizat o listă cu diferite variante de nutriţie, pe care o recomandă femeilor care urmează o dietă de slăbire, în particular, dar şi tuturor persoanelor care vor să mănânce sănătos.

Variantele de nutriţie sunt atât de simple şi relativ uşor de realizat, încât ţi-ai pune întrebarea de ce nu le-ai pus până acum în practică.

Alege soteul şi renunţă la prăjeală

zaharPrăjelile, chiar dacă ne referim doar la legume sau carne, sunt foarte periculoase pentru organism. Un astfel de mod de alimentaţie te va trimite, cu timpul, la cardiolog. Mâncarea prăjită este bună, dar la fel de apetisante sunt şi soteurile. Acest fel de mâncare presupune utilizarea unei cantităţi mici de ulei, dar care dă mâncării tale un gust delicios şi varietatea pe care o cauţi. Pune peste legume o lingură de ulei de măsline, puţină sare şi acoperă mâncarea cu un capac. Pregăteşte la foc mic. Gustul rămâne plăcut, iar finalul e sănătos şi nutritiv. Presară piper, usturoi, ierburi aromate.

Pâine albă

Acest aliment se află pe lista produselor nesănătoase. Se lipeşte de intestine, are calorii şi în loc să potolească foamea o accentuează. Substituentul ideal – pâinea neagră, de grâu sau de secară. Pâinea neagră se digeră uşor şi conţine numeroşi nutrienţi pe care pâinea albă nu îi are. Mai mult decât atât, nu vei pune kilograme în plus.

Margarina

Grăsimea solidificată, în special margarina, trece în colesterol rău. Cea mai bună variantă este să renunţi la margarină indiferent de elementele “sănătoase” care sunt menţionate pe etichetă. Şi oricât de straniu ar părea, cel mai indicat lucru este să renunţi la margarină şi să foloseşti untul. Dar fii atentă la cantităţi! Fiind o grăsime saturată, untul are capacitatea de a ridica nivelul colesterolului bun. Alegerea ideală este untul nesărat.

Orez alb

Dacă vrei o nutriţie sănătoasă, renunţă la orez alb. Boabele de orez nu sunt calitative. Nu conţin vitamine, dar nici fibre. Orezul alb are o cantitate ridicată de calorii şi produce în timp diabetul de tip 2. Alternativa indicată în acest sens şi pe care o găsim în magazin, este orezul brun. Acesta conţine fibre, vitamina B şi nutrienţi. Orezul brun va potoli mult mai rapid foamea decât cel alb.

Zahărul alb

Evident că trebuia să fie prezent pe listă! Trebuie scos din alimentaţie, dacă vrei o nutriţie sănătoasă. Zahărul alb face ca celulele albe din sânge să-şi înceteze activitatea. Va afecta dantura şi datorită lui veţi avea şi câteva kilograme în plus. Variante – ciocolata amăruie şi fructele. Dacă te-ai gândit să foloseşti în locul zahărului alb, anumiţi îndulcitori artificiali, ei bine nu face acest lucru. Studiile au demonstrat că cei care consumă băuturi dietetice se îngraşă. Zahărul creează dependenţă, dar dacă reuşeşti să treci peste etapa „viciului” o să găseşti şi alternative de nutriţie, chiar mai delicioase.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here